La Soroca a avut loc Gala Premiilor Școlii sportive raionale 2020-2024

0
65

În data de 27 decembrie, la Soroca, a avut loc Gala Premiilor Școlii Sportive Raionale Soroca pentru perioada 2020-2024. Evenimentul a reunit sportivi, antrenori și oficialități locale pentru a sărbători performanțele excepționale ale celor care au dus departe faima raionului în domeniul sportiv. În cadrul galei, au fost premiați cei mai buni sportivi, echipele școlii sportive, precum și antrenorii care au contribuit la formarea și pregătirea acestora.

Gala a fost o oportunitate de a evidenția realizările remarcabile din sportul raional și de a adresa mulțumiri celor care au contribuit semnificativ la aceste succese. Cu acest prilej, vicepreședintele raionului Soroca, domnul Iurie Tănase, a transmis un mesaj de felicitare din partea Președintelui raionului, domnul Veaceslav Rusnac. În discursul său, el a subliniat importanța muncii asidue depuse de sportivi și antrenori pentru a aduce rezultate deosebite pe plan regional, național și internațional.

Cei mai buni sportivi ai Școlii Sportive Raionale Soroca au fost premiați pentru realizările lor în diverse discipline sportive, iar antrenorii care au fost alături de aceștia au primit diplome și aprecieri pentru dedicarea și profesionalismul lor. De asemenea au fost apreciate și echipele școlii sportive care au reușit să se impună în competițiile regionale și naționale.

Foto: Consiliul Raional Soroca

PUBLICITATE