Fără cravată cu Iuliana Solovei

0
726

„Dacă aș începe viața de la început,cred că tot pe aceste urme aș merge…”

CARTE DE VIZITĂ

Funcţia: directorul Gimnaziului „Grigore Vieru” satul Vasilcău, raionul Soroca.
Născută: 1 iunie, 1969, în satul Gotești, raionul Cantemir.
Carieră: 30 ani de activitate.
Familie: soț, 2 feciori.
Zodie: gemeni.
Culoarea preferată: galbenă.
Mâncarea preferată: mâncarea gustoasă.


— Scurt autoportret.
— Sunt un om simplu cu virtuți și neajunsuri, ca tot omul. Prietenii mei, mă cunosc mereu veselă și atunci când sunt indispusă, nu mă mai recunosc. Acasă, sunt un trilulilu, așa îmi spun ai mei – ”trilulilu”, fiindcă ador muzica. Primul lucru pe care îl fac, atunci când intru în casă, apăs butonul și răsună muzica.

— De unde începe drumul vieții?
— Drumul vieții începe din satul Gotești, raionul Cantemir, într-o familie de slujbași. Tata fiind profesor de geografie,iar mama, contabilă. Am un frate, care a făcut pedagogie, și o soră, care a studial medicina.

— De la ce vârstă, vă amintiți copilăria?
— Am avut parte de o copilărie foarte frumoasă, dat fiind faptul, că m-am născut pe 1 iunie, de ”Ziua Copiilor”. Părinții, de ziua mea de naștere, ne duceau la Cahul, acolo unde o marcam vesel și frumos. Am avut o copilărie colorată. Fiind elevă, am participat la concursuri și festivaluri,am mers în excursii, tabere de odihnă, mai și lucram în tabără.

— Cine vă citea povestea de seară?
— Povestea de seară, mi-o povestea bunica, căreia îi ziceam ”mamaia”, așa se spunea, la noi. Mai apoi am început a citi singură. Tata îmi citea începutul povestii, mă intriga, ca mai apoi să mă lase pe mine, să citesc și să aflu sfârșitul .Citeam nopțile, cu lanterna, pentru că în clasă aveam concurenți.

— Prima zi de școală?
— Părinții m-au dat de 6 ani la școală, am ajuns doar până la litera ”d” și nu a mai mers, aveam un scris foarte urât. Am mai stat un an acasă, și am revenit la 7 ani, de această dată, pășind cu dreptul.

— Care au fost obiectele preferate?
— Obiectele preferate, erau cele umanitare, limba română, limba rusă. Mi-au plăcut obiectele, unde profesorii mă atrăgeau.

— Anii de studenție, unde i-ați studiat?
— Am absolvit școala medie de cultură generală, 10 clase, după care îmi doream să merg la Institutul de Arte, pentru că îmi plăcea mult, să cânt. Tata m-a sfătuit să merg la facultatea de limbă și literatură rusă, și așa am și făcut, nu regret. Mereu am admirat atmosfera, când, elevii, discipolii lui tata, veneau cu hăitul, colinda, casa era plină de cete, o frumusețe de nedescris. Tata mai și scria și poezii.

— Cu ce profesor mergeți prin viață?
— Mai întâi de toate, merg cu profesorul de geografie, tatăl meu – Dumitru Mazilu, care era poreclit în școală – „Enciclopedie”, le știa pe toate. Mai apoi merg cu Maria Micovscaia – profesoară de limbă și literatură rusă, Elena Jurcanu și prima mea învățătoare – dna Elizaveta.

— Faptul că ați fost fată de profesor, va ajutat în școală?
— Invers. Țin minte, că am luat nota 4 din 5, cum era pe atunci, la muzică, eu cea care eram solista corului și ansamblului din sat. Indignată m-am dus la tata, la care mi-a zis că trebuie să învăț pentru mine, dar nu pentru note. Și apoi am avut nenorocul ca tata să-mi fie diriginte. Copii mă credeau pârâtoare, iar tata, mă certa că nu-i spuneam nimic.

