Pasiunile mele

0
93


Înțelepciunea ne ajută să rezistăm, pasiunile ne ajută sa trăim, a zis un înţelept. Orice om are pasiunile lui, prin care trăiește și se dezvoltă, prin care exprimă ceea ce gândește și ceea ce simte. Pasiunea este arta de a trai! Una dintre pasiunile caracteristice elevilor din satul Rubleniţa, Soroca, este mai puţin obişnuită pentru copii. Mă refer la împletitul în lozie. I-am cunoscut la Festivalul „La Nistru, la Mărgioară”, care a avut loc recent, Duminică. Ecoul festivalului persistă încă în ţinutul Sorocii, căci a fost unul de amploare.

Fotografii plasate pe reţele, frumoase amintiri şi comentarii – toate vorbesc de la sine. Ei dar, să revenim la pasiunea câtorva elevi din clasa a şaptea care deja împletesc în lozie şi chiar au susţinut un master-clas atunci, duminică, la festivalul din preajma cetăţii. Am aflat de la ei multe lucruri curioase. Să ştiţi că folosirea materiei prime din natură din preajma locurilor de trai ale omului a avut loc cu milenii în urmă. Iniţial şi vasele din argilă erau împletite din nuiele, apoi acoperite cu lut, iar după ardere acestea deveneau mai rezistente. Şi în prezent în unele sate de aici, de la nord, se întâlnesc forme vechi de construire a diferitor acareturi, pereţii cărora mai întâi se împletesc din nuiele-prăjini mai groase, apoi se acoperă cu câteva straturi de lut îmbinat cu paie. Astfel de „case de nuiele” întotdeauna au fost mai calde. De rând cu locuinţa şi acareturile gospodăreşti strămoşii noştri se îndeletniceau cu crearea diferitor obiecte necesare în gospodărie: coşuri, rogojini, obiecte de uz casnic de păstrare a produselor, leagăne pentru copii, coşuri la mijloacele de transportare, garduri împletite. Acum ele se întâlnesc doar pe la expoziţii. Lidia Manea, conducătoarea studioului de împletire din nuiele de salcie din Rubleniţa, a adunat sub aripa sa mai mulţi elevi, pentru ca să le transmită din experienţa sa. Taman cu câţiva dintre ei, dar şi cu două eleve din Sofia, Drochia, una dintre care este membră activă a Consiliului de elevi, am stat de vorbă.

Dumitru Pînzari, 13 ani, elev în clasa a şaptea, gimnaziul Rubleniţa, Soroca:


-Împletitul în lozie este un obicei străvechi. Noi împletim din nuiele de salcie, dar d-na Lidia ne-a povestit că se mai practică şi împletitul în papură, paie şi foi de porumb. Ele trezesc un mare interes datorită aspectului natural ecologic şi decorativ.

Împletitul din materiale vegetale era pe cale de dispariţie, dar de la un timp încoace mulţi se arată interesaţi. Când mergem pe la sărbători cu ateliere de lucru sau master-clasuri, mulţi privesc cum lucrăm şi zic că ar dori să deprindă acest meşteşug. Chiar se miră că suntem mici, dar facem lucruri mari!

Alexandra Curtiş, elevă în clasa a şaptea „A”, membră a Consiliului Elevilor, gimnaziul din satul Rubleniţa, Soroca:


-Am ales să practic acest meşteşug, că este o ocupaţie frumoasă şi defineşte poporul nostru. Sunt mândră că pot împleti în lozie. Sora mea, Melisa, merge la grădiniţă. Părinţii mei, Eduard şi Alina, zic: când va creşte, numaidecât va frecventa şi ea studioul nostru „Sălcioara”, ca să aibă o ocupaţie în viaţă, să se hrănească muncind creativ. Eu, din partea mea, aş învăţa-o tot ce ştiu. Maică-mea este profesoară, tatăl, constructor, iar noi vom împleti obiecte frumoase.


Important este să cunoşti tehnica de împletire, iar experienţa vine cu timpul.

