„…am avut cea mai frumoasă copilărie, cu pace și fără pandemii…”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: Directorul Colegiului de Arte ” Nicolae Botgros” din municpiul Soroca.
Născut: 22 martie, 1986, în satul Bîrnova, raionul Ocnița.
Carieră: 17 ani de activitate.
Familie: Soția Veronica, fiicele Paula-Smaranda, Antonia-Ioana.
Zodia: Berbec.
Culoarea preferată: Albrastră.
Mâncarea preferată: Cartofii sub orice formă.
Anotimpul preferat: Vara.
— Cât de des purtați cravata?
— Îmi place cravata, o am în garderobă și o port la evenimente mai speciale. Este un accesoriu care ține și de etichetă, de-aceia o port des.
— Cum este Emilian Guțu, fără cravată?
— Nu sunt omul care iubește să se laude, dar odată ce am mulți prieteni, acest lucru ceva spune. Sunt prietenos, îmi iubesc familia, îmi respect colegii și elevii.
— De unde începe firul vieții?
— M-am născut în satul Bîrnova, raionul Ocnița în familia lui Valeriu și Svetlana Guțu. Mama – învățătoare de clase primare, iar tata specialist în construcția căilor ferate, cei drept mai apoi s-a reprofilat. Am un frate mai mic, Vasile, care este stabilit cu familia la Suceava, România.
— Ce amintiri vă leagă de copilărie?
— Nu știu dacă este vreo etapă a vieții mai frumoasă și mai interesantă decât copilăria. Am avut o copilărie frumoasă, era pace, nu erau pandemii. Am avut o copilărie, când ieșean iarna din casă, de dimineață și veneam seara, cu pantalonii înghețați pe noi și nu știam de boli și viruși. Am avut o copilărie cu prieteni mulți, mahalaua fiind plină cu copii, ceia ce astăzi nu prea vezi. Chiar recent am fost la baștină, unde am găsit un sat pustiu, mulți fiind plecați peste hotarele țării, în căutarea unei vieți mai bune.
— Care erau jocurile preferate din copilărie?
— Fotbalul, care și acum îmi place… doar că acum mai mult privesc cum alții joacă. Jucam și hochei pe gheața pârâului înghețat din fundul grădinii. Până la vârsta de zece ani, aveam mai mult timp de joacă. La zece ani, am început să studiezi la Școala de Muzică din Ocnița, timplul liber îl pretreceam cu acordeonul. Poate uneori invideam prietenii care mergeau la joacă, dar acordeonul, a fost alegerea mea.
— O șotie din copilărie?
— Au fost multe, dar una din ele este cea când împreună cu verișoara mea ne-am pornit la pritenena ei care locuia în alt raion. Pe atunci aveam 3 ani, iar verișoara era în clasa întâi. Țin minte că m-am pornit așa cum eram prin ogradă, cu pantalonii rupții, pentru că mi-i aninasem cățărându-mă într-un sarai. Ne-au urcat noi în autobuz și eram gată să mergem la Onița, ca mai apoi să luăm trenul spre Corbu. Eram atât de entuziasmați.Bine că în autobuz, ne-a cunoscut cineva din sat, care ne-a dat jos și ne-a întors acasă. Asta ar fi una din multele șotii făcute în copilărie.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Bineînțeles, dar nu pot să-i spun bătaie, așa momente de educație. Când nu ascultam din cuvânt, mă m-a pișca mama câteodată.
— Prima zi de școala, cum a fost?
— Am vrut mult la școală și când am plecat știam deja a scrie, socoti și citi. În toate am fost învățat de bunelul. Buneii, de pe linia mamei, trăiau cu noi într-o ogradă. El fiind contabil, m-a învăta de toate, știam și diferite tabele legate de contabilitate. Școala pentru mine a fost cu adevărat, a doua casă, îmi plăcea să studiez, așa a fost și la Școala Muzicală, la Colegiu din Soroca și la Universitatea din Bălți.
— Faptul că mama era profesoară în școală, va influențat cumva?
— Nu, pentru că atunci când am venit la școală, mama a mers în concediu de maternitate cu fratele meu. Se mai întâmpla ca profesorii să-i mai spună mamei că nu m-am pregătit cum trebuie pentru ore, dar erau excepții. Îmi plăcea mult matematica, totuși lecțiile bunelului și-au pus amprenta, pentru că și astăzi îmi place matematica și contabilitatea.
— Ce amintiri vă leagă de anii de studenție?
— După absolvirea gimnaziului, visam să-mi continui studiile în domeniul muzicii, lucru cu care nu erau de-acord părinții mei. Ei mă vedeau la juridică, economie, mai ales că am absolvit școala cu 10 de linie. La un moment dat țin minte cum săteam cu revista ”Abiturientul” pe pragul casei, cautam vreo specialitate, care ar fi și pe placul părinților, ca într-un final, să nu îmi placă nimic și să încep a plânge. În acel timp, trecea vecina prin preajmă, care m-a văzut și i-a spus mamei despre situația respectivă. Așa părinții au cedat și așa am devenit student la Colegiu de Arte din Soroca. După absolvirea Colegiului de Arte, am făcut și studii superioare la Universitatea ”Alecu Russo” din Bălți.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost pe 1 septembrie 2005, în caliatate de maestru de concert la Colegiu de Arte, aveam și ore pedagogice. Pe parcursul activității mele, sunt mândru de elevii mei, cu care am participat la concursuri naționale și internaționale, de la care ne-am întors cu locuri de frunte.
— Profesor sau director?
— Profesor. Activitatea de director presupune o muncă grea, pentru că toți stau în spate te urmăresc, dar în același timp, tu porți și o răspundere pentru ei. Este o funcție pe care o dețin deja de 7 ani, îmi place, dar este o funcție trecătoare și asta e normal. Nu poate un om să fie toată viața director, dar nici nu trebuie, deoarece fiecare instituție are nevoie de schimbări.
— Ce calități trebuie să posede un director bun?
— Să poată să asculte și să fie auzit, să fie un psiholog bun și calm în discuție.
— Emilian Guțu – director?
— Nu sunt sever, dar depinde de situație, câteodată sever e prea puțin spus. La general, sunt un director care știe să asculte.
— Emilian Guțu – soț?
— Grijuliu, ne ajutăm reciproc, fac și temele cu fetele. Îmi place să gătesc, am niște rețete pe care le prepar doar eu, după care invităm prietenii pentru a gusta din bucatele pregătite de mine.
— Emilian Guțu – tată?
— Îmi iubesc mult fetele și ele la fel mă iubesc pe mine. Avem o legătură și o relație deosebită. Sunt fericit atunci când ele sunt bucuroase și sănătoase, mă culc și mă trezesc cu îmbrățișările lor.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Guțu?
— Duminicile perfecte sunt atunci când mergem la părinți și ne întâlnim cu frații, grămăjoară. Apropo nu îmi place ziua de duminică, pentru că urmează cea de luni, pentru mine ziua preferată este cea de vineri, atunci când știu că am două zile de odihnă în față.
— Hobby?
— Pescuitul.
— Ce muzică ascultați în mașină?
— De toată, mai mult ascult muzică clasică, populară și lăutărească.
— Scopul vieții?
— Scopul vieții este familia mea și o viață îndestulată copiilor.
— Ce contează cu adevărat în viață?
— Buna înțelegerea și dorința de a face lucruri bune.
—Un mesaj pentru cei care ne citesc?
— Viața trebuie trăită la maxim, prețuiți clipa și nu regretați nimic. Aveți grijă de familiile voastre și pace vă doresc tuturor.
