A fost una din surprizele sfârșitului de an 2021. Pe pagina grupului Popeștii de Sus de pe Facebook aveam să descopăr o comoară de suflet – satul meu de baștină a avut un mare duhovnic la Muntele ATHOS! – pe părintele IEROSHIMONAHUL IOAN GUȚU, care s-o fi născut în mahalaua Ponorii în care am copilărit și eu. Respiram cuvintele din textele postate cu emoții de nedescris, întrebându-mă: „Cum de nu mi-a vorbit taică-meu, care cunoștea atâtea lucruri, despre acest sfânt? Cum de nu am dat mai devreme de paginile din cărțile Arhimandritului Ioanichie Bălan în care se vorbește despre avva Ioan Guțu? Cum de nu mi-a căzut sub mână cartea „Ieroschimonahul Ioan. O viaţă dăruită lui Hristos”, lucrare alcătuită de Nicodim Monahul? Întrebări, întrebări…” Citeam și aveam impresia că aud Clopotele Athosului, liniștea deplină a păcii cerești, ce domnește în Cetatea Sfântă, blânda voce a călugărului, care la sigur și de acolo din veșniciii trimite mesaje de iubire către Dumnezeu pentru noi…
Mi-am propus ca în această pagină de ziar să aduc în atenția dvs, iubiți cititori, acele mărturii despre popeșteanul nostru ales de Dumnezeu pe care le-am descoperit pe pagina grupului Popeștii de Sus. Cuvintele scrise de cei care l-au cunoscut, mângâie și răcoresc.
Părintele Dionisie Ignat despre avva Ioan:
„A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie și Eftimie) și el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca frații: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile și toate praznicele mari, veșnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guțu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… și foarte strict cu viețuirea sa monahala. Au încercat și alții să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu și duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.
Avva Ioan era de obârșie din Basarabia și s-a născut la Popești, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos și a rămas acolo, în aceeași chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieșit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare și duhovnicului său Ilie Vulpe, dar și tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijește-te să mori aici”. Între 1906 și 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har și smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăție.
Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un scăunel – mare ascet și rugător – bătea metanii și când îi sângerau picioarele, la bătrânețe, iar medicamente n-a folosit vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (și adevărul este că putem lua învățătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de Dumnezeu și să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie și rugăciune și vom ajunge în Împărăția Cerurilor”.
Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, așa că și-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, și-a luat iertare de la toți frații – și de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a și împărtășit – și, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfințit, a trecut la cele veșnice.
Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeți la liman și aduceți peștele cel mare”. Ar fi voit părinții să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut și au făcut ascultare. Și dacă au ajuns la țărm au rămas mirați că au văzut venind spre ei un pește destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toți timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică și au dat slavă lui Dumnezeu.
Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guțu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Și l-a întrebat tânărul atunci: „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul: „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”…
Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, ușor în glumă: „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când își uitase deja vorba, a țâșnit apă limpede mai la deal de chilie, la câțiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo își iau apa și în ziua de azi.
Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopedu. Și luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ți se întâmple!”. Astăzi îl puteți găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeași obște a Vatopedului.
S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-și voia înapoia lui, dar s-a făcut și fără griji și-n felul ăsta și-a agonisit pace și odihnă astfel și pe frați…
Din cartea lui Ioanichie Bălan „Pelerinaj la Locurile Sfinte”, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 437-438):
La numai 500 metri spre Vatopedu se află o chilie românească cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Este proprietatea românilor din secolul XIX.
Aici se nevoiesc doi ieromonahi moldoveni: Ioan Guţu, superiorul chiliei, şi Gamaliil Boboc, ucenicul lui. Ambele chilii se află pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu din apropiere, care le asigură cele de nevoie.
Ne închinăm în paraclis şi stăm de vorbă cu părinţii Ioan şi Gamaliil. Aceeaşi bucurie avem şi aici. Părinţii trăiesc în desăvârşită dragoste. Bătrânul are peste 80 de ani şi nu mai săvârşeşte cele sfinte. În schimb, părintele Gamaliil, în vârstă de 58 de ani, săvârşeşte toate slujbele după rânduială, iar Duminica şi sărbătoarea face Sfânta Liturghie, când se adună toţi sihaştrii din împrejurimi. Odată se face Sfânta Liturghie aici, altă dată la chilia părintelui Dionisie, şi participă unii la ceilalţi, încât este între ei o mare înţelegere şi bucurie duhovnicească. Vin la ei şi sihaştrii greci care se nevoiesc în partea locului.
– Părinte Ioane, daţi-ne un sfat, un cuvânt de folos înainte de plecare, spunem bătrânului egumen.
– Iubiţi părinţi, eu sunt om simplu şi nu am cuvinte de folos. Cer şi eu de la alţii mai sporiţi sfat şi povăţuire duhovnicească. Dar dacă vom împlini făgăduinţele călugăreşti şi vom săvârşi călătoria vieţii aşa cum am început-o, să avem nădejde de mântuire!
– Ce fapte bune se cuvine să iubim mai mult?
– Să le iubim pe toate egal, dar să începem cu frica lui Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea de Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Rugăciunea să meargă înaintea tuturor faptelor bune. Mai multă rugăciune, mai multă smerenie, mai multă dragoste de Dumnezeu şi de oameni, ne duc cel mai uşor întru împărăţia cerurilor.
George Crasnean, blogul dedicat celor ce iubesc Muntele Athos
Preacuviosul Părinte Ioan Guțu este unul dintre marii rugători care s-au nevoit la Sfântul Munte Athos în secolul XX.
Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedu spunea că viața lui duhovnicească trebuie vestită cu glas tare, de pe acoperișurile caselor, cu nădejdea că lumina chipului său ne va mișca inima împietrită de atâta părere de sine, aducându-ne lacrimile bucuriei întâlnirii cu un om sfânt.
Cartea aceasta prezintă viața, nevoințele și o parte dintre mărturiile despre minunile sale. Pornind de la munca documentară făcută de monahul Nicodim de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, autorul a încercat să prezinte icoana vie a unui rob ales al lui Hristos.
Practic, avva Ioan ar putea fi model pentru toți monahii vremurilor noastre precum și ocrotitor al celor care, trăind în viforul ispitelor lumii, îl aleg ca ocrotitor ceresc…
Arhimandrit Hrisostom Rădăşanu:
Părintele Ioan a fost dintre acei bătrâni care au ascultat cu trezvie nemincinoasă glasul Stăpânului şi, ascultând, a purces bărbăteşte pe calea cea strâmtă şi cu chinuri. Niciodată uitându-se înapoi, ci mereu înainte, spre făgăduinţă nemincinoasă a Împărăţiei Cerurilor.
Acum părintele Ioan este unul dintre cei care, aplecaţi pe pieptul Domnului, ascultă cum bate inima Stăpânului pentru oile turmei Sale mici şi prea ades neputincioase. Uitându-se mereu spre ochii mijlocitoarei Maici şi spre braţele ridicate la rugăciune ale prietenilor Stăpânului, Părintele Ioan mijloceşte pentru fraţii şi surorile care încă se lupta în valea acestei vieţi.
Nădăjduim că va veni vremea când noi, cu braţe şi inimi ridicate către Domnul Slavei, vom putea pomeni alături de adunarea sfinţilor în sărbătoare şi numele plăcutului lui Dumnezeu Ioan şi să-i putem spune: roagă-te lui Dumnezeu, Părinte Ioan, pentru noi!
Nina Neculce
