Urmare terminării lucrărilor de întreţinere și reparații curente a unor segmente de drum public de interes raional, de către Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, în baza dispoziției emise, a fost convocată în ședință Comisia de recepție.
Membrii comisiei în cauză cu participarea reprezentantului antreprenorului și responsabilului tehnic au verificat lucrările executate în anul 2024 pe tronsoanele de drum: „L110 R12 – Maramonovca – Ceapaevca”, „L121 – Mihăileni – Nicoreni”, „L121.1 – Drumul de acces spre s. Ochiul Alb”, „L122 R12 – drumul de acces spre s. Miciurin”, „L123 G27 – Baroncea – Baroncea Nouă”, „L124 G27 – drumul de acces spre s. Gribova”, „L126 G27 – drumul de acces spre s. Dominteni”, „L127 G27 – drumul de acces spre s. Petreni”.
Comisia de recepţie în rezultatul constatărilor a propus recepţia condiţionată a lucrărilor efectuate, cu întocmirea procesului-verbal corespunzător.























