În perioada 23-24 februarie, tinerii antreprenori soroceni, dar și cei care își doresc să-și inițieze o afacere, au participat la instruirile, desfășurate sub genericul ” Generarea și Dezvoltarea Ideilor de Afaceri”. Cursul care este parte componentă a Maratonului Ideilor de Afaceri, a fost desfășurat la Incubatorul de Afaceri din Soroca.
LILIANA BABĂRĂ, DIRECTOR INCUBATORUL DE AFACERI SOROCA
” În cadrul Maratonului Ideilor de Afaceri, am invitat mulți tineri din regiunea Sorocii, care au idei de afaceri. Acest proiect este unul mai complex, în cadrul căruia au venit cu suport mai mulți finanțatori, cum ar fi: Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului , Organizația Internațională a Muncii, Consiliul raional Soroca și Incubatorul de Afaceri Soroca. ”
Potrivit organizatorilor programul este organizat în baza metodologiei dezvoltate de către Organizația Internațională a Muncii, fiind în prezent cel mai mare program global de formare în managementul afacerilor, cu accent pe demararea și îmbunătățirea afacerilor ca strategie pentru crearea mai multor locuri de muncă, favorabile pentru femei și bărbați.
LUCIA UȘURELU, FACILITATOR
”În aceste instruiri ne propunem să echipăm tânăra generație cu acele cunoștințe, abilități, ca să fie rezilienți la toate provocările începând cu cele sociale, politice, inclusiv accesarea noilor piețe tradiționale și netradiționale. Astfel de programe vin și cu susținere financiară.”
Cristina Bîrtea, care are o afacere de familie și anume se ocupă de creșterea oilor, susține că a venit la aceste instruiri, cu speranța să afle cât mai multe lucruri noi, pentru a-și menține și dezvolta stâna.
CRISTINA BÎRTEA, ANTREPRENOARE
”Ne ocupăm cu creșterea oilor și am venit la aceste cursuri pentru a mă informa, pentru ca să-mi dezvolt afacerea, pentru un schimb de experiență, dar și a cunoaște noi piețe unde am putea să ne realizăm marfa.
CRISTINA NEICUȚA, ANTREPRENOARE
”Sunt binevenite aceste instruiri pentru actualii, dar și viitorii antreprenori. De fiecare dată găsești ceva nou, acumulezi o experiență nouă, fiindcă totul se dezvotă în pași rapizi.”
ANTREI GUȚU
”Țin să îmi inițiez o mica afacere, ce ține de reparațiile tehnicii de oficiu, cum ar fi calculatoare, imprimante. Cursul este foarte util.”
Maratonului Ideilor de Afaceri de la Soroca, va culmina cu un concurs unde vor fi identificate cele mai bune două idei de afacere, acestea fiind înaintate la Maratonul Ideilor de Afaceri la nivel republican.




















