Nu cred că Nicolae Bulat s-o fi gândit vreodată că după moartea sa Muzeul îi va purta numele. Nu știu dacă o fi intuit că soția Valentina va avea curajul să ducă la bun sfârșit scrierile ce i-au rămas neterminate. Dar ceea ce știu și știți și mulți dintre dumneavoastră e că Nicolae a fost o forță de om, care a pus mult suflet în tot ce a făcut! Ori de câte ori ne întâlneam, Nicolae îmi repeta: „Istoria trebuie cunoscută. Sunt atâtea lucruri de văzut și de știut în raport cu localitățile din zona Sorocii!” El știa că istoria locală devine impotantă în raport cu istoria universală.
În iunie, 2021 când pregătise pentru „Ziarul Nostru” articolul „Gheorghe A. Rusu -poetul martir al Sorocii”, îl citisem împreună. Îmi zicea: „Nina, trebuie să știm pe urmele cui călcăm. Uite câte presonalități a avut județul Soroca la începutul sec.XX!” Și mi-i enumera pe Constantin Cazimir, Emanuil Gavriliță, Iustin Frațiman, Pan Halipa, Gheorghe Năstase, Simeon Murafa, Moș Ion Codreanu, Paul Vataman, Eufrosinia Kersnovschi, Vasile Săcară…ca să ajungă la poetul martir Gheorghe Anton Rusu, care așa cum scria în articol, a fost „strivit de râșnița sovietică în lagărul OLT-5, raionul Ivdel, Sverdlovsk și înmormântat într-o groapă comună fără cruce la căpătâi”. Am citit împreună versurile poetului. Țin minte că mă impresionase muzicalitatea din poemele de dragoste. „ Tu stând pe-un tron de taine/ Sorbeai sărutul meu/ Iar eu, privind la tine,/ Simțeam pe Dumnezeu” („Fantastică”), sau un alt vers „A încremenit pădurea, cuprinsă de tăcere;/S-au slobozit din ceruri ghirlande de mistere;/Zefirul cel șăgalnic și-a acordat vioara/Și a cântat o doină, cu dorul și cu seara.”(Binecuvântare”)
Nu mi-a spus atunci că are de gând să scrie o carte despre acest poet martir, dar și-a exprimat recunoștința pentru faptul că doamna Lidia Murafa, directorul muzeului din Florești, i-a oferit cu bunăvoință dosarul lui Gheorghe A. Rusu. De fapt, Nicolae întotdeauna a apreciat munca colegilor muzeografi de la Florești. Foarte des în discuții pomenea numele lui Vasile Moldovanu, Timofei Murafa și alții.
Nicolae ne-a adunat în Casa lui de Suflet- Muzeul
Și iată că la un an de la moartea sa, Nicolae vine la întâlnire cu noi cu o nouă carte, editată post-mortem, o carte cu titlul articolului din ziar „Gheorghe A. Rusu – poetul martir al Sorocii”. O carte care apare datorită strădaniei familiei și în special, a soției Valentina. Prefața e semnată de profesorul universitar, doctor în drept, Simion Carp. Lansarea a avut loc în casa lui Nicolae de suflet – Muzeul în care s-a zidit și a scos la lumină adevărul istoric cu Credință, Nădejde și Dragoste. Doamna Valentina a invitat la eveniment pe toți cei care l-au cunoscut și au avut relații apropiate cu el. Actualul director al Muzeului, Victor Botnaru a dat tonul întâlnirii cu remarca: „Măsura pe care o avem astăzi este dedicată ultimului, chiar ultimului pârcălab al Cetății Soroca. Este o măsură care vine să ne convingă odată în plus că talentul e nemuritor.”
