Moș Crăciun există!

0
124

Orașul Dondușeni a îmbrăcat straie de sărbătoare. Un brad frumos cu cetina înaltă, cu mii de luminițe, cu jucării și fulgi de nea stă frumos amenajat pe piața centrală a orașului. Bucuria copiilor este de nedescris, or basmul creat prin cântecul de leagăn al măicuței, prin dulciurile aduse de bunei – aceste miracole se atribuie lui Moș Crăciun.

Astăzi, peste 800 de copii din diferite familii au avut prilejul și marea satisfacție de a primi cadouri de Anul Nou. Alba ca Zăpada împreună cu copii, după numărătoare de la 10 la unu au aprins luminițele de pe brad. Fantastic a fost momentul că președintele raionului, Vadim Lesnic, a participat la acest moment important de rând cu copiii. Părinții copiilor, cei maturi, știu cine este Moș Crăciun și aduc mulțumiri pentru gestul frumos, pentru decorurile frumoase, pentru visul real adus aici la Dondușeni egalând în mare măsură metropolele mari cu micul oraș Dondușeni. Copiii noștri nu se deosebesc cu nimic de copiii din orașele mari. Au același suflet, aceiași credință în miracol, pentru că Anul Nou și Crăciunul sunt sărbătorile unde miracolul cu adevărat există. Și în aceasta cred copiii, cred și maturii.

La festivitate a fost vesel în compania muzicii și dansului și a tandemului Alba ca Zăpada și Moș Crăciun.

PUBLICITATE