— Ce ați învățat de la părinți, de acasă?
— Omenia. Când am plecat la învățat, mama mi-a spus:” să stai de vorbă cu tot omul, indiferent de etnie și statul.”

— Prima dragoste?
— Ei… prima dragoste, așa prin școală, dar totuși prima și ultima mea dragoste, este soțul meu, cu care ne-am întâlnit în anii de studenție. Totul a început de la o carte, pe care o aveam numai eu. Când mi-a înapoiat cartea, a venit cu două bilete la film. Soțul este din Vasilcău, aici, unde cresc cei mai buni flăcăi, sunt convinsă de acest lucru.

— Unde ați jucat nunta?
— Nunta a fost jucată la Gotești, Cantemir. Am avut foarte mulți invitați, dintre care 48 de studenți. A fost o nuntă mare și veselă.

— Ce semnifică meseria de profesor, pentru dumneavoastră?
— Dacă aș începe viața de la început, cred că tot pe aceste urme aș merge, tot profesor m-aș face. Venind la școală, te încarci pozitiv de la copii.

— Profesoară sau director?
— Profesoară – fiindcă sunt mai aproape de copii și colegi.

— Ce calități trebuie să posede un director de școală, bun?
— Mai întâi de toate, trebuie să aibă verticalitate, omenie, și să știe cum să îi împace pe toți.

— Ce calități apreciați la oameni?
— Apreciez oamenii deschiși, care sunt așa cum sunt. Nu îmi place omul fals.

— Credeți în prietenie adevărată?
— Cred în prietenie adevărată, dar am puțini prieteni. Prietenii mei cei mai buni, sunt, soțul și copiii.
— Iuliana Solovei – soție?
— Grijulie.

— Iuliana Solovei – mamă?
— Am o relație foarte bună cu feciorii mei, m-am străduit să-i educ, așa cum m-au educat și pe mine părinții. M-am străduit să le dau cei mai bun, și aici nu vorbesc ne-apărat despre partea materială. Întotdeauna au avut enciclopedia pe masă, un sfat și un spijin. Chiar și atunci când am fost plecată la muncă peste hotare, țineam o legătură strânsă cu ei. Feciorul mai mare este jurist, în Belgia. A studiat la Brașov și Bruxelles, iar feciorul mai mic a făcut ecologie, iar acum lucrează în Franța.

— Iuliana Solovei – director?
— Aici trebuie să o spună colegii, dar mă strădui de fiecare dată, să nu depășesc limitele umane.

— O duminică perfectă în familia Solovei?
— O duminică perfectă, este atunci când în casă răsună muzica, îmi place folclorul. La noi poarta nu se încuie, câini nu avem, întotdeauna avem oaspeți și mă bucur de acest lucru.
— Cea mai fericită zi din viață?
— Cele mai fericite zile, cred că sunt acelea când s-au născut copiii. Pentru mine, ei sunt totul.
— Cel mai trist moment?
— Am ținut enorm la bunica mea, cel mai trist moment a fost atunci, când am pierdut-o. A fost o doamnă, cu 4 clase, dar care avea atâta înțelepciune…

— Ce vă liniștește?
— Muzica, lectura. Le zic și elevilor să citească, pentru că odată ce citești o carte, tu ești regizorul.

— Hobby?
— Îmi place să cânt, la fel am și o colecție de lumânări: trandafiri, brăduți, îngerași, de tot felul. Îmi place să aprind o lumânare și să citesc.

— La ce visați?
— Aș vrea să fiu bunică. Mai visez să fie pace.

— Cu ochi de pedagog, vedeți o diferență între copilăria de azi și cea de ieri?
— O da… era mult mai frumoasă ieri. Noi eram actori, savanți, pentru că organizam tot felul de experimente, jucam ”capra”, ”cika”, eram cântăreți, învățători, dar iarna…veneam uzi acasă. Le spun acum elevilor: ieșiți afară și stați cu voi de vorbă, lăsați telefoanele.

— Sunteți o femeie fericită?
— Da. Sunt o femeie fericită și împlinită!

PUBLICITATE