Fără cravată cu Cristina Țurcanu

0
254

„Sunt o lume într-un om și un om printre oameni”

CARTE DE VIZITĂ

Nume: Cristina Țurcanu.
Funcție: Șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport din Drochia.
Născut: 31 ianuarie, 1985, în satul Semeni, raionul Ungheni.
Familia: soțul Vitalie, două fetițe Mădălina și Amelia.
Zodie: Vărsător
Culoarea preferată: Roșie.
Mâncarea preferată: Carnea pregătită în toate felurile. Carnivoră înrăită.
Anotimpul preferat: Iarna

— De unde începe firul vieții?
— M-am născut în satul Semeni, Ungheni, acolo tatăl meu fiind repartizat la lucru după absolvirea Institutului Agrar. Mai târziu ne-am mutat cu traiul în orașul Soroca, iar după ce mămica a absolvit și ea Institutul Agrar, au fost repartizați la lucru, în satul Vărăncău, raionul Soroca. Mama fiind de baștină din Dărcăuți și tatăl din Vădeni, Vărăncău era pe atunci un sat străin, pentru ei. Acolo și-au ridicat casă, iar eu am absolvit gimnaziul din satul Vărăncău. Am avut o copilărie frumoasă alături de frații mei, dar niciodată nu am avut o legătură spirituală cu satul Vărăncău, deoarece vacanțele le petreceam la bunica din partea mamei, iar la școală, am fost un copil retras. Noi am crescut în familie trei copii mai am o soră și un frate, mai mici ca mine. Tatăl meu, de foarte mulți ani, este plecat peste hotare la muncă, iar recent mi-am adus-o cu traiul și pe mămica la Drochia. Drochia, devenind casa mea de suflet, casa mea spirituală, aici mă simt cu adevărat acasă.

— Ați fost un copil șotios?
— Am fost un copil cuminte, dar îmi aduc aminte o întâmplare, intrasem elevă la Școala de Muzică din sat, taică-meu vroia să mă facă acordeonistă, țin minte că a cumpărat un acordeon cu 400 kg de grâu. Într-o bună zi, se întâlnesc ai mei cu profesorul de acordeon, Mihail Ivanovici Cazacu, și acesta îi întreba de ce eu nu vin la lecții? Ai mei știind că eu, le spuneam, că mă duc la ore, dar eu cu o colegă mergeam pe toloacă la halcă, în loc să mă duc la Școala de Muzică. Of, ce bătaie am mâncat, de la mama. Oricum nu am mai devenit eu acordeonistă.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Mămica, îmi citea povești, dar tare îmi plăcea seara (atunci se dădea lumină pe ore) la lampa de azi, să o ascult pe bunica mea, povestind despre copilăria ei, perioada războiului, foamea. Bunica mea, din partea mamei, avea un dar aparte în ale povestitului, iar noi copiii, o ascultam cu gura căscată până adormeam… Ce amintiri!

— Ați fost o elevă exemplară?
— Am fost o elevă bună, am învățat foarte bine la școală, de pe atunci mă implicam în viața culturală a școlii, a satului.

— Anii de studenție, cum au fost?
— La 15 ani, deja eram studentă la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca, catedra „regie”, am studiat în clasa profesorului Iurie Babii, mentorul meu. Practic, Colegiul mi-a devenit atunci a doua casă, acolo am primit cele mai bune lecții de viață, acolo am învățat adevărata meserie, acolo am legat prietenii pe o viață, acolo am întâlnit oameni, care mi-au fost alături și m-au susținut în momentele grele. Pentru toate acestea, le sunt recunoscătoare și le mulțumesc. După care am mers la Academia Muzică, Teatru și Arte Plastice, catedra „arte dramatice și management artistic”, specialitatea actor teatru – păpușar și tot din anul II de facultate am început să muncesc în calitate de actor la Teatrul Municipal de păpuși „Guguță”. În 2013, am făcut și masterat, în domeniul administrației publice, la Academia de Administrare publică pe lângă președintele Republicii Moldova.

— Cu ce profesor mergeți prin viață?
— Pîrlii Maria Ivanovna, profesoara mea de geografie din satul Vărăncău, Iurii Babii, profesorul meu de regie, regretatul Victor Ștefaniuc, profesorul meu de actorie, omul care mi-a influențat frumos destinul. Despre acești profesori aș putea povesti foarte multe. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc.

