Bunii mei prieteni, atâta timp cât arta teatrală ne dă sentimentul satisfacției spirituale, prin faptul împărtășirii acestei stări cu spectatorul, suntem prieteni întru frumos. Prietenia presupune un pic de iubire, un pic de visare, un pic de naivitate, un pic de nebunie, un pic de curiozitate, un pic de egoism, dar neapărat mult respect. Proporția acestor ingrediente se modifică permanent, astfel încât să asigure o ascensiune armonioasă a ființei și spiritului în timp. Majoritatea am cunoscut momente de cădere ale unui prieten și neapărat ne-am grăbit să-i redăm echilibrul. Astăzi, tuturor concomitent, ni s-a întâmplat ceva în premieră. Parte din voi, în virtutea juniei, nici că realizează acest fapt, doar întâmpină un disconfort de comunicare, de mișcare în spațiu, pe când generațiile mai în vârstă mai au și o frustrare din dublu motiv că, pe lângă problemele personale, ei mai au și grija viitorului vostru. Toate acestea se întâmplă într-o perioadă specială, deznodământul aparent suprapunându-se stării de spirit din Săptămâna Mare. Indiferent de convingerile fiecăruia, toți se află în interiorul unei sfere cu energie creatoare, edificatoare și beneficiază de aceasta direct sau indirect. Vă doresc să trăiți din plin Bucuria Luminii care pogoară peste lumea ce ne-a îngăduit să ne naștem și să-i cunoaștem unicitatea. E o răscruce și trebuie să-ți determini sensul mișcării și nu unul oarecare, ci doar cel îndreptat spre esența omului, parte indispensabilă a Universului și nicidecum stăpân al acestuia. Abia aștept să ne revedem sănătoși, curați și luminați. Bucurați-vă de prezența celor dragi din preajmă și amintiți-vă de cei plecați în veșnicie. Spectacolul continuă, pur și simplu s-a anunțat un „antract”. Hristos a înviat!
BUCURIA LUMINII
(Noaptea Învierii)
Începutul la toate e chiar primăvara:
Ram şi floare spre cer se îndreaptă semeţ.
Minunea cea veche e ca prima oară,
Învierea e semnul cel sfânt şi măreţ.
An de an învăţăm din aceeaşi carte iubirea,
Printre oameni, apoi o purtăm îndrăzneţ
Şi-ntr-o zi, mai smeriţi, invocăm mântuirea –
Cuvântul a fost şi rămâne cel mai de preţ.
Cu iarbă şi braţe înverzite, pădurea,
Zgomotoşi, ne primeşte ca în Paradis.
Cântă păsări şi ape, aici, nemurirea
Este darul ceresc pentru tine trimis.
Bucuria luminii e în floarea grădinii.
O prescură muiată în vin ne ţine de fraţi.
La părinţi, la copii – la oameni în inimi
Ca-ntr-un strop de lumină suntem adunaţi.
16.04.2012
ÎNVIERE
Îmi uit, privirea pe firele de grâu
răsărite în strachina
crescută parcă,
între prescură, miel și ouă roșii.
Săbiuțele verzi întinse spre cer,
sunt coloane ale Infinitului
pe care nu le pot pătrunde
cu mintea și cu inima deodată.
Vântul prinde curaj,
clătinând privirea mea
răstignită pe verdele semeț.
Soarelui nici că-i pasă,
Urcă tot mai sus.
Arde tot mai tare.
Umbra bisericii
adăpostește speranța mulțimii,
la stropul de ploaie.
Roua ochilor oglindește
spațiul dintre verde și secetă
unde răsună ca un clopot curat:
Hristos a înviat!
Petre Popa
