Frunză verde de mărar,
Bună seara, gospodari,
Noi umblând din casă-n casă,
Am ajuns la dumneavoastră.
Și vă-ntreabă, să nu fie cu bănat,
Se poate de urat?
Frunză verde mătrăgună,
Am o vorbă și-o minciună,
Un colind de la bătrâni
Și-un hăit de la străbuni.
Am venit noi de departe,
Unde cresc fasole coapte,
Se mănâncă cu slănină,
Ca să fie burta plină,
Iar în zi de sărbătoare –
Mămăligă și cu moare.
Din fasole, bob și linte,
Facem și niște plăcinte,
Învârtită, cozonaci
(Sunt mâncate și de draci.)
Drumu-i lung și zgrunțuros,
Pantaloni-n fund s-au ros,
Căci cu boii „Hoisa!, Ceao”,
Împingeam la deal noi carul,
Iar o babă într-o gură
Striga „Unde ni-i trăsura”.
Pentru asta, măi flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi
Și strigați cu toții „Hăi, Hăi!”
Un moșneag pe drum ne spune
Că-ntr-un sat sunt fete bune,
Bune sunt de măritat
Și flăcăi de însurat.
Ele așteaptă uneori
Să le vină pețitori.
Zestrea lor în Casa Mare
E-o movilă de covoare:
Patru putine de brânză
Și un val întreg de pânză,
Un cucoș cu creasta mare
Și cu lapte trei ulcioare.
Trei găini și un gânsac,
Grâu, porumb aproape-un sac,
Brahă, vin chiar un galon
Și-u butoi de samagon.
O căpriță și-o găină
Să le fie casa plină.
La dreapta zurgălăi,
La stânga clopoței
Ia strigați cu toții „Hăi, Hăi!”
Nuntă de se face, frate,
Vorniceii vin prin sate.
Ne poftesc cu băutură
De se moaie dinți-n gură,
Pe masă să vezi bucate,
Cu piciorul frământate,
Carne friptă de purcel
Slăbănog și mititel.
Și să vă mai spun ceva,
Tăindu-l nici nu țipa.
Roata, măi,
„Hăi, hăi!”
Și pârjoale erau puse,
Din cuptor direct aduse.
Și aveau așa miros
De te întorcea pe dos.
Răcitura, măi băiete,
Tremura ca țâța fetei,
De gustai câte-o sarmală,
Vrei, nu vrei, fugeai afară
Și mâncai cu socoteală,
Nu cumva s-anini o boală,
Mai ales, acei bătrâni
Umblau cu izmana-n mâini.
Muzicanții cântau foc,
Nu puteai să stai în loc,
Și săreai mereu în sus
Înțepați parcă de-un fus.
La dreapta zurgălăi,
La stânga clopoței,
Ia strigați cu toții: „Hăi, Hăi!„
Un țigan cu o vioară,
Doi moșnegi cu o chitară,
Un dobar bătea în taz
Și făcea la lume haz.
Mireasa, venind pe ușă,
Semăna cu o păpușă.
Înaltă ca o cămilă
Și proastă ca o găină.
Jucau toți:băieți și fete,
Moșnegei, femei chiar bete.
Și cât sârba ei jucau,
Boii de la car răgeau.
În mahală – gălăgie,
Țipăt, răcnet apăsat,
Aduceau cadou la tineri
Un motan și-un țap tărcat.
Și strigau, măi oameni buni,
„Amar la tineri și la nuni!”.
Roată , măi
„Hăi, hăi!”
Mirele, cu soacra-n brațe,
Se aruncă iute-n joc,
Învârtind-o-i crapă fusta
Și-un călcâi de la pantof.
Țipă soacra, strigă socru,
Latr-un câine-n cușca lui,
Mirele sărută soacra
Parc-ar fi mireasa lui.
Iar mireasa înfocată,
Cu-o castrule-n mâna ei
Îi trăsnește de le crapă
Capul lui și capul ei.
Roată , măi
„Hăi, hăi!”
Hohot, râset, gălăgie,
Toți aplaudă la bis,
Că așa ceva să fie
N-a mai fost, sau poate-i vis?
O bătrână din mahală,
Cu moșneagul ei chilit,
Aduceau cu ei o oală
Și-un ceaun cam ruginit.
Un, cucoș sărind un gard,
Aducea cu el o pungă
Iar moșnegii speriați
O luară toți la fugă.
Mirele, ieșind din casă,
Tot urla că vrea friptură
Și, de-atâna băutură,
A uitat și de mireasă.
Și-i ieșea limba din gură.
Și vă spun sfârșitul nunții,
Totul cum s-a terminat:
Toți dormeau în fața curții,
Chiar și boul înjugat.
Iată și v-am spus minciuna
De urat tot v-am urat,
Nunt-a fost nu mult, dar una –
Nu departe într-un sat.
De-am greșit, vă rog scuzare,
Dacă vreți, ne dați crezare,
Căci de-atâta hăitură,
S-a uscat limba din gură.
De ne dați vreo două mere
Eu vă spun „La revedere.
Ani bogați, multă avere,
Sănătate și noroc,
Pace-n lume, cânt și joc.
La anul și la mulți ani!”
La dreapta zurgălăi,
La stânga clopoței
Ian strigați cu toții,
Hăi.
V-a urat Leonid Cotenco, pensionar
din satul Popeștii de Sus, raionul Drochia
