Fără cravată cu Ion Țurcanu

0
236

CARTE DE VIZITĂ
NUME: Ion Țurcanu
VÎRSTĂ :61 ani
NĂSCUT :9 decembrie, 1960 în s. Ștefănești, r-nul Florești.
FUNCȚIE: șef Secția Cultură Dondușeni. Conducătorul formației „Батя & Эхо Афгана”
ZODIE: Săgetător
FAMILIA: soția, 2 copii, 3 nepoți.
CULOAREA PREFERATĂ: albă
CARNE SAU PEȘTE: pește
VÎNĂTOARE SAU PESCUIT: muzica
CREDE: Nu-i nici un stat mai puternic decât familia.

  • Cine este familia dstră?
  • Mă bucur mult de familia mea, mă mândresc cu ea. Îmi iubesc soția, copiii și mai am și nepoți pe care îi ador. Am 2 copii, ambii sunt căsătoriți și activează în Chișinău. Nepoțica Ilincuţa de la băiat, „trestioara bunelului”, merge în clasa a 3 și un puișor mic de 2 ani Călinaș. Iar de la fată, o nepoțică de 6 ani – Chira.
  • Cum este relația cu copiii, sunteți un tată sever?
  • O vorbă a moldovenilor spune că „așchia nu sare departe de trunchi”. Cum am fost eu educat de părinții mei, așa și eu am urmat să-mi cresc copiii. Tata, cu toate că eram mulți copii, niciodată nu a vorbit urât cu noi, asta și s-a transmis. Nu am obijduit copiii și niciodată nu i-am bătut. Eu de mic, țin minte că de la mama mai primeam câte o vărguță, că făceam șotii, dar de la tata – nu. Asta fac și eu. Nu am prețuit banul ci pe cei dragi. Omul când pleacă nu ea nimic, ceea ce rămâne sunt copiii, nepoții, strănepoții. Un bătrân în fiecare zi mergea la magazin și cumpăra 3 pâini. Un vecin mai tânăr la întrebat de ce cumperi 3 pâini și nu cumperi câte una în fiecare zi. La care bătrânul îi zice, o pâine este pentru cei care s-au dus, una pentru cei care sunt și alta pentru cei ce vin. Tânărul nu a înțeles, bătrânul îi explică că o pâine este pentru părinții mei, care nu mai sunt, una pentru mine și băbuța mea, iar cealaltă pentru nepoții și strănepoții care vin. Așadar dacă ai aceste 3 pâini pe masă ești împlinit cu toate.
  • Când a apărut muzica în viața dstră?
  • Muzica practic a apărut în viața mea de când mă știu. Am cântat și în fanfara de la Casa de Cultură din sat, am cântat și în taraful satului. De prin cl. 9 am cântat și în ansamblul vocal-instrumental, și mă mândream mult, pentru că nu prea primeau pe toți aici. Este o pasiune care mă leagă de tot. Prin muzică mă relaxez, îmi alin durerea dar și sunt fericit.
  • Mai cântă cineva în familia d-stră?
  • Tatăl meu cânta dar era amator, nu a ales calea muzicii. Au activat în colhoz ambii părinți. E o dragoste de mic și apoi mai multă muzică am început a scrie din nenorocul, că nu doresc nimănui prin ce am trecut eu, războiul din Afganistan. Practic majoritatea lucrărilor sunt cu această tematică.
  • Cum s-a întâmplat că ați ajuns în Afganistan?
  • Nu ne-a dat Afganistanul nimic bun. Noi am conștientizat asta mult mai târziu, atunci eram tineri. Am fost rănit în ambele picioare, când am venit acasă și când mi se propunea să fac anumite controale pentru a facilita de anumite lucruri, niciodată nu am acceptat. Afganistanul un singur lucru bun ni l-a dat frăția noastră de arme, pe care puțini din societate o înțeleg. Mai bine de 14 ani am mers cu spectacole prin Ucraina, Rusia, Belorusia. În lucrările mele, îmi cânt durerea. Cu regret foarte mulți din prieteni, camarazi au plecat din această viață din cauza acestui război care nu a trebuit nimănui.
  • În 2001 -2005, ați fost la cârma satului Tîrnova, r-nul Dondușeni. Cum a fost această experiență?
  • Știi îți faci planuri multe, să ajuți oamenii, să aduci mult folos. Sunt momente când regreți undeva că ai ales această cale. Să fiu sincer pe mine nu mă leagă nimic de politică și de asta cred eu că nu a fost unul din cele mai reușite momente din viață. Nu regret, pentru că am reușit să facem unele proiecte bune dar totuși nu a fost această experiență pe sufletul meu.
  • Revenim la cei place sufletului, adică la muzică. Cine e muza?
