Istoria satului Cașunca, din raionul Florești poate fi văzută în Muzeul deschis în localitate. Deși este la început de cale și încă nu a fost inaugurat oficial, aici sunt expuse pentru vizitatori, monede cu valoare istorică, instrumente muzicale și obiecte de uz casnic din timpuri vechi.
MILANIA CIUPAC, Administratoarea Muzeului. ” Muzeul din Cașunca este la început de cale. Am reușit să adunăm unelte gospodărești, țărănești, instrumente de țesut, haine tradiționale, fețe de masă , ulcioare, diferite cusuturi și țoale. Aici pot fi văzute uneltele cu ajutorul cărora țeseau și croșetau, străbunicile noastre. Pe timpuri, pe pânză se cuseau diverse imagini, care ulterior se puneau în ramă, pe perete, pentru a înfrumuseța casa. În Muzeul nostru avem și o mică bibliotecă de cărți vechi. Avem multe lucruri pe care urmează să le aranjăm și să le punem la locul lor.”
A fost nevoie de multă muncă pentru a aduna colecția impresionantă, la care au contribuit și localnicii. Cel care a inițiat și a finanțat proiectul, este băștinașul Virgiliu Guței, care la moment este stabilit cu traiul la Moscova. Sătenii spun că sunt mândri de faptul că au un muzeu în localitate și că vor continua să aducă diferite obiecte vechi.
EUGENIA POLESCIUC, pensionară ”Încă nu am reușit să vizitez muzeul nostru din sat, dar am contribuit și eu, cu ceva unelte vechi, din gospodăria mea. Noi localnicii suntem bucuroși, că putem participa la promovarea obiceiurilor vechi, ale neamului nostru. ”
VALERIA CEBOTARU, elevă ”Am vizitat muzeul din sat și am rămas foarte impresionată de ce am văzut acolo. Sunt multe unelte, care pentru prima oară le-am văzut, mi-a plăcut un set interesant pentru ceai, în formă de pești. ”
Muzeul din Cașunca, este deschis zilnic pentru vizitatori, care au intrarea gratuită.




















