CONSILIERII RAIONALI DIN DROCHIA S-AU ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ. Video

0
102

Aleșii locali din cadrul Consiliului raional Drochia s-au întrunit astăzi în ședință ordinară. Consilierii au examinat 24 proiecte de decizii incluse în ordinea de zi. Printre subiectele propuse spre examinare au fost corelarea bugetului raional pentru anul 2024 în  conformitate cu  legea bugetului de stat, alocarea mijloarelor din soldul disponibil și din fondul de rezervă, aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului  rutier pentru anul  curent și transmiterea în comodat a unor încăperi a consiliului raional.

Totodată, consilierii raionali s-au mai expus referitor la casarea unor bunuri proprietate  publică a consiliului raional, cu privire la  măsurile de pregătire şi desfăşurare  a încorporării în serviciul militar în termen, serviciul  militar cu termen redus şi serviciul civil în anul 2024 și cu privire la ordinele Ministerului Educației și Cercetării  „Cu privire la constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu  cu conducătorul OLSDÎ din raionul Drochia” și „Cu privire la desemnarea conducătorului  interimar al OLSDÎ din raionul Drochia”.

Toate subiectele incluse în ordinea de zi au fost votate de consilieri.

La sfârșitul ședinței președintele raionului, Vasile Cemortan a înmânat consilierilor legitimațiile și insignele de consilier raional și a felicitat consilierii care în ultima perioadă și-au sărbătorit zilele de naștere.

La ședința ordinară a Consiliului raional Drochia, de astăzi, 21 februarie, au fost prezenți 30 de consilieri din cei 33 aleși.

PUBLICITATE