  • Nu pot scrie niciodată muzică la comandă. Atunci când ies și le cânt spectatorilor, iubesc să povestesc despre fiecare lucrare, ce trăiri am avut când am scris-o. Am o lucrare care e dedicată ostașului care mi-a salvat viața pe câmpul de luptă. Ne-am întors acasă ambii răniți. După ce s-a făcut bine s-a căsătorit, a făcut și 2 copii, dar mai târziu s-a îmbolnăvit de cancer. A făcut multe tratamente, și am mers să-l vizitez acasă în acea perioadă grea. Mi-a zis atunci că „dacă aș putea, aș intra în birourile celor ce m-au investigat cu un automat”. Am început să-l liniștesc, nu trecuse mult timp și a decedat. Cuvintele lui mi-au rămas în suflet. La scurt timp a apărut o lucrare scrisă în amintirea lui Vladimir. Toate lucrările mele sunt legate de ceva trăiri. Soția mă ruga, și de multe ori îmi spunea că stai nopțile și scrii atâtea lucrări despre Afganistanul ista al tău dar eu unde sunt? Am făcut o lucrare, dar nu știu pe cât e de reușită, cel puțin place publicului, greu mi s-a dat.
  • Care este lucrarea îndrăgită de către nepoți?
  • Nepoții se joacă, aleargă, ascultă, dansează. Mulți cei care au trecut prin Afganistan, au avut o prelungire a vieții atunci când au reușit să creeze o familie. Dacă a doua jumătate are încredere în tine, te susține poate de multe ori făcând și multe greșeli, atunci trăiești mai mult. Pentru mine foarte mult contează familia și soția. La un moment dat aveam multe spectacole, eram mai mult pe drumuri, dar soția a fost cea care a știut să mențină focul din vatră și m-a făcut mereu să doresc să vin acasă.
  • Alte pasiuni?
  • Foarte mult îmi place să fac diferite lucrări din gips, ciment. Am un cuptor și am încercat să lucrez în lut. Lucrări simple niște clopoței pentru mine contau mult.
  • Cum ați trăit, și trăiți pandemia?
  • Nu a fost atât de ușoară, am trecut și printr-o intervenție chirurgicală anul trecut. Aș dori ca toți să fie sănătoși, te întristezi atunci când iarăși ceva se întoarce, e boală. Am trecut-o ca toți. Îmi pare rău că nu am putut să activăm în domeniu așa cum ne-am deprins să activăm. Multe festivaluri, concerte care ni le-am propus să le facem cu regret nu a fost posibil de desfășurat. Și formația mea a stat acasă. În curând facem 35 de ani de activitate, la cei 30 de ani de activitate am organizat o sărbătoare mare la Țaul, unde au venit mai mulți prieteni din diferite țări. Și acum avem multe invitații și dacă va fi posibilitate vom merge la toate, în Belorusia, Rusia și Ucraina.
  • Prezentați-ne formația?
  • Când am început eram 4 băieți, toți trecuți prin Afganistan. Erau 2 chitare și atât. „Батя & Эхо Афгана”, această denumire a formației a apărut în comun acord cu colegii. ”Batea” așa îmi zic prietenii, camarazii și, ecoul Afganistanului. Noi transmitem, povestim oamenilor despre acele vremuri foarte grele. Au fost și urcușuri, coborâri, unii te susțin alții te invidiază. Suntem acum 5 băieți, muzicanți buni.
  • Părerea altora contează?
  • Eu zic că întotdeauna să trăiești pentru cei dragi în primul rând. Nu degeaba se zice mafia, ”mafia” din italiană înseamnă familie. Nu-i nici un stat mai puternic decât familia cu regret mulți nu înțeleg acest lucru. Se gândesc că astăzi sunt la putere, că au funcție mare… asta e trecător. Întotdeauna trebuie să lași loc de ”bună ziua”. Cât despre invidie, mă bucur mult când e albă, atunci când te bucuri de succesele cuiva.
  • 3 vedete pe care le ascultați, apreciați de la noi?
  • Ion Suruceanu, am activat chiar împreună, Ian Raiburg, Ion Rață.
  • 3 vedete internaționale?
  • Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, Victor Socaciu.
  • Sunteți un om fericit?
  • Cel mai fericit. S-a împlinit visul cel mare, am familia, ce îmi este dragă, fac ce-mi este drag sufletului. Am cea mai bună familie, o iubesc și țin mult la ea. Am prieteni, am dușmani, ca fiecare om, ce mai poți să-ți dorești de la viață.
    Elena CELAC

PUBLICITATE