Polițiștii previn înecurile

0
133

În perioadele caniculare, creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, lacurilor și râurilor.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Soroca informează cetăţenii cu o serie de măsuri şi obligaţii ce trebuie respectate în scopul prevenirii acestor evenimente nedorite:

dacă nu stiți sa înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate frecventaţi doar locurile special amenajate în acest sens pentru înot şi scăldat;

respectaţi întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement și folosiți întotdeauna echipamentul de protecție;

evitaţi scăldatul în lacuri, rîuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

nu intraţi în apa rece înfierbîntaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

nu vă aventuraţi în apă cînd sînteţi în stare de ebrietate, seara tîrziu sau pe timp de noapte;

nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lîngă sau în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature.

autoritatile publice locale şi agenții economici care administrează sau au pe raza teritoriala cursuri de apă sau alte suprafețe de apă care pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri și să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare.

Neatenția Vă poate costa VIAŢA!

PUBLICITATE