Am abordat de mai multe ori tema deportărilor în textele mele. Am scris despre lansări de carte cu această tematică. La începutul anului curent aveam să-l cunosc la București pe autorul cărții „Sub aripi de înger”. Este vorba de basarabeanul Mihai Brădescu, ex-șef al Biroului Interpol de la Chișinău, pensionar MAI, om de afaceri, stabilit de mai bine de două decenii la București. În casa lui plină de lumină și căldură avea să-mi arate un munte de documente și fotografii inedite pe care le-a adunat de-a lungul anilor ca argument convingător al celor cuprinse între copertele cărții. Este o carte destul de voluminoasă, ce numără 448 de pagini. O carte-document despre trei generații de basarabeni care au trecut cu demnitate prin ororiile deportărilor staliniste. O carte care a fost lansată la București, Chișinău, în satul de baștină Țânțăreni și la Diaspora din Grecia. Am primit-o în dar cu autograf pentru nepoțelul meu Gabriel. Autorul a scris cartea cu gândul la generația în creștere. Așa cum mi-a mărturisit, a scris-o cu gândul la cei ce vin după noi, cu dorința ca copiii și tinerii să-și cunoască trecutul și cu marea speranță ca prezenta lucrare să fie citită în primul rând de cei care se trag din familiile celor aproximativ 40 mii de oameni deportați în aceiași zi cu părinții lui -6 iulie, 1949.
Și-au unit destinele în Siberia
Mihai este copilul venit pe lume în anul 1955 – cel mai tânăr an când se iubeau părinții lui. Este primul copil din cei nouăai soților Olga și Boris Brădescu din Țânțăreni, Telenești. A bătut la poarta vieții în sudul Siberiei de Est, satul Zun –Hurai, raionul Horinsk din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Bureat-Mongolă, unde în al doilea val de deportări (6-7 iulie, 1949) a fost smulsă din propria gospodărie bunica Sofia Brădescu împreună cu doi fii ai săi, Boris și Constantin. (Bunelul Petru Brădescu tocmai era plecat de acasă în acel moment de neagră amintire și a rămas la vatră. Dar după ce a studiat limba rusă ca să se poată descurca în lungul drum spre un alt capăt de lume(7mii km) a plecat și dânsul de bună voie ca să fie împreună cu familia.) La o distanță de 200 km, în orășelul Onohoi, situat nu departe de capitala Republicii Bureat-Mongolă, orașul Ulan -Ude au fost deportați bunicii de pe linia mamei, Anastas și Alexandra Taran cu fiicele Olga și Marița din satul Ciucur Mingir, raionul Cimișlia. Siberia avea să unească destinele Olgăi Taran și al lui Boris Brădescu în noiembrie, 1954. Peste un an venea pe lume primul lor copil, botezat Mihail. Băiețelul împlinise doi ani, când împreună cu părinții și bunicii s-au întors acasă la Țânțăreni. Gospodăria bunicilor fusese confiscată și au fost nevoiți să pornească de la zero construcția unei noi case pe un loc oferit de autoritățile locale într-o margine de sat ca nu cumva să-i molipsească pe consăteni de „chiaburism”.
Cartea se deosebește de alte lucrări despre deportări
Am citit mai multe cărți despre soarta mai multor familii de gospodari basarabeni și bucovineni, care au fost scoase din casele lor ca dușmani ai poporului sovietic și duse în cele mai îndepărtate regiuni ale Siberiei de forțele represive bolșevice (NKVD- Narodnîi Komisariat Vnutrenih Del: Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne) în cele trei valuri de deportări în masă.
Cartea lui Mihai Brădescu se deosebește de alte lucrări prin reconstituirea cât mai exactă a tabloului istoric în baza a numeroase documente de arhivă și fotografii și prin faptul că autorul care stă în centrul acestui volum și-a împlinit visul de a ajunge pe locurile unde a văzut pentru prima oară lumina zilei. Cu lux de amănunte citim în carte despre cele văzute și trăite în acel colț de lume. Până a așterne cuvintele pe hârtie, Mihai Brădescu a studiat, a cercetat minuțios documentele de arhivă ca să ne pună pe talger adevărul. A adunat fotografii de la toate rudele, care îmbogățesc conținutul cărții. Volumul e bine structurat și așezat în patru capitole cu o Prefață semnată de istoricul Mihai Gribincea, un Cuvânt Înainte, tălmăcit de General-maiorul de poliție, Ex-ministrul Afacerilor Interne al RM, VICTOR CATAN și o Postfață, ce cuprinde lecții de viață ale autorului învățate de la părinții plecați deja în veșnicii. Șiragul de amintiri și mărturii ale familiilor Brădescu, Taran, Colenda, Baștan legate de represaliile staliniste se împletește frumos cu amintirile din copilărie ale ștrengarului Mihăiță, cu epizoade din viață ale mereu căutătorului de lucruri noi și de aventură în adolescență, de momente luminoase trăite în armată și cu alte aspecte din traseul vieții neobositului patriot Mihai Brădescu.
