” O bibliotecă fără bibliotecari este ca o casă nelocuită .”
(N.Iorga)
La 23 aprilie sărbătorim Ziua Bibliotecarului, această manifestare fiind în strânsă legătură cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Această frumoasă sărbătoare este o oportunitate pentru întreaga societate de a aprecia la justa valoare rolul cărţii ca temelie a culturii, educaţiei, comunicării şi vieţii sociale.
Această zi are drept scop promovarea dreptului și a libertății lecturii, încurajarea și stimularea lecturii, atragerea tinerilor spre instituțiile de cultură, spre bibliotecă, spre carte și lectură. De asemenea, oferă posibilitatea de a aprecia importanța bibliotecarilor ca mediatori între lumea cărții, a informației și cea a cititorilor.
Astăzi bibliotecile sunt pe drept cuvânt centre comunitare ce ascultă vocea comunității și abordează necesitățile acesteia, servesc drept mijloc de conectare a cetățenilor la informații valoroase. Beneficiarii de azi pot dobândi cunoștințe și abilități, pot învăța lucruri noi și pot petrece timpul liber cu suportul bibliotecarului . Suntem astăzi martorii energiei, creativității și entuziasmului pe care bibliotecarii le-au adus în munca lor, dar și a impactului pe care l-au adus în bibliotecă.
Ne bucură faptul că tot mai multe biblioteci implimentează servicii noi de bibliotecă,atât de utile comunităților noastre.
Cu acestă ocazie, elevii cl.III-a de la Liceul Teoretic Alexei Mateevici ghidați de doamna învățătoare Zinaida Corcimari au pregătit o surpriză pentru doamnele bibliotecare de la BPO ”Ion Druță”, Dondușeni adresând felicitări și urări de bine, realizări frumoase, perseverență și prosperitate. Fie ca Lumina Cărții pe care o răspândiți pretutindeni, să Vă îndrume către un viitor mai bun!




Director BPO ,,Ion Druță”,Dondușeni
Oxana CARAMÎȘ




















