Polițiștii desfășoară activități de profilaxie a accidentelor rutiere

0
39

În scopul sporirii eficienţei activităţii de profilaxie, pe teritoriul raionului Soroca, polițiștii desfășoară măsuri preventiv-profilactice cu scopul prevenirii accidentelor rutiere cu implicarea transportului cu tracțiune animală, a deținătorilor de motocultoare alte tipuri de transport agricol.

În perioada caldă, în special în sate, mulți cetățeni circulă cu transportul hipomobil, motocultoarele și tractoare, fie ca mijloc de deplasare, fie pentru activitățile din gospodărie. Din cauza vizibilității slabe al acestora pe traseu, în special noaptea sau în condiții meteo nefavorabile și faptul că nu de fiecare dată sunt clare manevrele, de foarte multe ori sunt implicate în accidente rutiere.

Așadar, pentru prevenirea implicării lor în accidente, polițiștii din Soroca au organizat întâlniri, la care le-au vorbit cetățenilor despre siguranța de pe traseu și au împărțit pliante informative despre securitatea rutieră.

În acest context, oamenii legii reamintesc conducătorilor mijloacelor de transport cu tracțiune animală, dar și cei cu motocultoarele și tractoare:

🔸️să nu consume alcool înainte de a porni la drum;

🔸️să-și echipeze unitatea de transport cu dispozitive de iluminare;

🔸️să poarte veste reflectorizante;

🔸️să fie atenți atunci când transportă copii sau încărcături voluminoase;

🔸️să țină cont de situația climaterică de afară.

PUBLICITATE