Orașul Dondușeni a semnat un acord de colaborare cu Municipiul Dorohoi, județul Botoșani din România și Oraşul Hotin, Regiunea Cernăuți din Ucraina.
Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România, Ucraina și Republica Moldova, precum și dorința consolidării relațiilor de prietenie și de colaborare, Municipiul Dorohoi, Oraşul Hotin și Oraşul Donduşeni, denumite în continuare părți au convenit dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniul de interes reciproc și intărirea legăturilor de prietenie între cele trei comunități.
Semnarea acordului a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Dorohoi.
Potrivit primarului orașului Dondușeni, Ion Zloi, datorită acordului de înfrățire, părțile vor dezvolta relații de cooperare, potrvit competențelor de care dispun în conformitate cu legislațiile în vigoare în statele lor și vor sprijini dezvoltarea activitățiior de cooperare și de promovare a mai multor proiecte.




