CARTE DE VIZITĂ
Funcție: șef Stația de Testare Nimereuca, din cadrul Ministerului Agriculturii, ex-secretar al comunei Nimereuca, raionul Soroca
Născut: 30 iunie 1959, în satul Cerlina, Soroca
Carieră: 38 ani de activitate
Familia: doi copii și trei nepoți
Culoarea preferată: verde
Mâncarea preferată: mămăliga cu pește și mojdei
Anotimpul preferat: primărava
”Atâta timp cât ești căutat, simți că trăiești, cel puțin așa este la mine.”
Cât de des purtați cravata?
Cravata o port foarte rar, mai exact la evenimentele solemne și atunci, dacă este tare necesar.
Fără cravată, cine este Sergiu Zubco?
Nu îmi place să mă laud, dar vreau să cred că sunt o fire sociabilă, comunicabilă, mă strădui să ascult și să ajut, atunci când este cazul.
De unde se trag rădăcinile lui Sergiu Zubco?
M-am născut și am crescut în satul Cerlina, un sat frumos pe malul râului Nistru. Cum se spune la noi în sat, aici drumul duce doar într-o direcție, satul vine ca o peninsulă. Părinți, care astăzi nu mai sunt printre noi, au fost oameni simpli, au muncit toată viață în colhoz. Tata a fost lemnar, iar mama în câmp. O ajutam mereu pe mama, la tutun și la toate lucrările din agricultură. Am crescut în familie, doi feciori, fratele mai mic îmi este și fin de cununie.
Cum este să fii fratele mai mare?
Este frumos, dar să nu uităm că fratele mai mare are și o responsabilitate mai mare. Lucru care era mai greu de făcut, îl făceam eu. Această responsabilitate care, poate, m-a ajutat să absolvesc cu bine, cele opt clase din sat, după care să absolvesc și colegiu. Mă mândresc și de faptul că am făcut armata, după care am învățat și la Institutul Agricol ”M.Frunze” din Chișinău. După absolvirea Institutului, am revenit în sat, iar în 1986 alături de soție, am construit o casă în satul venin- Nimereuca. Această localitate în timp, mi-a devinit al doilea sat natal, unde au crescut copii mei.
Cum a fost copilăria la Cerlina?
Am avut o copilărie frumoasă, aveam multe jocuri distractive și active, cum ar fi ”țurca”, ”capra” și altele. Pe lângă distracții, eram și de mare ajutor părinților, munceam pe lângă casă, dar și la deal. Am fost educați prin muncă și cu dragoste față de muncă. Cât de plăcut era seara, când mergeam la Nistru la scăldat. Îmi aduc aminte cu nostalgie și cu plăcere de acea perioadă.
Ați fost un copil șotios?
Nu. Am fost un copil cuminte și dădeam ascultare părinților. Mă străduiam să nu îi supăr și nu treceam peste ”măsura”. Dar sigur că am avut și momente hazlii în copilărie. Am avut o situațe când întorcându-ne cu părinții de la munca de la deal, fratele, care rămase responsabil de capra, iese înainte și ne zice că ”capra râde”. Când colo, ea s-a învârtit până funia, i-a ajuns la gât… așa a rămas capra noastră să râdă, fără suflare.
Cine vă citea povestea de seară, în copilărie?
Nu prea avea cine să-mi citească povestea de seară. Părinții veneau târziu și obosiți de la lucru. În schimb, eu iubesc să le citesc povestea de seară nepoților mei. Pornesc de la o poveste și ajung la alta.
Ce amintiri vă leagă despre anii de școală? 5.39
Am amintiri frumoase legate de școală. Nu am întâmpinat greutăți și mi s-a dat ușor mai toate obiectele. Mama întotdeauna ne oferea timp pentru tema de acasă.
Ce obiecte aveați preferate, în școală?
Obiectele devin preferate atunci când îți place profesorul. Îmi plăcea de Maria Sergheevna, profesoara de chimie, de aceia chimia o știam la perfecție. Aveam frică de Maria Iachimovna, profesoara de matematică, aici învățat de frică. Părinții erau prieteni buni, cu profesoara de română, Eudochia Mihailovna și din respect, învățat și la acest obiect. La general, am învățat bine la toate obiectele, aveam mai multe note de ”4” și ”5”, cum era pe atunci, se mai întâlneau și ”3”, dar mai puțini.
