Cea mai importantă abilitate a unui profesor, care se moşteneşte, nu se formează pe parcurs, este talentul înnăscut, de a fi cel care formează generaţii de elevi, fără a fi uitat uşor. Acest lucru face de multe ori diferenţa dintre un profesor şi un profesor bun, consideră Ana Spânu, profesoară de limbă franceză. Pe lângă talentul de a altoi dragostea de carte elevilor, dumneaei a avut și abilitățile deosebite ale unui manager de succes. Din cei 58 de ani de activitate, 46 de ani au fost în funcții de conducere, mulți ani la rând fiind șef a Direcției Învățământ Florești, iar cea mai mare parte a activității pedagogice a fost în LT “Mihai Eminescu”, unde revine cu drag să răsfoiască din amintiri, alături de colegi.
Munca și personalitatea educativă ale doamnei Ana Spânu, au lăsat urme frumoase în mintea și sufletul elevilor și a cadrelor didactice, oferindu-le prilejul de a-și aminti cu plăcere, respect și chiar cu venerație de ea.
Patru copii și toți profesori
Vin dintr-o familie simplă de țărani din satul Mărculești, dintr-o familie cu patru copii, dintre care toți am devenit profesori. Imboldul de a fi inițial învățătoare vine de la sora mea, care toată viața a învățat multe generații, în primul rând, și în al doilea rând, trebuia să merg la Școala pedagogică din Soroca, pentru că se învăța doar doi ani, iar părinții erau bolnavi și trebuia să-mi câștig singură salariul. Nu regret deloc, pentru că școala pedagogică era școala unde se făcea carte. După absolvire am mers toată grupa în raionul Ungheni, acolo am ales satul Măgurele. Am îndrăgit mult copii, am lucrat doi ani, după care m-am întors la Mărculești. Aici am intrat la lucru în calitate de profesor la școala auxiliară, apoi am devenit director adjunct, după care am trecut la Florești. Am lucrat ca inspector la Direcția învățământ, apoi șef adjunct, iar ulterior am devenit director general al Direcției Învățământ Florești. De aici, în anul 1999 am ieșit la odihna bine meritată. Am activat după pensie la școala Nr. 1 din Florești, am avut șase ore în săptămână, nu am avut prea mulți elevi, acesta este și un regret al meu, că nu am cunoscut mai mulți copii. La liceul „Mihai Eminescu” am activat 21 de ani ca director adjunct, fiind și director interimar.
Profesorii au făcut față timpurilor grele
În perioada când am lucrat la Direcția de învățământ, am avut timpuri foarte grele. Anii 70-80, au fost ani de studii grei, dar am făcut față, pentru că am avut alături o echipă foarte bună în direcție. De la timpurile de contabilitate centralizată sub egida APL, acum avem procesul unde școala acum își face singură bugetul, și îl gestionează. Cea mai dură perioadă a fost atunci când școlile erau în gestiunea primăriei. Dacă în școlile din oraș se mai făcea ceva, în școlile din sate era mult mai greu. Țin minte la Domulgeni nu se găseau bani pentru salarii, atunci a fost și valul grevelor, nuștiu dacă a fost vreo școală care nu a fost în grevă. Atunci era vremea când se dădeau salariile în caloși, zahăr sau alte produse, au fost timpuri foarte dificile, dar am supravețuit pentru că lucrătorii din instituțiile de învățământ sunt conștienți că elevii nu sunt vinoveți cu nimic.
Învățământul mediu obligatoriu
Acesta a fost un lucru extraordinar de greu. Copiii nu toți doreau și nu toți puteau să facă clasele a X-XI-a, dar era anevoios și pentru părinți, care trebuiau să cumpere cărți. Părinții aveau nevoie de copii la muncă, la tutun, și mergeam pe deal ca să aducem copiii la școală. Am făcut față acestor timpuri foarte dificil.
Activitatea cu cadrele didactice
Cel mai bun lucru care poate fi făcut la nivel de management, este lucrul cu cadrele. Rămân recunoscătoare cadrelor didactice cu care am activat. Am mii de ore asistate la profesori. Când vedeam un profesor eu îmi aminteam lecția care am asistat-o la dânsul. Era perioada când rezultatele profesorului se măsurau cu reușitele elevilor. Era vorba de medaliști, cu cât mai mulți avea, cu atât era mai apreciată munca lui. Îmi amintesc cu plăcere de acei profesori metodiști și învățători superiori. Primii învățători metodiști au fost Cucoranu Maria Efim de la Ștefănești, învățătoare erudită de limba și literatura română, iar după pensie a predat munca. Costumele naționale cusute la Ștefănești cred că nu mai au asemănare, meșteșug care l-au învățat de la ea nu doar elevii, dar și profesorii. Un alt învățător metodist este Ciobanu Galina, cunoscută în republică cât și peste hotare și mulți alți învățători.
Lucrul cu elevii
Dacă e să mă refer la anii 70-90, când părinții erau acasă, erau probleme de o anumită ordine, părinții nu-i puteau asigura pe copii cu tot necesarul, atunci mai târziu am văzut că copiii rămân fără părinți, și 50 la sută din copii au părinții plecați, aici e jalea cea mai mare. Copilul are nevoie de părinte, de grijă, să aibă cine să-l petreacă și să-l întâlnească de la școală. Și aici trebuie să fie atitudinea adecvată a cadrului didactic față de acești copii. Ei au nevoie de o altă abordare, de un alt îndemn la carte.