Mihaela Ceban, 13 ani, elevă, clasa a şaptea, gimnaziul Rublenița:


-În ultimul timp, poţi întâlni mulţi meşteri şi meşteriţe împletitori, care îşi manifestă spiritul de creaţie la folosirea materiei prime naturale. Eu prefer lozia şi acest studioul, deoarece este deja bine cunoscut în republică. Mai cunosc asemenea ateliere de producere a articolelor împletite: din nuiele de răchită ca cele din Reciula, Teleneşti, Manta, Chișinău. Am auzit despre ele la festivaluri şi concursuri. Sunt şi ateliere de împletire din paie din Bălţi, satul Mihăileni, raionul Rîşcani. Aş dori să încerc să împletesc din paie, sincer! Părinţii mei, Boris şi Valentina, sunt mândri de mine!

Mihaela Ioniţa, 13 ani, elevă în clasa a şaptea, gimnaziul Rubleniţa:
-Şi maică-mea Tatiana, şi taică-meu Nicolai, şi fratele Nichita, şi sora Nicoleta se bucură că am asemenea îndeletnicire. Unii prieteni îmi zic că nu e o ocupaţie pentru o fată atât de firavă ca mine, căci trebuie să depui mult efort la împletire, dar eu mă descurc. Important că cei ai casei mă susţin în pasiunea mea. Când voi creşte, voi avea o profesie preluată, plus şi experienţă. Nicicând nu trebuie să îţi baţi capul ce cadou să oferi când mergi la vreo zi de naştere. Cadourile mele întotdeauna sunt la loc de cinste, fiindcă e confecţionat de mine! Propun tuturor să aplece urechea şi să înveţe a împleti din fibre vegetale. Se poate folosi orice: pănuşe, papură. Se pot folosi materiale vegetale şi din flora spontană. Noi utilizăm materie primă special sădită pentru îndeletnicirea noastră.

Mădălina Rusu, elevă, clasa a noua, membră a Consiliului Elevilor din gimnaziul Sofia, Drochia:

  • În prezent, împletitul în lozie devine tot mai cunoscut datorită includerii sale în curriculumul şcolar, la educaţia tehnologică. Eu, ca membru al Consiliului Elevilor, aş opta pentru ca asemenea îndeletnicire să se practice în orice şcoală, căci foi de porumb şi papură, paie de grâu sau secară găseşti în orice localitate sătească. Mie îmi plac păpuşile împletite din pănuşe. Sunt ecologice. Bunica mi-a povestit că în copilărie se juca doar cu astfel de pănuşi, căci părinţii nu aveau bani de păpuşi adevărate. Eu consider că adevărate sunt păpuşile din fibre naturale, lemn, nu cele aduse din China care miroase ţipător a cauciuc. Cum se mai joacă copiii cu ele?

Elvira Ciornea, elevă în clasa a noua, gimnaziul Sofia, Drochia:
-Eu am auzit la o emisiune televizată că În ultimele decenii, în legătură cu aplicarea Legii meşteşugurilor populare, primăriile sunt obligate să ajute meşteşugarii populari să obţină materiale de împletire, să le ofere parcele de sădire a salciei şi spaţii pentru ateliere meşteşugăreşti. Aceasta este o susţinere bună, căci se oferă posibilităţi de instruire, locuri de muncă. Plus la asta, ar creşte popularizarea artizanatului în ţara noastră.

P.S. Suntem în toiul verii. Câmpiile abundă de buruieni lecuitoare care îşi dăruie tuturor aromele îmbătătoare. Aş vrea să ştiu ce cunosc elevii noştri despre plantele medicinale şi dacă, acum, în vacanţă, practică adunatul lor pentru ceaiuri, infuzii. Propun următoarea temă pentru discuţie: „ Leacuri de la bunica: atunci când simplitatea se împleteşte cu natura”. Ar fi o ocupaţie pe măsură pentru copii. De rând cu o carte citită, adunatul plantelor medicinale ar fi o oportunitate – de ce să stăm în case, în faţa monitoarelor, când natura ne propune o activitate atât de utilă?

PUBLICITATE