Cum a apărut această carte
L-am întrebat cum s-a născut această carte. Mi-a răspuns că este vorba de un proiect personal, care i-a răsărit în minte în noaptea de priveghere a tatălui, ce pleca pe ultimul drum pământesc la vârsta de 72 de ani. „ În acea noapte de priveghi, printre oamenii adunați era și agronomul satului, nea Ilie Oxinte. Fără să-l întreb mi-a mărturisit: «Când părinții tăi s-au întors din Siberia în februarie, 1957, eu eram secretar al comsomolului și membru al PCUS. Primisem de la Comietul Central o directivă prin care autorităților locale li se ordona ca familiile deportate revenite la baștină să nu fie primite în sat, ci să li se dea loturi de construcție a caselor cât mai departe de sat, ca nu cumva să molipsească sătenii cu ideile lor „chiaburiste”. Așa ați primit voi lotul acela de casă în afara Țânțărenilor. Așa a hotărât conducerea colhozului să vă lăsăm cumva în sat pentru că aveam nevoie de mecanizatori și șoferi. Pe lângă asta îi cunoșteam pe buneii tăi ca pe niște oameni gospodari.» Cât tata a fost în viață nu am știut de aceste lucruri. Și iată atunci la priveghi mi-a venit ideea să scriu această carte. Bineînțeles nu puteam să nu îi spun și mamei ce mi-a venit în gând să fac. Ea a fost primul om care mi-a încuviințat ideea, sugerându-mi să scriu și despre nașii ei de cununie Simion și Sașa Colenda din Bilicenii Noi, raionul Sângerei, care deasemenea au trecut prin calvarul deportărilor tot în acele locuri din Siberia. După cum ați observat citind cartea am încercat să conservez ultimile mărturii ale supravețuitoilor care au avut de suferit în urma valului II de deportări din 6 iulie, 1949. Majoritatea celor care au fost deportați s-au trecut din viață, inclusiv și copiii lor. În această carte am descris o mică parte din suferințele lor, mărturisite chiar de ei și confirmate de documentele de arhivă sau poze din acele vremuri.În centrul povestirilor sunt eu, Mihai, fiul lui Boris și a Olgăi Brădescu născut acolo în Siberia, cu amintirile mele încă din fragedă copilărie și mai apoi pe parcursul mai multor ani. Am descris cu multă sinceritate momentele grele sau critice ale vieții. Recunosc că întotdeauna am avut și am un înger păzitor care mă ajută. Am dedicat această carte memoriei părinților și buneilor mei.”
Îndemn la lectură
Având har și dar de povestitor, Mihai Brădescu a cuprins în 46 de povestiri un conținut bogat și captivant. În baza documentelor și a mărturiilor ne demonstrează că părinții și buneii lui, alte familii deportate nu erau chiaburi, ci oameni harnici și buni gospodari, ne oferă mai multe lecții de viață. Am examinat împreună dosarul lui Anastas Taran, care cuprinde o „spravcă” de la Sovietul Sătesc din 11 mai, 1949 în care se menționează că Taran Anastas este culac. Tot acolo se subliniază că din membrii familiei Taran nici unul n-a slujit în rândurile Armatei Sovietice. Minciuni! Fiul Costea Taran a ajuns până la Berlin și ginerele de asemenea ajuns până în Germania. Constantin a fost și decorat. Iar în UCAZUL lui Stalin se accentua că dacă ai un membru al familiei, care a luptat în război, familia nu este trimisă în Siberia. Ei au avut și fecior, care a fost decorat și ginere care a luptat. Și cu toatea astea au fost ridicați…
Cartea se citește ușor. Cu fiece pagină descoperi lucruri și detalii interesante, dimensiuni impresionante și rămâi conectat la firul narațiunii până n-o parcurgi capitol cu capitol. V-o recomand cu dragoste și recunoștință pentru munca asiduă depusă de autor în realizarea acestui proiect.
NINA NECULCE