Absolvise școala la Verejeni numai pe „5”. Învățătorii îl îndemnau, care mai de care, să meargă la institut. Însă „medalistul” și mândria școlii a fost impus de soartă să aleagă o altă cale. Situația în familie nu-i permitea. Părinții se construiau, fratele mai mare era la învățătură, iar bani nu erau. Și a rămas să lucreze în colhoz – în câmp, la fățare, la făcut mortar și cărat pietre la construcție.
— Nu regret, am aflat cum se crește și cum se câștigă pâine, – își răvășește amintirile Ion Tomai, directorul întreprinderii „Inatol-Agro” din Gîrbova, Ocnița.
Râvna spre a acumula cunoștințe cât mai multe și mai profunde l-a adus la institutul agricol.
Institutul l-a absolvit cu Diplomă Roșie, cum era pe atunci, ce permitea să-și aleagă unde să plece mai departe. Nu a rămas la Chișinău. A plecat la Criuleni într-un sătuc, unde nici școală nu era. Apoi a venit mai aproape de casă – la Naslavcea. Patru ani a „dezmierdat” aici pământul, până când cei din conducerea raionului, văzându-l ce poate tânărul agronom, să-l avanseze în alte posturi. Dar nu pe mult timp, căci oamenii de la Naslavcea au început să facă gălăgie: „Vernite nam Ivana Nicolaevicea!”
— Pe contul gospodăriei am găsit doar douăzeci de copeici și cât nu m-am speriat, căci eram cel mai tânăr președinte, aveam doar 28 de ani. Iar când m-au mobilizat în alte funcții, gospodăria am lăsat-o milionară, – spune Ion Tomai.
S-au înviorat băștinașii, căci împreună, din banii colhozului au amenajat ferma de vită, complexul pentru tutun, s-a pus asfalt pe drumuri și s-au ridicat 5 case pentru specialiști, s-a instalat un retranslator al programelor TV, căci localitatea nu putea recepționa emisiunile Chișinăului. Dar pe Tomai iarăși l-au „furat” și l-au ținut ceva timp la raion, ca apoi să-l ducă în colhozul „Maiac”, care dintr-o gospodărie puternică cu ritm rapid începu să degradeze, să ajungă fără bani și fără specialiști.
Noul președinte a insuflat speranțe colectivului, a pus pe roate fermele de vită (numai cea de vaci mulgătoare număra 1050 de capete) și de porcine, a construit case, drumuri și desigur o bijuterie de biserică în satul Rujnița. Dar raionul nu i-a oferit o viață mai liniștită, căci la o altă gospodărie, la Gîrbova, situația ajunsese la o limită critică. Și „Hai, Ivan Nicolaevici, salvează situația”.
A fost 4 ani și președinte a raionului, despre ce cu emoții pozitive își amintesc ocnițenii. Multe s-au făcut în acea perioadă, dar sincer vorbind, nu i-a prea plăcut hărțuiala politică. Totuși la Gîrbova îi este mai pe plac. Aici locuiește deja mai bine de două decenii, are o casă frumoasă în preajma căreia pe un stâlp înalt și-au făcut cuib cocostârcii, ce e un semn bun, gospodăria prosperă, localnicii îi poartă respectul pentru ordine și disciplină.
— Directorul nostru e cel mai mare patriot al țării și al Gîrbovei. Nu-l cedăm nimănui, – afirmă apăsat localnicii.
Rar conducător, care astfel e apreciat de oameni.
Boris TODIREL
