Odiseea pedagogică: Valentina Manea

0
458

Există mări adânci, prăpăstii infinite,

Pustiuri fără margini și fierbinți,

Dar nu există locuri mai profunde și iubite,

Decât a profesorului doi ochi cuminți.

Pedagogii sunt formatori ai societății noastre, cei care își dedică viața formării și educării viitoarelor generații. Ei sunt ghizii noștri în călătoria către cunoaștere și descoperire, fiind modele de inspirație și suport pentru elevi în fiecare zi. Profesorii și învățătorii nu sunt doar transmițători de cunoștințe, ci și mentori, consilieri și susținători ai dezvoltării noastre personale și intelectuale. Prin pasiunea lor pentru învățare și dedicarea față de elevi, acești oameni minunați reușesc să transforme sălile de clasă în spații de învățare pline de entuziasm, creativitate și curiozitate.

Valentina Manea din satul Băhrinești, raionul Florești, pe parcursul celor aproape 50 de ani de activitate ca învățătoare la școala din localitate, a învățat elevii nu doar materii școlare, ci și lecții de viață neprețuite. Prin exemplul de profesionalism și dedicare, doamna Valentina și-a pus amprenta asupra eternităţii, fără să știe vreodată până unde a ajuns influenţa ei ca un dascăl semănător de cunoștințe, mentor, ghid și model pentru elevi.

Prima învățătoare, model pentru întreaga viață

Sunt născută în satul Băhrinești. Casa mea e la doi pași de școală. În 1963 am început studiile în școala de sat, școala de 8 ani era pe vremea aceea. Și cred că dragostea față de profesia de pedagog am luat-o încă din clasele primare, de la prima mea învățătoare, doamna Eugenia Machison. Ea avea un dar de a ne atrage. Elevii care erau mai buni controlau caietele, ea ne făcea un caiet exemplu și noi doar verificam și apoi ea nota. Câteodată, dacă era chemată la vreo ședință, mă lăsa în fața clasei ca să dirijez cu clasa cât ea lipsea. Era o femeie foarte inteligentă, liniștită și pentru mine era genul de învățător ideal. Și asta, cred că mi-a trezit dragoste, interes pentru a îmbrățișa profesia de învățător.

Învățătorul, exemplu pentru cei din jur

Eu nu îmi puteam închipui că învățătorul poate să vorbească urât. Doamne ferește, învățătorul să facă fapte urâte. Sau învățătorul să nu poată fi un exemplu pentru cei din jur. Mi-a intrat în deprindere acest lucru și până în ziua de azi îmi controlez faptele, vorbele și nu pot să îmi închipui că un învățător poate fi altfel. Doamne ferește, de un învățător cu niște deprinderi urâte.

Școala de azi a căpătat o nouă dimensiune

Astăzi școala nu este nici pe departe ce a fost cândva. Condițiile nici nu putem să le comparăm cu cele care au fost odată. Înainte era școala veche, cu băncile celea mari de lemn, care trebuia să le ridicăm de fiecare dată când făceam curat, să le răsturnăm în toată ziua și să strângem gunoiul de sub ele, cu focul făcut în sobe, cu glod, aveam un cuțitaș făcut din lemn ca să curățăm încălțămintea ca să nu intrăm cu glod, era greu, anevoios, dar se păstra curățenia. E clar că nu erau condițiile de azi. Nu putem să comparăm cu ce avem astăzi, când clasele sunt cu televizoare, cu calculatoare, cu încăperi luminoase, spațioase.

 Aproape cinci decenii am ținut drumul spre școală

Am activat 49 de ani în școală, dar generații nu știu exact câte au fost, vreo 14-15. Am un nepoțel, cel mai mare, și el tot timpul îmi spune, bunica, cum așa tu nu o să lucrezi, tu trebuie să faci 50 de ani de activitate, iar când îi spun că nu mai pot, îmi spune că o să vină el să mă ajute la lecții, doar să am 50 de ani de muncă. Au fost ani foarte frumoși, iar drumul spre școală pe care am mers toată viața, îmi trezește sentimente de nostalgie.

 Un pedagog te învață întâi de toate să fii om

Un învățător în primul rând trebuie să fie harnic, muncitor, fiindcă lucrul pedagogului fără muncă nu poate fi. Să aibă o atitudine cinstită față de ceea ce face el și față de cei din jur.  Pentru mine omenia a fost calitatea de bază, datorită ei am dezvoltat și celelalte calități. Dacă ai omenie, o poți educa și copiilor, dar dacă n-o ai, cum să educi copiii și calități frumoase în ei, nu ai cum.