Nu toți copii pot învăța
Eu iubesc foarte mult copii care sunt deștepți și un pic obraznici, lor le stă atât de bine să facă și niște încălcări. Mă întâlnesc și azi cu unii copii care nu au avut capacități la școală, ei în viață sunt mult mai mărinimoși. Sunt săritori la nevoie, ajută. Nu fiecare poate învăța, nu pot fi toți la fel, de aceea învățătorul trebuie să cunoască specificul fiecărui copil și să nu îl jignească, pentru că el nu merită asta, mai ales din partea unei persoane care trebuie să aibă doar dragoste față de dânsul.
Fără teme pentru acasă
Dacă învățătorul în clasă predă lecția, consolidează materialul, atunci majoritatea copiilor se duc cu lecția pregătită acasă. Eu aș fi deacord ca să nu fie date temele pentru acasă. Da, eu aș pleda pentru asta, dar copilul să lucreze la școală, să aibă ocupație pe interese. Acea temă pentru acasă este povară pentru acel copil, căci stă cu frica în spate, că are de făcut teme pentru acasă.
Tot mai puțină franceză
Astăzi limba franceză este cumva înghesuită de limba engleză, și franceza rămâne pe locul doi. Atâtea englezisme sunt, chiar și în manualele de franceză și noi le folosim: „weekend”, „ok” sau altele, aceste cuvinte și-au găsit atât de mult locul în limba noastră, de parcă ar fi de aici, până nu demult ne luptam cu rusizmele, iar acum cu acestea.
Reformă în învățământ
Motivarea copilului ca să învețe este un subiect important. Dacă nu motivezi copilul, el îți reproșează că nu îi trebuie franceza, căci nu merge în Franța, nu îi trebuie matematica, pentru că nu-i va folosi. Trebuie și o reformă în învățământ. Copii care au optat pentru profilul umanist, nu trebuie ticsiți cu matematică și chimie și teză să dea la aceste obiecte reale. Da, trebuie să fie dezvoltat multilateral, dar asta nu trebuie să-l oblige să învețe atâta chimie, dacă el nu va avea nevoie de dânsa. Elevii de la real trebuie să știe literatura, o limbă străină, acestea rămân ca bază.
Tendința trebuie să fie una, ca numărul de discipline obligatorii să fie redus, și urmează ca să fie complectat numărul de ore cu aceste opționale, care să devină pentru copil ceea ce îl interesează, ceea ce vrea. Este o altă problemă aici, și anume finanțele. Clasele sunt mici, disciplina opțională o poți organiza doar dacă ai 15 copii în grupă, și dacă vin mai multe discipline opționale, copilul participă vrei nu vrei la mai multe discipline care pe parcurs devin obligatorii.
Profesorul trebuie să se perfecționeze
Acesta este imperativul timpului, altfel nu se poate, profesorul trebuie să se perfecționeze, avem și codul educației care ne obligă odată la trei ani să facem aceste cursuri. Autoperfecționarea nu este suficientă pentru a te afirma ca un profesor bun, dar fiecare tinde să fie un profesor bun, pentru că fiecare vrea să se vorbească de bine despre el. Ei nu au nevoie de mai mult, de un cuvânt bun, de un salut frumos, asta vor de la societate, ceva pentru suflet. Chiar și cei care au terminat licența, nu ar trebui să se oprească aici, trebuie să facă neapărat masteratul, este o pregătire mai temeinică, mai serioasă, ieși în fața elevilor, altfel stăpân pe materie. Copilul este atent la ceea ce se spune, el iubește un profesor erudit, tânăr și frumos.
Mesaj pentru profesori și elevi
Mesajul meu ar fi să îndemn elevii să facă carte, iar cartea nu se face ca o “normă”, te-ai dus la prășit și ai început dintr-un capăt în altul. Ca să faci carte trebuie să ai o sistemă în activitate. Odată ce pierde o lecție, elevul rupe lănțișorul. Profesorul, dacă nu se pregătește, nu face o evaluare să vadă unde unde este acel gol, unde trebuie să mai revină, el totuși pierde în fața copilului. În același timp nu trebuie de uitat de parteneriatul cu părinții.
Cu doamna Ana ne-am întâlnit în anul 2019, când era director în această instituție. Dumneaei mi-a spus că locul meu este în acest liceu și dacă atunci stăteam la gânduri, pentru că aveam un post de lucru, aveam și acolo copii, atunci au mai trecut câțiva ani și am ajuns la vorbele doamnei Ana și i-am urmat îndemnul.
Mihaela Zelenițchi, profesoară de limba și literatura română LT “Mihai Eminescu”
Am preluat activitatea de la doamna Spânu și îmi era un pic frică, pentru că nu știam cum voi reuși să prelungesc ceea ce a început dumneaei. Însă, ghidarea care mi-a dat-o mi-a fost foarte utilă și cred că fac față și voi face. Sunt mândră că am avut un asemenea mentor ca doamna Ana.
Ludmila Bezniuc, profesoară de limba franceză, LT“Mihai Eminescu”
Doamna Ana și colegii care au activat până acum, iar astăzi sunt la odihna bine meritată, sunt ca niște perle, sunt niște izvoare nesecate de experiență acumulată, cunoștințele care le posedă sunt o adevărată comoară. Întotdeauna au fost și vor rămâne pentru noi ca niște zei, iar noi suntem dornici pentru a învăța ceva bun de la ei.
Igor Chihai, director LT “Mihai Eminescu”
