Fără cravată cu Liliana Babără

0
41

„Veșnicia se naște la sat, avem multe de învățat de la bătrânii noștri”

CARTE DE VIZITĂ

Profesia: Administratoarea IP Incubatorul de Afaceri Soroca
Născută: 5 noiembrie, 1972
Familia: Soț, 2 feciori
Zodia: Scorpion
Culoarea preferată: bej
Mâncarea preferată: zeama de pui


— De unde începe firul vieții Lilianei Babără?
— M-am născut în satul Copăceni, r-nul Sîngerei, într-o familie de intelectuali. Mama profesoară de matematică, iar tata șofer în colhoz. Am crescut două fete în casă, sora mea este medic la salvare în Italia. Educația care am primit-o acasă, m-a marcat pentru toată viața.

— Ați fost un copil cuminte?
— Am avut o copilărie foarte interesantă. Am fost prima nepoată la bunica de pe mama, am crescut și m-am bucurat de dragostea și înțelepciunea bunicilor din plin. Fiindcă mămica își făcea studiile superioare, am crescut la bunica până la vârsta de 6 ani. Șotii sigur că făceam. Eu de fire eram mai fricoasă, dar sora avea treabă peste tot. Săream cu umbrela de pe copaci, ne întreceam cine mai repede coboară de pe casă. Tata mereu spunea:”am niște fete mai rele ca băieții”. Am avut doar o bicicletă, pentru că pe când aveam 5-6 ani,la o valea s-a defectat frânta și am sărit un gard. Tata care a fost martorul la cele întâmplate, a zis că bicicletă, nu îmi mai cumpără.

— Cine vă citea povestea de seara?
— Bunica mea. Țin minte și acum povestea celor trei fete de împărat, și balada ”Miorița”. Era o femeie deosebită. Veșnicia se naște la sat, și foarte multe avem de învățat de la bătrânii noștri.

— Cum a fost prima zi de școală?
— Fiind născută în luna noiembrie, toți copii din grupa mea pregătitoare, aveau 7 ani, eu 6, toți se pregăteau de școală, dar eu nu. Am insistat și am mers într-un final și eu la școală. Cele mai mari probleme am avut la scris, care și până acum este foarte urât, plângea și mămica și eu. A fost o perioadă foarte frumoasă, plină de emoții și interesantă.

— Ați fost o studentă exemplară?
— După absolvirea școlii din sat, mama insist[ să merg la medicină, iar eu totuși am ales economia, la Universitatea Agrară. Am avut noroc de colegi foarte buni cu care țin legătură și până în prezent.

— Cu ce profesor mergeți prin viață?
— Cu profesorul meu de acasă, adică cu mama mea. Matematiciana care când ajungeam să o întreb rezolvarea unei probleme date pe acasă, îmi zicea ”și ție trebuie să-ți explic?”. Atunci eu mergeam și lucram singurică, mai departe. Lucru ce m-a responsabilizat mult. Sora mea mai îndrăzneață, îi punea caietul pe masă și deja mama nu avea încotro, lucrau împreună. Mama este profesorul, care m-a format ca personalitate.

— Prima dragoste?
— Pe băncile universității am întâlnit și prima dragoste. L-am văzut și cu toate că nu ne cunoșteam, am știut că el va fi viitorul meu soț, așa a și fost. Pe băncile facultăți am născut și primul fecior, pe Daniel.

— Ce ați învățat de la părinți, bunici?
— De la bunica am învățat totul, de a fi o gospodină bună, de a vorbi și comporta frumos cu oamenii. De la părinți la fel să fiu responsabilă și să iubesc munca.

— De Paște, cine mergea cu pasca și ouăle la sfințit?
— Noi pregăteam toate bucatele, iar la sfințit mergea bunelul. Biserica din sat nu lucra, de-aceia bunelul sfințea bunătățile la o biserică din Sîngerei. Paștele era o sărbătoare de suflet și nu știu de ce acum parcă e alt fel.

— Anul acesta, cine va merge la sfințit pasca?
— Feciorul mai mic, Alexandru. Cu regret Daniel, feciorul mai mare și soțul, sunt plecați peste hotarele țării. Mă strădui să transmit și eu, din acea dragoste și credință în Dumnezeu, pe care am învățat-o, acasă la mama.

— Ce înseamnă Soroca pentru dumneavoastră?
— Deși nu sunt de baștină din Soroca, Soroca este a mea. Când e vorba de ceva proiecte, de fiecare dată zic, în Soroca le putem face. Atunci când merg la diferite întruniri, când se vorbește de Soroca, se vorbește ca despre un ținut care are capacități, posibilități, oamenii deosebiți. Mă mândresc că fac parte din așa comunitate.

— La Soroca v-ați început cariera, mai țineți minte prima zi de muncă?
— După absolvirea facultății, fiul meu, Daniel, avea un an și vreo șapte luni,am venit la Soroca și m-am angajat ca profesoară la Colegiul Tehnic Agricol. A fost o perioada frumoasă. Am avut norocul de al întâlni aici pe Ion Arhip ,el m-a îndrumat și am făcut doctoratul. Întotdeauna spun, în viața mea, am avut noroc de oameni foarte buni la suflet.

— Ce calități trebuie să posede un lider bun?
— Cariera mea ca lider a dat start la Consiliul Raional, ca șefă a secției economie, iar din 2009, sunt administrator al Incubatorul de Afacere. Consider că la noi, ca popor, o parte din eșecurile din administrare se datorează faptului că ne temem de subalterni puternici, ceia ce e greșit. Și mai este și frica criticii. O critică motivată, sănătoasă, ne face mai puternici, mai buni, și nu vorbesc aici anume ca lideri, ci ca oameni.
— Sunteți un lider sever?
— Nu, sunt un lider democratic, dar îmi place ca sarcinile să fie executate calitativ și la timp.

— Cum este Liliana Babără, acasă, ca soție, mamă?
— Pentru mine copiii sunt cei mai importanți în viață. Aș vrea poate să fiu mai loială față de soț, dar asta e. Îmi iubesc familia și mă mândresc cu ea.

— Hobby?
— Șofatul cu o muzică clasică dată la maxim. Vecinii știu când eu vin acasă. Hobby sunt copiii mei. Succesul și realizarea mea și a soțului, sunt copiii noștri. Mai avem și un câine, pe care îl iubim mult.

— Feciorii au mers pe urmele mamei sau ale tatălui?
— Daniel feciorul mai mare este medic stomatolog, iar Alexandru este în clasa 10, și la fel dorește să devină medic. Noi ca părinți chiar nu insistăm și îi lăsăm să decide ei însuși calea lor în viață.

— La ce visează Liliana Babără?
— Visez să-mi fie copiii sănătoși, realizați. Visez să fie pace în lume. Visez să ne bucurăm cu soțul de nepoți.

— Sunteți o femeie fericită?
— Da, sunt fericită. Am o familie frumoasă, copii sănătoși, un soț bun, o am pe mama sănătoasă, tata din păcate nu mai este printre noi. Mă bucur de realizările surorii mele, nepoatelor. Am o carieră frumoasă, un colectiv cu care mă mândresc. Și mă bucur atunci când merg pe stradă și oamenii mă salută.

PUBLICITATE
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMica lumânare
Articolul următorIepurașul de Paște