Motto-ul meu este: Fă bine și binele se va întoarce.
Activitate: Terapeut energetic
Născută: Cărpinieni, Hâncești, 12 mai, 1981
Familie: soțul, fiul
Zodia: taur
Calități apreciate: bunătatea și omenia
Mâncarea preferată: toate
Cărpineni, locul de baștină
M-am născut în satul Cărpineni, într-un loc special – aproape de capătul satului, penultima casă. Acolo am avut parte de o copilărie frumoasă, petrecută în mijlocul naturii. Părinții ne-au oferit libertatea de a descoperi lumea din jur, dar și dragostea, educația și grija de care aveam nevoie. După școală, natura ne aparținea, spațiul verde și deschis din jurul casei devenea locul nostru de joacă și de explorare. Acolo m-am format ca om și am învățat ce înseamnă să gândești liber.
Școala
Participam foarte mult la olimpiade, la fizică, matematică și biologie. Luam mereu locuri bune. Țin minte că am luat locul doi la nivel de raion, așa era atunci. Mă implicam mult, eram foarte ambițioasă și competitivă. Mi-a plăcut școala dintotdeauna. Mă duceam cu entuziasm, îmi plăcea să învăț. Dar cea mai mare frică era să nu învăț ceva și să fie chemați părinții la școală. Asta mă speria cel mai tare. Fiindcă eram o fire mai sensibilă, o simțeam ca pe o mare rușine. Poate că din cauza asta învățam atât de bine, nu știu exact. Dar știu că îmi dădeam silința.
Dor de înălțime
Mie îmi plăcea foarte mult să stau pe acoperiș. Fiind mai spirituală, simțeam o liniște acolo sus. Casa noastră era așezată „pe mal”, cum spuneam noi, într-o vale, iar acoperișul ajungea la o înălțime de vreo 12 metri. Îmi plăcea să mă cațăr până în cel mai înalt punct și să stau acolo, să privesc în zare. Țin minte perfect momentul când mi-am rupt ambele brațe, aveam 17 ani și am căzut de pe casă. Când mi-au dat jos ghipsul de pe mâini, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să încerc să mă urc iar pe acoperiș. Tata îmi rupsese scara, ca să nu mai pot urca, dar eu tot m-am cățărat, numai ca să văd dacă nu cumva mi-a venit frica de înălțime.
Fascinație pentru știință și sănătate
Hobby-ul meu este sănătatea – atât a mea, cât și a celor din jur. Mă interesează tot ce ține de corpul fizic: sportul, alimentația, funcționarea organelor, dar mai ales mintea. Mă fascinează creierul, cum funcționează, cum influențează tot ceea ce suntem. Încă din copilărie am fost atrasă de chimie, de neurologie și, mai târziu, de tot ce ține de cunoașterea ființei umane. Această pasiune m-a dus, în mod firesc, către India, către yoga. Uleiurile, tratamentele naturale, metodele de reabilitare ale corpului fără intervenție chimică, toate acestea mă inspiră și mă motivează. Mă fascinează cum putem sprijini vindecarea naturală, cum putem redobândi echilibrul fără medicamente.
Dar născut și cultivat
Tot mai multe persoane încep să înțeleagă că nu suntem doar un corp fizic și o minte logică. În ultimii cinci ani, am observat o mare deschidere în Moldova față de aceste domenii. Oamenii au devenit mai curioși, mai dispuși să caute răspunsuri în interiorul lor. Înainte, era mult scepticism. Unii încă îmi spun că sunt „vrăjitoare” sau mă privesc cu suspiciune. Dar fiecare percepe în felul său. Când eram micuță, simțeam oamenii într-un mod diferit. Mergând pe lângă cineva, îmi apăreau brusc senzații în propriul corp. Dacă o persoană mai în vârstă avea probleme cu genunchii, începeau să mă doară genunchii. La altcineva – spatele. Nu înțelegeam ce se întâmplă și de ce simt aceste lucruri. Pe măsură ce am crescut, am simțit nevoia să înțeleg mai profund acest fenomen. Așa că am început să studiez, mai întâi pentru mine – ca să aflu cum funcționează aceste senzații și cum pot să trăiesc cu ele. Pot spune că energia a fost acolo din naștere, dar cunoașterea – știința – a venit odată cu parcursul vieții.
