„De copilă am iubit mult dansul și mă visam o dansatore profesionistă”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: directorul Casei de Cultură din satul Dondușeni, raionul Dondușeni
Născută: 25 iunie 1972 în satul Dondușeni, raionul Dondușeni
Carieră: 31 de ani de activitate
Familie: soț, o fiică și un nepoțel
Culoarea preferată: roșie și albă
Mâncarea preferată: baba neagră
— De unde începe firul vieții?
— M-am născut în satul Dondușeni, raionul Dondușeni, într-o familie de oameni simpli și buni gospodari. Mama a lucrat toată viața soră medicală la grădinița de copii ”Andrieș”, iar tata șofer. Mă mândresc și mă bucur că sunt născută aici, într-o localitate frumoasă și cu oameni buni. Îmi iubesc părinții și mă mândresc cu ei, pentru că sunt frumoși la chip și la suflet.
— Faptul că ați fost unicul copil la părinți, ați crescut mai în răsfăț, ați fost mai alintată?
— Nu aș spune că am fost alintată. Da, am fost un copil iubit, educat prin muncă, dar nu aș spună ca am fost un copil alintat. Consider că în ziua de astăzi copii sunt cu mult mai alintați, noi nu am avut timp pentru asta.
— Cum a fost copilăria pe ulițele satului Dondușeni?
— Nostalgie, dar și amintiri frumoase mă leagă de copilărie. Am avut o copilărie frumoasă pe ulițele satului, iarna ieșeam toți de la mic la mare, la săniuș. Eram toți buni de șotii, îmi amintesc cum împreună cu vecinul și colegul meu de clasă, actualmente maestru în arte Igor Svernei, am luat un portmoneu pe care l-am pus în drum, l-am legat cu o ață, iar noi ne-am ascuns după poartă. Tot stând cuminți acolo, iată că trece un vecin mai în vârstă cu bicicleta, la care se oprește, se întinde spre portmoneu, iar noi hop și îl tragem. Noi ne-am amuzat, dar bătrânelul nu prea. Multe șotii am făcut, am fost un copil foarte activ.
— Care erau jocurile preferate în copilărie?
— Preferat era datul în scrânciob, „de-a v-ați ascunselea” și „de-a prinselea”.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Odată de la tata și a fost o palmă educativă. S-a întâmplat când tata venind de la muncă și fiind obosit, a vrut să se culce, iar eu cu verișoara mea ne tot „umfla” râsul. Tata ne-a liniștit… de atunci nu am mai primit bătaie.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Povestea de seară mama mi-o citea mai des, preferatele fiind „Capra cu trei iezi” și „Punguța cu doi bani”.
— Ce amintiri vă leagă de anii de școală?
— Anii de școală frumoși mai sunt, sigur îmi aduc cu drag aminte despre anii petrecuți la școală. Au fost frumoși cu profesori buni care ne-au învățat lucruri deosebite. M-a marcat cumva prima învățătoare Bradu Maria Artimonovna și diriginta de clasă Vizniuc Alina Zaharovna care astăzi nu mai este în viață, Dumnezeu s-o odihnească. Din obiectele preferate, au fost matematica și educația fizică. La fel așteptam cu nerăbdare să finisez lecțiile, pentru a veni la Casa de Cultură, la cercul de dans și de cor. Dragostea față de cultură, încă din școală mi se trage, de mică am iubit mult dansul și mă visam o dansatore profesionistă.
— Unde v-ați continuat studiile după absolvirea gimnaziului din sat?
— După absolvirea gimnaziului din sat, am mers să-mi continui studiile la Școala Pedagogică din Călărași, la îndemnul dirigintei mele. Cu toate că eram pasionată de dans și mi-am dorit întotdeauna să devin o dansatoare profesionistă alături de Vladimir Curbet, pentru că mă vedeam doar în ansamblul ”Joc”, am ales pedagogia și vă spun de ce. Pe când eram în clasa a VII, am mers la Chișinău, să fiu admisă într-o instituție cu profil de dans. Dacă examenul la auzul muzical și talent l-am trecut cu bine, atunci la cea de-a treia etapă care era figura, am primit un refuz, motivul fiind – că sunt lată în spate. Am trăit un mare șoc și o mare tragedie. Atunci a intervenit diriginta mea, care m-a încurajat și mi-a prezis într-un fel, că voi fi o bună profesoară de clase primare, care va cânta și dansa alături de copii.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost la școala nr. 19 din Chișinău, în clasa a II, a fost o zi plină de emoții. Întotdeauna mi-a plăcut lucru cu cei mici, doar că nu a durat prea mult. După nuntă, soțul fiind băiat de la țară, din satul Petrovca, Sîngerei, a dorit să revenim la sat, ceea ce am și făcut. Am revenit în satul meu de baștină, alături de părinți.