Valentina Bulat a continuat cu mulțumiri pentru publicul prezent, pentru cei care au ajutat-o ca să editeze cartea și cu amintiri despre soțul ei: „Nicolae v-a stimat foarte mult, v-a purtat în suflet. A ținut la rădăciniile lui, la Cureșnița. A început monografia satului, dar din păcate, n-a terminat-o.” Apoi a povestit cum a muncit Nicolae la această carte, cât de mult a ținut la poetul Gheorghe A. Rusu și cât de mult a dorit să-l facă cunoscut. Vorbind despre Gheorghe A.Rusu a trimis gândurile și la bunicii ei, care au avut aceiași soartă ca și familia poetului. Despre Ghoerghe A. Rusu avea să puncteze ceea ce punctase Nicolae în articol și ceea ce regăsim și în carte. Anul și locul nașterii – 11 ianuarie, 1909, satul Gura-Camenca, județul Soroca. Părinții- Antonie și Maria Rusu. Este absolvent al Școlii Normale „Petru Maior” din Soroca (anul 1928). A învățat în aceiași clasă cu dirijorul celui mai vestit cor din România de la sfârșitul anilor ”30 ai secolului trecut, Ion Madonici, învățător la Cosăuți. În 1933 Gheorghe A. Rusu absolvește Liceul de băieți „A. D. Xenopol” din Soroca. A fost învățător în mai multe școli – Florești, Căprești, Cotiujenii Mari și Cosăuți. La Cosăuți e din nou coleg cu Ion Madonici cu care a legat o strânsă prietenie. Se implică plenar în viața pedagogică și culturală din județul Soroca. Publică mai multe articole în revista „Solidaritatea”, organul de presă al Asociației corpului didactic din Soroca, scrie poezie, piese de teatru. În 1934 îi apare placheta de versuri „Freamăt” și tot atunci pe scena Teatrului Național „Vasile Alexandri” din Iași i-a fost jucată piesa „Pietrarii”. (Un exemplar al culegerii de versuri „Freamăt…” se află în colecțiile Muzeului de Istorie și Etnografie Florești, altul în dosarul penal nr. 0413). La 13 iunie 1941, Gheorghe A.Rusu cu familia sa: soția Haritina T. Rusu (în a doua căsătorie – Pripa, n. 1913) învățătoare, fiii – Leonid (n.1938) și Vitalie, care avea doar câteva luni de la naștere (n.1941) au fost despărțiți la gara Florești și deportați în Siberia. Măcinat de bolile și suferințele provocate de regimul inuman din lagăr, a murit în noaptea de 27 spre 28 februarie 1942 cu cântecul pe buze. Un consătean de al lui Gh. Rusu, Ion Ciobanu al lui Mihail, fostul șef de studii de la școala medie din Gura-Camenca, povestea, că toată noaptea de 27-28 februarie 1942, sleit de puteri, a cântat mai multe cântece „Car frumos cu patru boi”,„ Patru boi cu lanțu-n coarne”, „Mama” pe versuri de George Coșbuc…
Despre tot calvarul prin care a trecut el și familia sa veți afla citind cartea. Iar doamna Valentina a ținut să ne anunțe cu bucurie că o altă carte a lui Nicolae, „Lupul Sur…”, este deja la editură, că și-a propus să editeze și un album cu desenele lui. Multe, încă multe proiecte mai avea Nicolae. Muncea și zi, și noapte tot repetând mereu: „Păcat că viața asta-i atât de scurtă!”
Despre carte și despre Nicolae
Prietenul de familie, Alexandru Cimbriciuc cu admirație și recunoștință i-a înmânat doamnei Valentina un frumos buchet de flori, accentuând că Nicolae Bulat este printre noi: „El este viu atâta timp cât noi îl purtăm în inimi, îi păstrăm memoria.” Și a amintit de cuvintele părintelui Mihail Milea, rostite în clipa când sicriul cu trupul lui Nicolae a fost așezat în mormânt. „Părintele a spus că noi am pus în mormânt o semință cu nume de aur, care va răsări. Și iată deja am văzut cartea părintelui Milea despre Nicolae, vedem această carte pe care o lansăm astăzi și încă o să mai vedem și alte cărți.”
Despre Nicolae și despre carte au mai vorbit Ana Bejan, Victor Cobăsneanu, verișorul Anatol Revenco, Grigore Bucătaru, Mihai Zeamă, părintele Nicolae Robu, Victor Său, Dumitru Postovan de la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Drochia, fratele Vladimir Bulat.
Un discurs strălucit a avut profesorul universitar, domnul Simion Carp, care a scris prefața cărții. Domnul profesor a vrut să ne spună că a lucrat cu fișierele din calculatorul lui Nicolae și la solicotarea familiei și a domnului Alexandru Cimbriciuc le-a adunat în carte. Dumnealui a mărturisit: „Mi-am permis să scriu prefața. Mi-a fost foarte greu, fiindcă ne cunoșteam cu Nicolae din 1998 și știu cât de mult își dorea de fiecare dată ca lucrările lui să vină cu un mesaj profund, să fie cunoscute și înțelese de public și să producă efect. Am realizat multe proiecte, am promovat ceea ce noi consideram că era necesar de promovat- valorile naționale, patriotismul. Nicolae Bulat de fiecare dată era deschis și venea și la Chișinău… Astăzi ne-a adunat aici pentru a medita asupra unor lucruri importante. Lansarea vine cu emoție, pentru că este o lucrare editată post-mortem. Vorbim despre doi oameni celebri – Gheorghe A. Rusu, un poet talentat și autorul care deja nu mai este printre noi.” Domnul Carp a accentuat că Nicolae a tradus dosarul din rusește în română ca să ofere tinerei generații mai multă informație. A prezentat pentru publicul larg specificul activității organelor represive de atunci – un model de fabricare a unui dosar la comandă politică. Dacă răsfoim cartea ne întrebăm: Care era vina lui Gheorghe A. Rusu și a familiei sale? A publicat omul pe lângă poezie și câteva articole, care nu au convenit slugoilor regimului comunist și astfel aceștea i-au distrus familia, iar pe el l-au trimis la moarte sigură. Evenimentul i-a adus un omagiu poetului martir și a fost un fericit prilej de a ne mai aminti de Nicolae, căruia i-am simțit prezența pe tot parcursul întâlnirii. Ne privea din fotografie așa cum l-am cunoscut: un mare îndrăgostit de trecutul nostru, orator desăvârșit și, pur și simplu, Om.
Lansarea a fost îndulcită cu câteva versuri din creația poetului martir și cu o masă festivă oferită de Alexandru Cimbriciuc.
Text și foto Nina Neculce
