Sala de spectacole a Casei raionale de Cultură din or.Drochia a fost neîncăpătoare pentru sutele de spectatori, prieteni, colegi, rude care au venit să-i spună la mulţi ani, protagonistului serei, Alexandru Focşa. Om de cultură, dirijor al Orchestrei de fanfară ,,Trompetele argintii”, director al Casei raionale de cultură, dar mai întîi de toate un om de rară cumsecădenie şi omenie, bunătate şi diplomaţie care, la 27 martie şi-a sărbătorit frumoasa aniversare de 65 ani, 45 ani de activitate profesională şi 35 ani, director al Casei raionale de Cultură, în cadrul unui minunat spectacol jubiliar cu genericul ,,O viaţă ca un cîntec de fanfară”.
Prezenţi la eveniment, preşedintele raionului Drochia,domnul Alexei Vasilean, vicepreşedintele Iurie Ostavciuc, secretarul Consiliului raional, Oxana Grigoriţă, primarul oraşului Drochia, Cereteu Nina, Ţurcanu Cristina, şef Direcția Cultură Drochia, Diana Dicusari, director general Cncppci Chisinau, Emilian Guţu, director al Colegiului de Arte ,,Nicolae Botgros” or.Soroca, prietenii Valentin Moruz, Valeriu Stoian, Bobeica Mihai, Vasile Caitaz , Valeriu Istratii, Vadim Morari, Dumitru Postovan, Dinu Nogai, Lucia Cipovenco, Boris Debrianschi, i-au adus mesaje de felicitare şi profundă recunoştinţă a comunităţii pentru promovarea, valorificarea, contribuţia esenţială adusă la dezvoltarea culturii drochiene şi a tezaurului naţional.
Prietenii, colegii de serviciu, publicul drochian, i-au mulţumit domnului Alexandru Focsa, pentru profesionalizmul şi urmele frumoase pe care le-a lăsat de-a lungul anilor pe tărîmul de activitate, dar şi în viaţa de zi cu zi. Dar cele mai mari emoţii, domnul Alexandru Focşa, le-a trăit atunci cînd în scenă au urcat cei doi feciori, acordeoniştii Iurie şi Sandu Focşa, nora Lilia Focşa,nepoţeii Ovidiu, Fabian, David Focşa, acompaniaţi de Orchestra interpretului Adrian Ursu.
Cuvintele calde şi susţinerea soţiei Elena,îmbrăţişările nepoţicăi Magdalena, au făcut să vibreze fiecare strună ale sufletului domnului Focşa. Drochienii au avut parte de un spectacol nemaipomenit oferit cu tot dragul de Adrian Ursu şi Orchestra, iar braţele omului cu literă mare, Alexandru Focşa, care erau pline cu flori, au vorbit de respectul şi admiraţia drochienilor, de dragostea nemărginită a familiei, de simpatia şi preţuirea colegilor şi prietenilor de care se bucură.




























