Primăria satului Sofia, împreună cu Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport, Consiliul Raional Drochia și Alianța Femeile Moldovei, au organizat duminică, 12 octombrie, festivalul „Hangul de la Sofia” în incinta Casei de Cultură din localitate. Manifestarea a adus pe scenă ansambluri folclorice, invitați speciali și meșteri populari, creând o atmosferă plină de emoție și culoare.
Festivitatea a fost deschisă cu parada colectivelor populare, după care au urmat spectacole ale ansamblurilor din zonă, ce au prezentat cântece și suite coregrafice tradiționale. Ansamblul „Barbu Lăutaru” a oferit un recital deosebit, iar invitatul special Gabriel Nebunu a creat o adevărată atmosferă de sărbătoare. Spre final, hora satului a unit participanții într‑o horă comună, simbol al unității și al dragului pentru tradiție. La eveniment au fost prezenți președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan și primari din mai multe localități ale raionului.
În paralel cu programul artistic s‑au desfășurat activități care au completat festivalul. S‑a organizat un târg al meșterilor populari unde vizitatorii au putut admira și achiziționa obiecte meșteșugite cu migală, au avut loc concursuri publice de șah și dame, provocări de tenis de masă și s‑au servit bucate tradiționale pregătite de gospodinele satului.
Festivalul, desfășurat la cea de-a V-a ediție a demonstrat că satul Sofia este o localitate unde tradițiile strămoșești nu sunt doar amintiri, ci se trăiesc și se dăruiesc mai departe. Prin implicarea doamnei Cristina Turcanu și sprijinul autorităților locale, în persoana primarului Veaceslav Magaleas, evenimentul s‑a afirmat ca un reper cultural pentru raionul Drochia și nu numai.
Festivalul a reflectat credința că fiecare localitate devine mai bogată spiritual atunci când își onorează rădăcinile și are voința de a păstra și promova moștenirea strămoșească.
































