A început admiterea în universități și colegii: alege o specialitate agricolă

0
42

Pe 21 iulie a început perioada de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic din întreaga țară. Alexandrina, elevă la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, a decis să urmeze specialitatea „agronomie” pentru că, spune ea, este o profesie care o reprezintă. Originară din raionul Fălești, Alexandrina a crescut în mediul rural. Într-un material video realizat în contextul campaniei de promovare a specialităților agricole, Alexandrina vorbește despre alegerea ei: „Am experiență de mică în domeniul agricol. M-au inspirat părinții mei, care sunt oameni muncitori. Am vrut să le urmez exemplul, dar să învăț și mai mult în acest domeniu”, afirmă tânăra.

Tânăra își dorește să se specializeze în legumicultură și horticultură și intenționează să-și continue formarea profesională: „Domeniul agricol în Republica Moldova deja a început a evolua cu foarte multe inovații. Are un potențial foarte mare, deoarece este un domeniu care reprezintă țara. Avem foarte mulți agricultori, avem lideri.”

PUBLICITATE