Ați luat bătaie în copilărie?
Da și vă spun cum s-a întâmplat. Am mers fără voie la film, în sat. Mama, care era îngrijorată de lipsa mea, la întoarcere m-a certat, după care m-a dat pe mâna lui tata. Țin minte când a lovit tata cu bățul, mi-a rupt pantalonul… așa și am umblat o perioadă. Pe vremea noastră nu erau atâtea drepturi ale copilului și parcă era mai bine… știam că părinții, sunt legea. Toate îndrumările părinților m-au ajutat în viață, doar că multe dintre ele le-am înțeles poate mai târziu, atunci când am devenit și eu tată. E și firesc…omul înțelege atunci când simte cu sufletul și inima.
Cum ați ales să faceți agricultură?
Am crescut la țară, în câmp, asta știam a face cel mai bine, agricultură. Atunci când am absolvit școala din sat, m-am dus la colegiu. Părinții au aflat despre intenția mea, atunci când au primit scrisoarea, cu înștiințarea că am fost acceptat la studii. Au urmat niște ani, care m-au format și m-au maturizat. O dată ce pleci din sat, rămâi singur în față cu bune și rele…așa te formezi, așa am învățat și limba rusă, pe care nu o știam de loc. A fost greu, dar frumos. Mi-am făcut mulți prieteni, cu care și astăzi ținem legătura.
Prima zi de lucru?
Prima zi de lucru, a fost după ce am finisat Institutul, de unde am și fost transferați, alături de soția mea, în colhozul din satul meu, Cerlina. A fost o zi lungă, poate grea, dar cu amintiri frumoase.
În ce relație sunteți cu fiica și feciorul?
M-am străduit întodeauna să fim buni prieteni cu feciorul și fiica mea, dar recunosc că am fost mai sever ca soția. Eu eram acela care controlam lecțiile și îi așteptam să vină la ora convenită, de la discotecă. Nu mă culcam până nu intrau pe ușa casei. Copii sunt mândria și bucuria mea, sunt căsătoriți și stabiliți cu traiul la Chișinău. Feciorul și nora sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, iar fiica și ginerele în cadrul Ministelui Muncii.
Cum este Sergiu Zubco-bunel?
Sunt un bunel bun, mai multe observații le fac părinților de cât nepoților, deoarece tare multe lucruri le interzic celor mici. Aici mă refer chiar și la dulciuri…atunci când rămânem doar noi, recunos că îi mai îndemn pe ascuns, să se mai îndulcească cu vreo bombonică. De fiecare dată îi aștept cu drag la bunelu, mergem împreună la livadă, la Nistru. Nu știu cum la alții, dar la noi iepurașul aduce bombonele copiilor și le lasă pe prag.
Ce semnifică satul Nimereuca pentru dumneavoastră?
Nimereuca este viața mea. Am trăit partea mea activă de viață, aici la Nimereuca, aici m-am format. Nu e greu să pleci din sat, dar totuși dorul de locul natal, de prieteni, este ceva care devine în timp sfânt.
Secretar sau agricultor?
Și una și alta…dacă sunt la primărie, mă gândesc la deal, iar dacă sunt pe deal, mă gândesc la primărie. Mă strădui să fiu de folos comunității în care trăiesc și împreună să creeam condiții și mai bune pentru o viață frumoasă, aici, la Nimereuca.
Credeți în prietenia adevărată?
Cred în prietenia adevărată și am prieteni adevărați. Ei sunt aceia care sunt alături și la bine și la greu…pot să zic că am simțit suportul lor și la greu.
Hobby?
Îmi place să citesc și să prind peștele mai mult din tigaie.
Scopul vieții?
La moment, scopul meu în viață, este să fiu de folos. Atâta timp cât ești căutat, simți că trăiești, cel puțin așa este la mine.
Sunteți un om fericit?
Fericirea e o nuanță a vieții, care vine și pleacă. Esențial este ca să trecem demn prin viață, iar atunci când dai ”bună ziua”să auzi și răspunsul. Sunt un om fericit pentru că am copiii la casa lor și nepoțeii sănătoși.
Un mesaj pentru cei care ne urmăresc?
Trăiți viața așa cum vă place și faceți bine, pentru că ”bine faci- bine găsești”. Le doresc tuturor multă sănătate, stimă din partea celor dragi și multe bucurii.
