” Un polițist adevărat nu poate fi de la 8.00 până la 17.00 polițist.”
Nume: Marin Novac
Funcție: Șef adjunct Inspectoratul de Poliție Drochia
Născut: 19 iulie 1972, satul Chetrosu, r-nul Drochia
Zodie: Rac
Culoarea preferată: Albă
Mâncarea preferată: Supa de pește
De unde începe firul vieții lui Marin Novac?
Începe din anul 1972, din satul Chetrosu r-nul Drochia, într-o familie de țărani cu 5 copii, eu fiind mezinul. Și deja ca fiecare cetățean, au urmat la rând grădinița, școala, facultatea.
Fiind mezinul familiei, ați fost un copil răsfățat?
Într-o măsură da. Atât părinții cât și frații, surorile mai mari, aveau grija de a mă ocroti cumva, eram răsfățat. În viața de la sat, toți au oarecare sarcini iar eu fiind mezinul îmi rămâneau mai puține de făcut. Cu toți frații am avut o relație bună, dar mai mult am copilărit și am învățat de la fratele mai mare cu 7 ani.
Ați fost un copil ascultător?
Eu zic că da. În copilărie îmi plăcea mult să citesc. Era prin clasa a 8 și eu finisasem de citit cărțile din biblioteca școlii și o bună parte din biblioteca sătească mai luam cărți și de la biblioteca raională.
Ați fost un elev exemplar?
N-ar fi modest să spun că am fost un elev exemplar, dar am absolvit și clasa a 8 și clasa a 10 cu mențiuni.
Care erau obiectele preferate din școală?
Inițial eram pasionat de științele fixe, deci îmi plăcea matematica, geometria, pe parcurs am început a înțelege și științele de dezvoltare, îmi plăcea geografia, astronomie ca ulterior să trec și la științele umaniste.
Cu care profesor în suflet îți plecat de la școală?
Cu prima învățătoare Maria Panteleevna, profesoara de algebră, geometrie Lidia Danilovna și desigur Eudochia Nicolaevna, diriginta claselor a 9 și a 10. Ei mi-au fost aproape ca niște părinți, probabil atunci era o altă legătură între elev și profesor, pentru că profesorul cunoștea mai multe despre viața și activitatea noastră decât părinții. Pentru a fi înțeles corect, atunci când mama sau tata mergea la adunările din școală, aflau multe lucruri despre mine, ca ulterior să le discutăm în sânul familiei.
Ați avut și note de 2?
Obligatoriu, eu nu cunosc școlar care să nu aibă note de 2.
Ați fost un copil șotios?
Ca fiecare copil.Țin minte că mergeam la școală la 7.30 pentru că școala era departe, orele le finisam la amează, dar acasă ajungeam la 8 seara. Timpul de ajunge la școală era de jumătate de oră dar de întoarcere de 7-8 ore, mă pierdeam or în bibliotecă or pe stadionul școlii.
Ce amintire vă leagă de colegi?
Am avut fericirea să fim o clasă numeroasă, prietenoasă, eram 32 de elevi din toate mahalalele satului. Am fost o clasă unită, puternică asta o dovedesc și rezultatele, adică cine am devenit peste ani, ne-am încadrat în societate mai în toate domeniile. Până la ziua de azi menținem legătura, sunt cele mai frumoase aminitiri.
Citiți cărți și acum?
Regret pentru că nu dispun de timp ca să citesc, dar măcar două pagini le citesc pe zi, fie și de noutăți. Nu există o scuză, dar cărți nu am timp să citesc, regret.
Ce deprinderi de acasă le cultivați, le dezvoltați deja în familia dstră?
Am deprins de acasă să ascult sfatul celor cu experiență, să fiu sincer. De multe ori când am încercat să nu spun totul până la capăt am simțit efectul. Din start fiind sincer primești acelaș feedback. De la părinți am mai deprins să fiu pentru oameni. Tata fiind tractorist în sat, mereu îi ajuta pe fiecare. Deci de a fi de ajutor , de a fi util soacietății am deprins de la tata. Primesc o bucurie, o satisfacție atunci când sunt util. Poate aceasta a și fost la imboldul de a deveni polițist. De la mama am învățat să am încredere în mine, că totul se poate, totul se reușește, este nevoie doare de muncă și chiar dacă nu obții din prima, mai încerci și obții.
Cum vă petreceți duminicile?
Acum la serviciu, e specificul profesiei. De obicei când am timp, duminica o petrec în sânul familiei sau mergem la țară. Prioritate totuși acordăm copiilor, ideile, dorințele lor sunt în primul rând. Rar dar îndrăznesc să intru și la bucătărie pentru că se spune că cei mai buni bucătari sunt bărbații. Pot să fac o supă de pește, o mămăligă cu friptură. Îmi place orice mâncare gustoasă și la vreme, cel mai important.
Nu regretați că ați ales profesia de polițist?
Nu. Consider că mi-am aplicat în practică cunoștințele, multe lucruri pe care le-am pus ca sarcină le-am înteplinit și nu regret. Dacă aș alege acum, aș merge pe acelaș drum doar că pe o cale mai scurtă, studiile în domeniu le-aș absolvi mai repede.
Dar familia dstră ce spune?
Noi polițiștii de multe ori este necesar să alegem, petrecem timpul în familie sau la serviciu. Un polițist adevărat nu poate fi de la 8-17.00 să fie polițist. Polițiștii își asumă niște riscuri, unde are de suferit familia. Soția, copiii sunt deprinși cu munca mea pentru că eu când m-am căsătorit eram deja polițist. Asta-i viața, recunosc, s-au întâmplat multe evenimente în familie în lipsa mea.
Rolul familiei în viața dstră?
Familia este piatra de bază a societății, familia este universul fiecarui om, familia este totul și totul începe de la familie. O persoană pentru a fi utilă societății are nevoie de familie, deoarece este mediul unde se regăsește și primești motivație pentru a te realiza.
Să ne poveștiți despre copiii dstră?
Am doi băieți, unul a absolvit facultatea, masteratul, este integrat în economia națională, activează în laborator. Cel mai mic, dar care la înălțime deja ma întrecut, s-a dedicat sportului. Se antrenează în echipa ”Vulturii”, la vâstra lui a văzut multe țări și a adus multe medalii pentru țara noastră. Mă bucur și îi susțin în toate pe ambii.
Cum credeți care este imagineaa unui polițist adevărat?
Este foarte simplu, trebuie să fie sincer, util, pregătit pentru sarcinile care ne sunt încredințate nouă ca polițiști. Cel mai importantă este reacția la adresarea cetățeanului. Orice apel al cetățenilor trebuie să fie primt ca obligație și atunci restul vine de la sine.
