Interviu cu profesorul Sergiu Ungurean la aniversarea a 55 de ani. Născut în ziua de Crăciun, nu s-a despărțit de tradiții niciodată

0
317

Sergiu Ungurean s-a născut în Bujărăuca Sorocii în sfânta zi de Crăciun, acum 55 de ani. O fi fost acesta un semn de la Dumnezeu ori poate așa s-a învârtit roata vieții, că nu s-a despărțit niciodată de lumea tradițiilor și a colindelor strămoșești. Purtător și făuritor de folclor, profesor și om de omenie, Sergiu Ungurean, de peste 30 de ani, transmite altor și altor generații măiestria și dragostea pentru cultura populară. Este conducător al ansamblurilor folclorice de copii „Mugurașii” de la Centrul de Creație a Copiilor și Adolescenților „Speranța” și ansamblului folcloric „Floare de nu-mă-uita” de la Palatul de Cultură din municipiul Soroca. Și dacă anul în jur pe lângă ușa cabinetului său se aud sunetele fluieriștilor sau cântecele populare interpretate de copii, apoi în toiul sărbătorilor de iarnă, măștile teatralizate coboară de pe perete și iau forma personajelor de poveste.

Ludmila Talmazan:

 – Aveți un cabinet în care se vede mult lucru adunat în timp: zeci de măști, instrumente, costume, materiale didactice, numeroase diplome! Câți copii au trecut prin acest spațiu?

         Sergiu Ungurean:

  • Mulți. Și fiul dumneavoastră a trecut pe aici.
  • Da, îmi amintesc cum am venit cu el, cu nepotul meu și am bătut în ușa cabinetului. Erau cam mici și mă gândeam că fluierul e cel mai ușor instrument muzical pe care l-ar putea purta mereu în geantă. Le-ați zis să repete un ritm bătând din palme și i-ați invitat la lecție. Mai apoi i-am admirat pe scenă alături de alți copii, veneau acasă cu diplome și cadouri de Crăciun. Unde au ajuns învățăceii dumneavoastră care au urmat calea muzicală?
  • Am discipoli care sunt în Orchestra Militară, în Orchestra Carabinierilor. Patru foști elevi din ansamblul de fluieriști sunt membri ai Orchestrei Prezidențiale. Pe un elev care face parte din Orchestra Poliției de Frontieră l-am întâlnit peste 20 de ani, întâmplător pe scenă. Un alt fost elev, Sergiu Plop, cântă în formația „Contemporanul” fondată de M. Dolgan. Am și discipoli care au devenit maeștri în arte.
  • Ce vârstă au copiii care frecventează cercul condus de dumneavoastră?
  • Încep cu copiii din clasa I-a, prin selectare, analiza potențialului lor. Pornesc în „Mugurașii”. Cei mai mulți copilași vin de la Liceele „Petru Rareș”, „Ion Creangă”, de la Gimnaziul nr 1, mai puțin de la „C. Stere”, dar per ansamblu, adun copii de la toate școlile din oraș. La Centru de Creație orele sunt gratuite, pentru fiecare copil avem costum, mască. Cei care se mai statornicesc rămân în „Floare de nu-mă-uita” la Palatul de Cultură. O bună parte activează și în ansambluri din Chișinău sau alte localități unde pleacă. Mulți care și-au continuat studiile la colegii de arte au creat propriile lor ansambluri. O elevă de a mea a fondat un ansamblu la Șeptelici, altă discipolă a deschis o formație folclorică în Drochia. Ei revin deseori la mine după sfaturi și materiale didactice.
  • Care activități culturale vă plac cel mai mult?
  • Sărbătorile de iarnă, tradițiile și obiceiurile, începând de la Colinde, la Ursul, Capra, Cerbul, Cucoșul. Pe toate le-am jucat pe scenă. Cei mai mulți participanți au fost 20 în sceneta teatralizată Malanca. 
  • La Soroca nu se organizează niciun festival de iarnă fără prezența colectivelor folclorice conduse de dumneavoastră, domnule Sergiu Ungurean. De unde ați pornit și pe care scene ați urcat de-a lungul timpului?
  • În 1984 am absolvit Școala nr 1 din Soroca și am intrat la Institutul de Arte, specialitatea Conducător de orchestră de fanfară și de estradă. După finisarea studiilor universitare, din 1990 până în 2000 am lucrat la Școala Medie nr 4, actualul Liceu „I. Creangă”, în 2001 m-am angajat la Centrul de Creație, în 2002 am trecut atestația la Ansamblul de Fluieriști, iar în 2004 – atestația cu ansamblul „Floare de nu-mă-uita” pe care îl conduc până în prezent. Cu el particip la numeroase concursuri și festivaluri locale și republicane. În 2006 am participat la Festivalul „La poalele Codrului”, în Căpriana. Am cântat la emisiuni televizate și în direct la radio, am fost la toate târgurile meșteșugărești organizate în Soroca în acești ani, dar și la alte festivaluri republicane. Am pregătit elevi care au luat locuri de frunte la concursuri. La Liceul „P. Rareș” am condus ansamblul fanfară și de fluieriști. Mă bucur de un parteneriat frumos cu asociația „Razele viitorului”, cântăm pentru veterani și pentru copilașii cu dizabilități. Fiecare scenă oferă emoții deosebite pentru că și publicul este diferit.
  • Ce greutăți întâmpinați, lucrul nu este adunat doar din plăcut.
  • La momentul de față – pandemia. E greu de lucrat la distanță. Ansamblurile folclorice trebuie să activeze pe viu. E una când faci online și e altceva când ai copiii în față. Dar ne străduim să participăm la toate activitățile culturale importante care se organizează în oraș.
  • Povestiți vă rog despre familia dumneavoastră.
  • Am doi feciori. Unul e militar în orașul Bălți, iar al doilea, Dumitraș, a finisat Universitatea „C. Stere”, face masteratul. De la feciorul cel mare am doi nepoței. Mâine mă duc să-i aduc de la Bălți. Soția Lidia activează specialist principal la Secția Cultură. La noi în familie tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, căci ele la fel se transmit drept moștenire o dată cu educația și căldura casei.
  •  Cum a apărut această colecție minunată de măști?
  • În copilărie umblam cu cete de colindători și trebuia să ne confecționăm măști. Am preluat de la tatăl meu tehnica de confecționare a acestora. Împreună cu elevii mei am realizat peste 100 de măști. Copiii preferă să lucreze la măștile de Anul Nou fiindcă fiecare vrea să aibă masca sa. La baza măștilor stau eroii din folclorul nostru: Păcală, Tândală, Vrăjitorii etc. Un izvor de creație este opera lui Ion Creangă.