— Prima dragoste?
— Prima dragoste a fost în școală, o dragoste neîmpărtășită, colegul meu de clasă, dar nici în ziua de azi nu știe că îl plăceam. Dar adevărata dragoste, cu siguranță a fost soțul meu, Vitalie. O dragoste matură, profundă, romantică. Dragostea noastră, ne-a dăruit două fetițe minunate Mădălina și Amelia. Îi mulțumesc universului, pentru familia mea, am cea mai minunată și frumoasă familie. Eu când vorbesc de ai mei, nu îmi ajunge aer… Soțul meu, este un om minunat, un profesionist, un bărbat educat și cu atâta bun simț, cumsecădenie și omenie. De la soțul meu, am învățat ce este răbdarea, cumpătarea, eu de firea mea fiind mai rebelă. Ne completăm foarte bine.

— Cum arată o duminică perfecta în familia Țurcanu?
— Foarte puține duminici suntem acasă, fiind ambii prinși în evenimente culturale, sau private. Dar atunci când avem o duminică liberă, plecăm cu fetele în mici călătorii prin țară, vizităm mănăstiri, muzee etc. Le învățăm să-și iubească țara și să fie aproape de Dumnezeu.

— Pe lângă serviciul de zi cu zi, lumea vă cunoaște și în calitate de moderatoare, inclusiv pe la evenimente private, de gen nunți, cumetrii? Cum este această meserie?
— Să muncești în domeniul evenimentelor private, este o muncă foarte și foarte grea, te solicită la maxim, nopți nedormite, oboseala asta cronică… Dar îmi place munca mea, îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să aduc bucurie oamenilor. Sunt foarte multe situații amuzante de la nunți, aș putea scrie o carte și poate o voi face la bătrânețe. Eram la o nuntă și un domn care stătea la masă, îmi face semn să mă apropii. Eu crezând că dorește vreo dedicație muzicală, mă apropii da el, și îmi zice: auzi du-te și fă-mi o cafea… așa am râs după aceea…
— Unde și cum a fost nunta dumneavoastră?
— Noi am jucat nunta în toamna anului 2007, la Drochia în restaurantul „Oscar”. A fost o nuntă frumoasă cu tradiții cu cei dragi alături, o nuntă tipic moldovenească.

— Ce ai învățat de la părinți?
— De la părinții mei, am învățat că tot ce vreau să obțin în viață, voi obține prin multă muncă și să învăț, să citesc. Să mă autodezvolt în continuu, să fiu cinstită cu mine însumi și să cred doar în Dumnezeu.

— Ce calități apreciați la oameni?
— Îmi plac oamenii plini de viață, oamenii care nu se gândesc doar la fundul lor, dar care fac ceva pentru societate, oamenii deștepți, oamenii sinceri, oamenii care nu iubesc jumătățile de măsură.

— Banii aduc fericirea?
— Mai bine zis banii sunt un factor important care contribuie esențial la fericirea unui om, ei aduc confort, siguranță, or o mare parte din probleme sunt legate de partea financiară.
— Cea mai fericită zi?
— Zilele când s-au născut fetele mele, ziua când soțul mi-a propus întâlnire, ziua mea de naștere. Fericirea, este un sentiment efemer. Omul poate fi fericit pe moment, este o filozofie întreagă despre care aș face un articol aparte.
— Cea mai tristă zi?
— Ziua când am pierdut-o pe bunica mea din partea mamei. „Mama Valiusea”- omul care m-a crescut, omul care a avut grijă de mine și de frații mei. Ea a fost și rămâne a fi icoana vieții mele.

— Ce te liniștește?
— Brațele soțului meu și îmbrățișările fetelor mele. Mersul cu mașina, atunci când plouă. Muntele, iubesc munții la nebunie.
— Hobby?
— Lectura și călătoriile.

— La ce visezi?
— Nu știu dacă visez la ceva măreț, dar vreau să fim cu toții sănătoși, să-mi văd fetele mari, realizate și dacă vorbim de visuri… m-aș vedea peste ani, locuind cu soțul într-o căsuță în munții României.

— Arta va salva lumea?
— Cu siguranță. Acesta e crezul meu.

— Sunteți o femeie fericită?
— Mai bine zis, un om care îi e frică să-i mai ceară ceva bunului Dumnezeu. Eu doar trebuie să-i mulțumesc Domnului pentru tot ceea ce sunt, ceea ce am și ceea ce pot face pentru oameni. Sunt un om, care încearcă să lase urme frumoase, pe care, să calce fetele mele, fără să le fie rușine. Sunt o lume într-un om și un om printre oameni!

PUBLICITATE