„Tot ce se face, se face spre bine!”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: conducătorul studioului muzical ”MEDIA TON”
Născut: 18 iulie 1979, în satul Stolniceni, raionul Edineț
Carieră: 24 de ani de activitate
Familie: soția Dorina și două fiice.
Culoarea preferată: culorile deschise
Mâncarea preferată: colțunașii cu cartofi
— Cât de des purtați cravată?
— Am purtat-o o singură dată în viață, când am fost mire și atunci până la primul dans. Nu știu … mă incomodează cravata. Optez mai mult pentru stilul comod de purtat.
— Cine este Ruslan Zabolotnîi?
— Sunt o fire comunicabilă, deschisă, îmi place să glumesc și să discut cu oamenii.
— De unde începe firul vieții dumneavoastră?
— M-am născut în satul Stolniceni, raionul Edineț, un sat cu tradiții frumoase. Părinții mei, oameni gospodari Ivan și Lidia, tatăl fiind ucrainean, mama moldoveancă – profesoară de limba și literatura română. Pot spune cu certitudine că sunt un om bogat, fiindcă am părinții în viață. Am o soră mai mare și o soră geamănă.
— Se spune că frații gemeni au o legătură aparte, este adevărat?
— Da, așa este … și astăzi se simte o legătură profundă între mine și sora mea geamănă, Ludmila. Vorbim mult și suntem aproape și la bine și la greu. Ambele surori locuiesc în satul de baștină, lângă părinți și atunci când mergem acasă, ne strângem toți grămăjoară la o vorbă bună.
— Cum a fost copilăria pe ulițele Stolniceniului?
— Am avut o copilărie frumoasă, activă și cu mulți prieteni. Am fost un norocos, pentru că trăiam între două mahalale și reușeam peste tot. Jucam fotbal, înconjuram satul cu bicicletele, dar aveam și responsabilități. Noi eram cei care luam vaca de la cireadă, aduceam iarbă și aveam grijă ca ocolul să fie curat.
— Ați fost un copil șotios?
— Da, am fost un copil foarte șotios. Una din șotii este atunci când m-am ascuns printre ”hlujani” și încercam să aprind un chibrit…noroc că tata m-a prins …pentru că puteau fi urmări grave…
— Ați luat bătaie în copilărie?
— S-a întâmplat, doar că nu era bătaie. Mama mai des mă apuca de ureche. De la tata am primit două palme, dar așa bune, pentru că au fost de învățătură.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Povestea mi-o citeam singur… de mic eram pasionat de lectură Noaptea luam lanterna sub plapumă și citeam.
— Ați fost un elev exemplar?
— Chiar am fost un elev exemplar. În clasa a III, nu eram „octombrel” cum era pe atunci, ci „pioner”. Avem note bune, obiectul preferat fiind fizica, chiar eram cel mai bun din școală. Recunosc, nu îmi plăcea limba franceză.
— Faptul că mama era profesoară în școală, era un plus sau un dezavantaj?
— Mai mult un dezavantaj…tot ce făceam, ajungea imediat la cancelarie.
— După anii de școală, pentru ce specialitate ați optat?
— Odată ce am absolvit școala din sat, tata își dorea ca eu împreună cu sora mea geamănă, să mergem la Țaul, unde să învățăm, eu de agronom, iar sora tehnolog. Atunci mi-am pus punctul meu de vedere și chiar am insistat că vreau să fac muzică. Absolvise și Școala Muzicală, la acordeon. Așa am ajuns la Soroca, la Colegiul Pedagogic. Acești ani au fost cei mai frumoși, am avut parte de profesori iscusiți și foarte buni.
— Prima dragoste?
— Prima și adevărata mea dragoste este soția mea, ne-am întâlnit la Colegiu Pedagogic. Ea venind studentă din Sărătenii Vechi, raionul Telenești. Pot să zic că a fost o dragoste de la prima vedere.
— Unde și cum ați jucat nunta?
— Am jucat chiar două nunți, una la mireasă și alta la mire. Au fost niște nunți foarte vesele și fumoase, cu toate tradițiile, cu legături, colacul și dezbrăcatul miresei.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Zabolotnîi?
— O duminică perfectă este atunci când ne vin prietenii de familie, la foișorul nostru, pe care îl mai numit ”cuibușorul nostru”. Gătim ceva gustos și ne relaxăm la un pahar de vorbă.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost la Școala de Meserie, în calitate de lăcătuș, însă aveam grijă de organizarea și desfășurarea concertelor. Am activat un an, însă în paralel munceam și la Palatul de Cultură, în calitate de operator de sunet. Tot în acea perioadă activând și la Centrul de Creație, unde până în prezent activez. Din 1999, sunt profesor de muzică, conducător de studiou și îmi place ceea ce fac. Îmi place să lucrez cu copii, care sunt extrem de talentați. Studioul se mândrește cu sute de diplome și merite obținute la diverse festivaluri și concursuri.
— Ce semnifică muzica pentru dumneavoastră?
— Totul. Consider că fără muzică nu ar exista viața. Ascult muzica instrumentală, îmi place mult muzica populară și jazz.
— Știm că aveți și creație proprie, unde o putem asculta?
— Din creația proprie, am compus peste 50 de cântece. Este vorba de cântece pentru copii, o parte din acestea, au fost înregistrate pe trei discuri, lucrate într-un studiou din Vinița, Ucraina, care pot fi găsite în vânzare.
— Ruslan Zabolotnîi – soț?
— Grijuliu și un bun bucătar. Bucătăria este unicul loc unde noi cu soția ne putem certa…îmi place foarte mult să gătesc tot felul de bucate din carne și nu doar. Foișorul este dotat cu grătar și cuptor.
— Ruslan Zabolotnîi – tată?
— Blând, fiindcă e vorba de tată a două fete. Dacă cu băieții mai poți ridica vocea, cu fetele nu.
— Cea mai fericită zi din viață?
— Am avut multe zile fericite și am zile fericite. Este o fericire atunci când ne întâlnim cu cei dragi, cu prietenii și petrecem frumos.
— Cel mai trist moment?
— Nu știu, nu am avut, nu țin minte… dar nici nu vreau să-mi amintesc.
— Regrete?
— Consider că tot ce se face, se face spre bine.
— Ce vă liniștește?
— O cafea cu lapte în foișorul casei mele pe muzica lui Anatol Rudei „Vreau să beau o cafea, o cafea cu lapte…”
— Hobby?
— Sunt un amator al cubului rubik, am și o colecție. Un hobby este și pescuitul.
— Ruslan Zabolotnîi este un om fericit?
— Da, desigur. Fericit și împlinit.