În 2004 am confecționat primul set de măști zoomorfe: Căprița, Ursul, Căluțul, Cerbul. Au urmat măști pentru personajele principale ale mălăncuței: Împăratul și Împărăteasa, Căpitanul, Negustorul, Boierul, Cucoana, Țiganul, Baba și Moșneagul, Ileana, Turcul…

O mască are opt etape de confecționare, care durează de la o zi, pentru măștile mai simple, până la trei zile pentru cele sofisticate. În lecțiile mele învăț membrii să facă obiecte de o valoarea culturală și spirituală semnificativă din diverse materiale naturale: lână, pielicele de miei. Dar copiii preferă să lucreze cu materiale sintetice deoarece acestea nu au miros specific și e mai ușor de lucrat.

  • Cât este de important să promovăm obiceiurile vechi?
  • Foarte important. Tradițiile i-au făcut pe oameni să se cunoască între ei. În trecut aceasta era misiunea cetelor de flăcăi care în dricul iernii mergeau din casă în casă, tot ei se uneau în cadrul unui grup, învățau colinde. Tradițiile cu implicarea mascaților asigura și continuitatea vieții satului, se căutau viitoarele mirese în timpul colindării caselor locuite de fete bune de măritat. Obiceiurile au conservat comunitatea, i-au apropiat pe oameni. Acest rol trebuie păstrat și transmis mai departe.
  • Mulțumesc pentru discuție interesantă și inspirațională! Vă urez mulți ani cu sănătate și succese frumoase în misiunea de a transmite folclorul moștenit de la străbuni!

A intervievat Ludmila TALMAZAM

PUBLICITATE