Un bărbat din Drochia, depistat cu act românesc falsificat

0
107

Polițiștii de frontieră din Leușeni documentează un conațional care a fost depistați la controlul adițional cu act românesc falsificat. Bărbatul camuflase documentul în portmoneu, acesta ar fi fost ajutat de intermediari pentru a intra în posesia acestui fals.

Moldoveanul de 28 de ani, locuitor al raionului Drochia, se întorcea acasă din Germania. Fiind trecut la linia a doua de control, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneu un permis de conducere românesc, care ar fi emis pe numele său. Din primele verificări a fost constatat că actul este unul neveridic, conținând mai mulți indici de falsificare. La cele depistate, conaționalul a declarat că a fost ajutat în Germania, unde era angajat, să obțină acest permis. Documentul i-ar fi trebuit pentru a-și procura un autoturism. Pentru serviciile de perfectare a falsului ar fi oferit 200 de euro.

Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-științifice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST.

PUBLICITATE