„Unicul accesoriu care nu-mi place – este cravata. Nu am purtat-o niciodată”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: primarul comunei Ocnița, raionul Ocnița.
Născut: 25 august 1990, în satul Ocnița, raionul Ocnița.
Carieră:11 ani de activitate.
Familie: necăsătorit.
Zodia: fecioară.
Anotimpul preferat: toamna.
Culoarea preferată: galbenă.
Mâncarea preferată: cea tradițională.
— Cine v-a pus numele Ion și cum v-a marcat acest nume, până în prezent?
— Mă numesc Ion Creangă și sunt mândru că port acest nume. Așa s-a întâmplat, să fiu numit în cinstea nașului mare de cununie a părinților mei, nicidecum intenționat. Numele Ion Creangă, îmi poartă noroc, deoarece unde n-aș fi, la diverse ședințe, întâlniri, în momentul în care mă prezint, oamenii reacționează frumos, cu zâmbet ceea ce îmi place. În momentul în care reușești să aduci măcar un pic de bună dispoziție celor din jur, deja ești un norocos.
— Ion Creangă poartă cravată?
— Unicul accesoriu care nu-mi place – este cravata. Nu am purtat-o niciodată.
— Cine este omul și nu primarul – Ion Creangă?
— Fără ca să miroase a laudă de sine, pot spune că nu sunt un om conflictual, sunt sociabil, comunicabil, îmi place să discut cu oamenii. Orice conflict încerc să-l prefac într-o întâmplare haioasă, să văd problema așa cum este și ca ea să fie soluționată. Salut lucru în echipă, veselia, muzica, câteodată mai și cânt.
— De unde începe drumul vieții?
— Drumul vieții începe din satul Ocnița, în 1990, mai că sunt de o vârstă cu țara. M-am născut într-o familie simplă, de oameni muncitori. Mama este soră medicală, iar tata a muncit o perioadă și peste hotarele țării. Suntem doi frați la părinți, eu fiind ”badea”.
— Cum este să fii fratele mai mare?
— De aveam 10 ani și fratele 8 ani – tu ești mai mare, tu trebuie să-l ajuți. De am 33 de ani și fratele 31 de ani – tu ești fratele mai mare, tu trebuie să-l ajuți. Eu consider că așa este corect. Când eram mai mic, acest lucru mă supăra pe alocuri și ziceam:”de ce numai eu?”. Dar astăzi mulțumesc părinților, pentru că așa s-a dezvoltat responsabilitatea în mine și unde am învățat – lucrat, acest lucru m-a ajutat.
— Cum a fost copilăria pe ulițele de la Ocnița?
— Am avut o copilărie veselă, frumoasă cu mulți copii în mahalale. Pe lângă distracții sigur că aveam și responsabilități, să ajutăm părinții cu lucru de pe lângă casă. Eu și fratele meu, aveam grija de boboci și curcani, ca aceștia să aibă apă și ce paște. A fost interesant, am avut o copilărie simplă și veselă.
— Care erau jocurile preferate?
— „De-a v-ați ascunselea”, ”de-a prinselea”, ”de-a războiul”, mai mergeam să paștem bobocii, dar ajungeam la scăldat, la iaz. Aveam multe jocuri chiar inventate de noi. Am trăit o copilărie activă, diferită de cea de astăzi.
— Ion Creangă de la Ocnița a fost un copil șotios?