Libertatea copiilor, uneori iese din limite

Schimbări au fost foarte multe de-a lungul timpului și toate sunt spre binele copiilor. Câteodată îmi pare doar că prea multă libertate li se dă elevilor. Nu în ceea ce privește manifestarea ca oameni, ca personalitate, dar mă exprim cu cuvinte populare, mai uită câteodată de rușine. Copiii de azi nu știu că asta nu se poate și că asta nu e voie. E clar că ei nu trebuie să fie constrânși, ei nu trebuie să fie fricoși, ei trebuie să fie îndrăzneți, să-și caute drumul lor, dar totdeauna sunt niște principii care nu trebuiesc încălcate, cât nu s-ar dezvolta societatea, dar omenia, rușinea, cum zice moldoveanul, eu cred că ea trebuie să fie la ordinea zilei pe tot parcursul istoriei, dezvoltării omenirii. Poate că așa e felul meu de a fi și încerc să cer de la alții același lucru, sunt mai perseverentă față de mine și doresc același lucru și de la cei care sunt în jurul meu.

Alte metode de predare

Acum sunt metode interactive, e pus accentul mai mult pe colaborare, pe faptul ca copiii să fie mai liberi în exprimare, să fie mai activi în toate etapele. La început, atunci chiar când noi am învățat metodele de predare, predominau metode mai pasive. Dar acum sunt metode interactive.

Problema de bază, interacțiunea între copil și învățător este altfel decât era odată. Deci, însăși, prin felul acesta de a colabora între învățători și elevi, se face o apropiere, se face un climat pozitiv, iar ceea ce vorbim azi despre starea aceasta de bine, că și copilul și învățătorul sunt altfel, mai încrezuți în sine, să-și simtă personalitatea, este altă viziune, altă politică educațională.

 Elevii trebuie ghidați

Tehnologiile noi sunt foarte bune, ele susțin mult elevii, dar trebuie să știm a dirija copiii, să știe a le folosi în direcția dezvoltării lor intelectuale, pentru dezvoltarea lor multilaterală și nu spre a lua niște deprinderi care ne sunt străine nouă sau doar pentru niște distracții fără de folos. Eu sunt pentru toate aceste tehnologii, invenții care sunt, dar trebuie să fim foarte atenți cum dirijăm copiii să le utilizeze.

 Munca pedagogului nu are preț

Munca a pedagogului este foarte grea și eu nu cred că cei care n-au gustat din pâinea asta vor putea vreodată să-și imagineze cât ar costa munca învățătorului. Este foarte scumpă. Dar ce ține de atitudinea societății față de învățător, eu nu cred că s-a schimbat spre bine. Învățătorul de cândva era învățător. În sat învățătorul era o personalitate, era cineva, era un om de la care luai exemplu. Și azi sunt învățători, dar cred că societatea nu-i apreciază la nivelul meritat, nivelul care era cândva. Învățătorul e ceva sfânt și așa trebuie să rămână pe tot parcursul istoriei.

Toți vor studii, dar fără ca să studieze

S-au schimbat elevii, cei care au fost cu 49 de ani în urmă, când am început în clasa întâi a lucra,  față de acum s-au schimbat, generații prin generații ce trec, copiii se schimbă. Astăzi copiii sunt mai îndrăzneți, câteodată îndrăzneți spre obraznici. Astăzi copiii au condițiile acestea în biblioteci dezvoltate, cu internet, cu calculatoare, IT-ul acesta, totul la dispoziție, doar că copiii nu au aceeași atracție față de carte cum era cândva. Și aici cred că se pune baza în familie, că în familii cultul cărții azi cade. Nu știu care este problema, eu cred că la oameni azi predomină cultul banului și nu al cărții și al cumsecădeniei, asta e părerea mea. Puține familii o să găsești unde citește tata și mama și citește copilul, de unde o să citească copilul dacă nu a văzut pe nimeni niciodată citind?

E și mai grav când copilul stă cu cartea în mână, iar tata îi spune, i-a lasă cartea că n-ai să devii profesor, ori ministru. Eu cred că nu este interes față de carte, cu toate că toți vor studii, toți vor studii, dar fără ca să studieze.

 Atitudinea foștilor elevi, asta e cea mai mare remunerare pentru un dascăl

Cea mai mare remunerare pentru un dascăl, este atitudinea foștilor elevi. Eu n-am fost în școală două luni de zile. Am predat la începutul anului în clasa întâi. Și știți, cred că nu e nevoie de acele mii tot timpul, dacă e să compari cu stare sfletească sau sentimentele care le-am simțit când am intrat în școală. Toți cei 18 copiii din clasa întâi au sărit să mă cuprindă. A venit doamna Valentina! Sau au ieșit pe coridor cei din clasa a cincea care au fost tot la început ai mei și mi-au ieșit în cale să mă cuprindă. Credeți că trebuie și altă remunerare? Sau că au venit la poartă astă vară doi copii din Italia care au fost în clasa mea și au venit cu un buchet de flori: Doamna Valentina am venit să vă vedem! Ori merg pe drum și se oprește cineva: doamna Valentina, vreți să vă duc acasă cu mașina? Vreau, mai Costele și mulțumesc o să-ți zic. Asta este remunerarea și pentru asta nici nu-mi pare rău că am pierdut 49 de ani în școală.

PUBLICITATE