Ofițerii Direcţiei investigații ,,Nord” a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS oficiul ,,Nord”, au destructurat activitatea infracțională a unui grup criminal organizat, specializat în punerea în circulație a substanțelor narcotice în zona de nord a țării.
În rezultatul documentării, oamenii legii au stabilit că cei trei suspecți au vârste cuprinse între 48 și 53 de ani și sunt domiciliați în raioanele Soroca și Florești, fiecare având un rol bine-determinat în comiterea infracțiunii.
În vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora, de unde au ridicat masă vegetală asemănătoare marijuanei, substanțǎ asemănătoare hașișului, mai multe aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri, o râșniță metalică destinată mărunțirii substanțelor narcotice, telefoane mobile și mijloace bănești provenite din activitatea ilegală.
Acțiunile au fost realizate cu suportul specialistului chinolog al IP Fălești.
Drogurile au fost ridicate, sigilate și transmise pentru efectuarea expertizelor de specialitate.
Valoarea totală a substanțelor confiscate constituie circa 50 000 de lei.
Doi dintre suspecți, de 48 și 53 de ani, au fost reținuți și plasați în izolatorul de detenție provizorie.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora în scop de înstrăinare, săvârșită de un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari”.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
La moment sunt demarate acțiuni speciale de investigație și de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.