În gospodăria agricolă „SorAgroVis” din satul Șeptelici, raionul Soroca, a fost dat startul campaniei de recoltare a cerealelor. Pentru a susține agricultorii în plin sezon de recoltare și a evalua situația la fața locului, în teritoriu s-au deplasat autoritățile raionale. Președintele raionului a precizat că acum agricultorii adună rodul muncii unui an întreg.
Orzul din acest an, la fel ca grâul se arată promițător, culturile având un aspect sănătos, cu spice bine dezvoltate. Agricultorul Vladimir Ivanov, conducătorul „SorAgroVis”, a menționat că recolta este una satisfăcătoare, estimând o productivitate medie de 4 – 5 tone la hectar.
În câmp lucrul este în toi în aceste zile, ziua de lucru începe devreme și se finisează seara târziu. Pe câmpurile gospodăriei orzul este treierat de două combine. Indiferent de temperaturile înalte, oamenii lucrează pentru a reuși recoltarea la timp.
După o muncă asiduă și o roadă bună, agricultorii speră și la un preț care să le răsplătească efortul și investițiile făcute, la moment, însă acesta nu este pe măsura așteptărilor.
Acest început promițător este o dovadă că agricultura poate înflori cu multă străduință, investiții, oameni dornici de muncă și o bună planificare.






























