În data de 15 august 2025, cu începere de la ora 10.00 la Instituția Publică Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă” cu ocazia finisării recoltării culturilor cerealiere de I grupă, s-a desfășurat sărbătoarea „Ultimul snop”, din cadrul Campaniei de recoltare ”SECERIȘUL 2025”, organizată, de către Direcţia Agricultură şi Alimentaţie (DAA) a Consiliului Raional Soroca.
În cadrul evenimentului Preşedintele raionului Soroca dl Veaceslav RUSNAC, a felicitat producătorii agricoli, exprimându-și mândria şi mulţumirea pentru munca zilnică, grea și nobilă în același timp, pentru contribuția esențială la dezvoltarea economiei raionului, dorindu-le multă sănătate, realizări frumoase și desigur, roade bogate.
Șefa DAA dna Aliona ANDRIUȚĂ, a prezentat raportul privind rezutatele obținute la recoltarea culturilor cerealiere și leguminoase de I grupă și rapiță în anul 2025 în raionul Soroca.
În acest context, pentru activitate îndelungată şi rodnică, muncă cu dăruire de sine, responsabilitate, perseverenţă și înalt profesionalism, producătorii agricoli au fost decernați cu Diploma Președintelui raionului, premii bănești și tradiționalul colac din roada nouă.
Frumoasa dispoziţie de sărbătoare a fost întregită de buchetele de melodii și dansuri, organizată de către Secției Cultură și Turism Soroca cu evoluarea Ansamblului folcloric „Țărăncuța” din s. Parcani, Ansamblului de dansuri populare „Vatra” din s. Racovăț și întrepreta de muzică populară Doina Prisacari.
Consiliul Raional Soroca





































