Din 5 noiembrie 2024, pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani la momentul stabilirii pensiei și o pensie sub 3300 lei, dar și familiile cu copii cu dizabilități severe, vor putea ridica plata unică oferită de Guvernul Republicii Moldova. Aceasta este o măsură de sprijin pentru persoanele care au contribuit la dezvoltarea țării și pentru familiile care își îngrijesc copiii cu nevoi speciale.
Pensionarii vor primi 2300 lei, iar familiile cu copii cu dizabilități severe vor beneficia de 3000 lei. Plățile vor fi efectuate din oficiu, astfel că nu este nevoie să depuneți cereri sau documente suplimentare. Ridicarea plății se va face în oficiile poștale din întreaga țară, cu prezentarea doar a buletinului de identitate.
Plățile vor fi disponibile până la mijlocul lunii decembrie. În caz de întrebări sau neclarități, nu ezitați să apelați la linia fierbinte a programului 0800 800 100
Reamintim că și în decembrie 2023, cetățenii vulnerabili din Republica Moldova au beneficiat de o plată unică din partea Guvernului Republicii Moldova și a partenerilor de dezvoltare.
Mai multe detalii despre măsurile de suport sunt disponibile aici: https://bit.ly/4ffoP5l