Vindecare prin încredere
Am avut un caz care mi-a rămas întipărit în minte. A venit la mine un băiețel de vreo șase anișori, care făcea rugby și fotbal american. Era mai plinuț, iar medicii i-au spus că tendoanele lui Achile nu cresc corespunzător. Practic, tendonul de la piciorul lui nu se dezvolta, iar acest lucru bloca creșterea oaselor. Medicii i-au spus părinților că trebuie să-l opereze – să taie tendonul și să-i pună niște implanturi, șuruburi sau plăci, ca să îi permită oaselor să crească normal. Era o intervenție complicată și înfricoșătoare. Dar prin tratamentele pe care i le-am aplicat eu, băiețelul a crescut normal, fără nici o operație. Acum are peste 20 de ani, și când a venit ultima dată la mine, era un tânăr sănătos, cu picioarele bine dezvoltate. M-a sunat să-mi mulțumească pentru ajutorul meu. Această experiență m-a învățat cât de importantă este încrederea și cât de mult poate contribui vindecarea naturală atunci când este susținută cu cunoștințe și dedicare.
Călătorii și deschideri spirituale
Acum, de aproximativ un an, călătoresc mai mult prin Moldova și Italia, pentru că am un băiețel de 9 luni și prefer să evit zborurile lungi, de 13 ore. Înainte, însă, am călătorit mult: în Mexic, în Statele Unite – în Miami Beach, New York, New Jersey, în Republica Dominicană, Bahamas. Am mulți clienți în aceste zone, mai ales în Miami. Din cauza pandemiei, m-am apropiat mai mult de casă, dar înainte eram mereu pe drum.
Muzică și echilibru
Îmi place foarte mult muzica lui Eugen Doga și Beethoven. De asemenea, ador compozițiile lui Ennio Morricone. Prefer muzica lină, de meditație, pe care o ascult foarte des, chiar și în timpul sarcinii. Știu că există anumite vibrații care echilibrează mintea și emoțiile, indiferent de starea ta din timpul zilei.
Ce este prietenia?
Pentru mine, prietenia înseamnă să știi că cineva este mereu acolo pentru tine. Chiar dacă nu vorbiți zilnic la telefon sau nu petreceți fiecare zi împreună, poate că aveți prieteni cu care vă întâlniți o dată la jumătate de an, iar când vă vedeți, parcă a fost ieri. Pentru mine, prietenii adevărați sunt aceia care nu te judecă și nu cer nimic de la tine, dar când vă întâlniți, parcă ați fi fost împreună ieri.
Bucuria fiecărei zile
Cred că cea mai fericită zi este, de fapt, fiecare zi. M-am învățat să savurez fiecare clipă a vieții mele, chiar și momentele simple. Mă bucur chiar și de o cafea de dimineață, de momentul în care ne salutăm și spunem „mulțumim” pentru o zi frumoasă, pentru că avem încă o zi în viață. Cel mai mult iubesc marea, pentru că acolo, în acel spațiu vast, simt o conexiune profundă cu Dumnezeu. În fiecare dimineață mulțumesc pentru fiecare persoană care intră sau iese din viața mea. Așa este viața – cineva vine, cineva pleacă. Îmi place și ploaia, pentru că ador să dansez în ea, încă din copilărie, chiar dacă mă ud până la piele. Iubesc fiecare zi a vieții mele și încerc să savurez fiecare clipă și fiecare persoană care o face specială.
Puterea schimbării
Dacă dorim cu adevărat să trăim mai bine, trebuie să schimbăm ceva în viața noastră. Nu este ușor — implică schimbarea oamenilor, stilului de viață, obiceiurilor și alimentației. Dar dacă ne dorim ceva frumos, tot noi trebuie să acționăm. Important este să ne întrebăm: ce pas pot face astăzi ca mâine să fiu mai bine și să devin cea mai frumoasă versiune a mea?
Curaj!
