Tânărul depistat aseară inconștient pe o stradă din Soroca ar fi fost tamponat de un automobil

0
942

Noi detalii în cazul tânărului de 24 de ani care a fost depistat, ieri, inconștient, pe strada Renașterii din municipiul Soroca. Potrivit poliției acesta ar fi fost tamponat de un automobil, care după impact a părăsit locul accidentului.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii din  Soroca au stabilit că, în jurul orei 18:00, un tânăr de 22 de ani, la volanul unui automobil de marca Volkswagen Passat, ar fi accidentat bărbatul care zăcea fără cunoștință la sol.

După comiterea accidentului rutier, șoferul a părăsit locul faptei, ne-a comunicat ofițerul de presă IP Soroca, Svetlana Talpă.

La scurt timp, acesta a fost identificat și reținut pe un termen de 72 de ore.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de circulație care a dus la decesul persoanei și părăsirea locului accidentului rutier, iar suspectul riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

PUBLICITATE