— Ce semnifică satul Dondușeni pentru dumneavoastră?
— Satul Dondușeni pentru mine este satul în care m-am născut, unde mi-am petrecut copilăria. Dondușeni este satul în care îmi continui activitatea mea de suflet – cultura.
— Ați regretat vreodată că ați revenit în sat, lăsând lucru de la capitală?
— Au fost momente când am regretat, fiindcă cu adevărat îmi doream să trăiesc la oraș, dar acum nu regret acest lucru.
— Ce ați deprins de la părinți?
— Stima față de oameni, să știu să dau „bună ziua”, să am un respect față de nani de botez. Părinții mi-au altoit în suflet dragostea față de muncă. Lucrările care erau prin gospodărie, la toate participam, la măturatul ogrăzii și hrănitul animalelor.
— Prima dragoste?
— Prima dragoste este soțul meu, pe care l-am cunoscut la Chișinău, acolo unde am început a activa în calitate de profesoară de clase primare. Am stat la o gazdă împreuna cu sora lui, de aici ne-am cunoscut și de aici a început totul.
— Cum a fost nunta?
— Am jucat o nuntă mare și frumoasă cu 500 de perechi, adică o mie de persoane, nu știu dacă au mai fost așa nunți. Am jucat-o într-un punct unde se usca tutunul, era o încăpere spațioasă, din orășelul Dondușeni. A fost o nuntă veselă, cu respectarea tuturor tradițiilor moldovenești.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Lungu?
— O duminică perfectă este alături de familie, alături de părinți, la un sfat și o vorbă bună.
— Profesoară, bibliotecară sau șefă la cultură?
— Chiar dacă visul meu din copilărie de a deveni o dansatoare nu s-a realizat, mă bucur că soarta mi-a oferit șansa să fiu un om al culturii, chiar dacă am studiat pedagogia. Munca mea de la Casa de Cultură este o mare satisfacție pentru mine, vin de fiecare dată aici cu idei noi și gânduri bune. Aici sunt înconjurată de copii, muzică, cântec și dans. La etajul întâi dansează cei din „Mărunțica”, la etajul II, exersează orchestra de fanfară, în alt capăt ansamblul de fluieriste. Mereu sunt înconjurată de muzică, dans și voie bună, lucru ce îmi oferă o plăcere enormă.
— Cea mai fericită zi din viață?
— Atunci când s-a născut fiica, dar și mai fericită, a fost ziua în care s-a născut nepoțelul. Când aveam fiica acasă, ea era cea mai scumpă, dar acum de când a apărut nepoțelul, el a devenit cel mai scump. Prima întrebare este ce face nepotul, iar mai apoi ce face fiica.
— Ce vă liniștește?
— Sunt împlinită atât în viața de familie, cât și în carieră, de-aceea totul mă liniștește.
— Hobby?
— Pe lângă dans, îmi place mult atunci când am timp pentru curățenia din casă și de afară, îmi place să fac ceva gustos la bucătărie.
— La ce visați?
— Pe plan profesional, acum muncesc la o carte despre istoria satului Dondușeni, alături de scriitorul sorocean Petre Popa. La această carte muncim deja de doi ani și sper că anul acesta de Ziua Satului, când localitatea împlinește 250 de ani de la fondare, cartea să fie lansată. Iar pe plan personal, îmi doresc sa-mi crească nepotul și să ajungă un om mare.
— Ce contează cel mai mult în viață?
— În primul rând omul trebuie să știe ce dorește de la viață, ca viață să știe ce să-i ofere. Orice lucru făcut în viață trebuie făcut din dragoste și cu dragoste.
— Renata Lungu este o femeie fericită?
— Da, sunt o femeie fericită.