— Au fost multe întâmplări hazlii. Țin minte o întâmplare când jucam cărțile pe toloacă, în timp ce pășteam bobocii. Fiind concentrați la joc, am scăpat bobocii, așa că au dat peste ei, o haită de câini. Din 60 de păsări, au rămas 20. Eu fiind fratele mai mare, l-am trimis pe Nicolae, să ducă bobocii acasă și să explice mamei situația. Acesta de frică a luat-o la vale trecând de casa noastră…au fost multe întâmplări amuzante și frumoase.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Am luat o singură dată bătaie… de la mama. Tata nu ne-a bătut, doar ne spunea: ”acuși vine mama și o să se lămurească cu voi”. Odată ce veneam de la școală, trebuia să-mi schimb hainele, să fac lecție, să dau mâncare la animale și apoi la joacă. Ei… într-o zi, numai că am pășit pragul casei, am aruncat ghiozdanul și la joacă. Am luat-o rău atunci, de atunci regulamentul familiei Creangă, n-a mai fost încălcat.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Bunelu…cu care am avut o relație foarte apropiată. Cu bunelul și eu și fratele, puteam face tot. El nu ne certa, ne dezmierda, era omul care nu se enerva și ne accepta toate năzbâtiile… din păcate de doi ani de zile nu mai este printre noi. El ne povestea poveștile lui Ion Creangă, dar și istorioare de ale lui.
— Ion Creangă a iubit școala?
— Da. Mi-a plăcut și îmi place mult cartea. Din obiecte, eram pasionat de istorie și acum citesc cărți istorice și urmăresc filme documentare bazate pe întâmplări reale. Am niște amintiri frumoase despre colegii și profesorii mei, cu care și astăzi ținem legătura. Când sunt invitat la liceul din sat ”Constantin Stamati”, am niște emoții aparte, nu mai stau printre copii, privind profesorii, acum stau cu profesorii în rând.
— Ce amintiri vă leagă despre anii de studenție?
— Odată ce am absolvit liceul din sat, congresul familiei Creangă de la Ocnița, a decis că trebuie să devin jurist sau medic. Am zis:”bun!” Am luat actele și de unul singur m-am pornit la Chișinău. Am ajuns la Universitatea de Stat unde am depus documentele, la istorie desigur, specialitatea antropologie, știința despre om. Anii din studenție au fost cei mai frumoși ani din viața mea.
— Prima zi de muncă?
— S-a întâmplat în 2012, atunci când am trecut concursul și am fost angajat la Pretura sectorului Botanica din Chișinău, secția locativ-comunală. Țin minte cum pretorul de atunci, spunea că nu s-a gândit vreodată că îl v-a angaja pe Ion Creangă, la lucru. A urmat o experiență frumoasă, cu oameni profesioniști. Ce am învățat acolo, îmi prinde bine și astăzi.
— Ce semnifică Ocnița, pentru dumneavoastră?
— Totul. Casa, părinții, familia, copilăria, pragul de unde am pornit. La Universitate, aveam un profesor care spunea că în Republica Moldova, sunt patru centre: nord, centru, sud și Ocnița, fiind și dumnealui din Ocnița. Eu am demonstrat că iubesc acest loc, pentru că am revenit acasă…am revenit pentru a munci.
— Ce ați deprins de la părinți?
— De la mama exteriorul, bunătatea, să fiu săritor la nevoie, flexibilitatea în societate. De la tata am deprins dragostea față de pământ, de animale. Părinții îmi sunt un exemplu în toate.
— Având și două cărți lansate, în ce rol vă simțiți mai bine… în cel de scriitor sau cel de primar?
— Primar. A scrie este un hobby, o fac pentru mine, nu poți impune cuiva să citească. Funcția de primar cere ca să fii expert în toate domeniile: drumuri, asistență socială, psiholog, contabilitate. Îmi place ce fac, îmi place să muncesc și anume la sat.
— Hobby?
— Scrisul versurilor, cititul și creșterea animalelor domestice. După munca de la primărie, acasă mă așteaptă mini ferma mea, unde se regăsesc și cei nouă câini, care nu neapărat sunt de rasă.
— Ce contează cel mai mult în viață?
— A fi om, asta rămâne a fi cea mai mare și grea specialitatea studiată vreodată. Să manifești omenia față de cel apropiat… mai ales că oamenii sunt diferiți.
— Ion Creangă este un om fericit?
— Da. Am ajuns la 33 de ani, am părinți sănătoși, reprezint băștinașii mei și cea mai mare comună din raionul Ocnița. Consider că sunt un om fericit!
