Și-a dedicat întreaga viață, sistemului medical. De aproape 50 de ani salvează vieți și nici pentru o clipă nu s-a gândit să plece din sistem. Este medic pediatru și medic de familie, este vorba de Ala Ciubotaru de la Centrul de Sănătate Drochia.
Cu toate că în familia sa nimeni nu a făcut și nu face medicină, Ala Ciubotaru, a știut încă din copilărie că va deveni medic. După absolvirea universității de Medicină din Chișinău, au urmat ani cu muncă asiduă în care a fost mai puțin acasă și mai mult la muncă, lângă pacienți. Din cei 48 de ani de activitate, a lipsit doar 3 zile, pe motiv de boală.
Ala Ciubotaru, medic de familie ”Am avut un vis mare în copilărie, de a deveni medic. Așa s-a întâplat că părinții m-au susținut. Fiindcă am iubit și iubesc copiii, am urmat facultatea de pediatrie de la Universitatea de Medicină din Chișinău. Pe parcurs, am lucrat în secțiile de copii. Am avut onoarea să activez în Spitalul Clinic din Criuleni, alături de profesorul neonatolog Petru Stratulat, de la care am învățat multe. Am lucrat la Criuleni patru ani, după care am revenit în Drochia, unde mi-am continuat activitatea. Din 1994, activez ca asistent principal în asistența mamei și a copilului. Acum sunt medic de familie, dar orcum în suflet meu, au fost, sunt și au rămas copiii. Îmi place să văd copii sănătoși, mămici fericite alături de puii lor sănătoși.”
Cu toate că îi place ce face, nu și-a dorit niciodată ca feciorul să-i calce pe urme. Este o muncă prea grea pe umerii unui singur om, spune doctorul. Astăzi la cei 70 de ani, medicul Ciubotaru, stă la straja sănătății a 1500 de pacienți. Începe ziua de lucru la ora 8.00 și o finisează la ora 18.45. Pacienții au doar cuvinte de laudă în adresa medicului Ala Ciubotaru, care mereu este gată să le acorde ajutorul și sfatul potrivit. Iar de ziua lucrătorului medical și a farmacistului, îi doresc sănătate, pace și ca dragostea de viață și de muncă să nu-i dispară niciodată.
De ziua profesională, Ala Ciubotaru își dorește sănătate, pentru a putea oferi sănătate pacienților săi. Își mai dorește să-i vadă pe cei dragi realizați, în special nepoata care a făcut doctoratul și care promite a fi un arhiolog de succes. Colegilor le dorește sănătate, pace și să fie alături de pacienți pentru a acorda ajutorul necesar atunci când este nevoie.




















