Consolidaţi prin fapte bune

0
275

Dacă anterior în satele floreştene obiectivul de bază era amenajarea centrelor localităţilor, apoi acum, odată cu realizarea Programului guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova”, tot mai multă atenţie se acordă şi altor „artere” din mediul rural.

Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Eugeniu Nichiforciuc, participând la solemnitatea de dare oficială în exploatare a unui drum asfaltat în satul Zăluceni a menţionat că acest Program e un bun început al premenirilor ce vor urma. Actuala guvernare a făcut un pas  important pentru dezvoltarea socială a satelor noastre, ca ele să devină tot mai atractive, să fie localităţi din care să nu vreai să pleci în alte părţi.

– Zălucenii e unul din satele mici din raionul nostru, dar aici se fac multe lucruri frumoase. Acesta nu e ultimul eveniment important, ce se va marca la dumneavoastră. Vom veni cu noi proiecte şi noi realizări, – a spus preşedintele raionului Ştefan Paniş susţinut prin aplauze de cei prezenţi.

Evenimentul a provocat multe emoţii sătenilor. Primii, care au simţit fericirea construirii acestui drum de peste 700 de metri, ce duce până în poarta şcolii au fost copiii. Ei au ieşit în faţa oaspeţilor cu cântece şi poezii frumoase. Aurica Pascaru, elevă în clasa VI a gimnaziului din sat a recitat cu mult drag poezia „Satul meu”, compusă de şefa căminului cultural Galina Timofei. Iar Drăgălina Moraru a interpretat cântecul „Moldova mea”.

– Suntem departe de centrul raional, suntem o localitate mică, dar aducem toate elementele civilizaţiei aici, pe mal de Nistru, la Zăluceni, – a spus cu mândrie primarul Viorica Pascaru. – Avem conductă de gaze naturale. De curând va fi pus în funcţiune apeductul, acum şi drumuri mai bune avem, a devenit mai comod accesul spre cele mai importante obiective. Aceste lucruri le datorăm şi susţinerii acordate de domnii Eugeniu Nichiforciuc şi Ştefan Paniş, de autorităţile centrale ale ţării, – a accentuat dna primar.

Pentru acoperirea cu asfalt a 3500 metri pătraţi de drum au fost alocaţi din cadrul Programului 1 milion 500 de mii de lei.

– Dacă şi guvernările precedente ne-ar fi alocat în fiece an aşa sume, apoi toate drumurile din sat ar fi fost asfaltate, – a mai zis Viorica Pascaru.

– Se va produce acest lucru în perioada următoare. Guvernarea, Partidul Democrat deja a lansat ideea de a realiza Programul „Drumuri bune pentru Moldova – 2”, când în republică vor fi revitalizate încă 2600 de kilometri de drumuri, cu 1000 kilometri mai mult decât în acest an, – a spus Eugeniu Nichiforciuc.

Drumul nou ca să fie ferit de primejdii, a fost sfinţit de preotul bisericii din Zăluceni.

În aceeaşi zi, Stefan Paniş şi Eugeniu Nichiforciuc au participat la evenimentul de punere în funcţiune oficială a secţiunilor drumurilor din satul Cuniceа. Aici, conform programului guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova” au fost asfaltate un km şi jumătate de drumuri, iar în versiunea albă a fost construită o porţine de drum cu o lungime de 1600 de metri.

– Te plimbi pe străzile noi şi sufletul se bucură,-a declarat Dumitru Morgun.

– Mai înainte mergeam până la serviciu 40 de minute, iar acum timpul a scăzut de două ori. E foarte convenabil,-a adăugat Raisa Morgun.

-Pentru a repara drumurile din Cunicea au fost alocaţi 2 mil. 800 mii de lei. Sătenii noştri sunt foarte recunoscători guvernului actual pentru dezvoltarea unui astfel de program social, precum şi deputatului Parlamentului Egeniu Nichiforciuc şi preşedintelui raionului Ştefan Paniş pentru asistenţa şi sprijinul acordat în implementarea lucrărilor, – a declarat primarul Tatiana Corniencova.

Ştefan Paniş este deosebit de mândru de succesele realizate de administraţia publică locală şi săteni, pentru că în Cunicea şi-a început munca.

– Am fost în sate, în care localnicii pentru prima dată au mers pe un drum asfaltat. Cuniceа în acest sens merge mai departe. Ne gândim deja la construcţia sistemului de alimentare cu apă şi canalizare. Aceste proiecte fac parte din programul actual al guvernului şi sunt sigur că aceste planuri vor fi implementate în beneficiul oamenilor, – a declarat Ştefan Paniş.

Eugeniu Nichiforciuc a menţionat că programul „Drumuri bune pentru Moldova” a fost deja implementat la nivel de 92%. Pentru r-l Floreşti au fost alocate 70 mln. lei pentru reînnoirea drumurilor. Aceste lucrări urmau să fie realizate în 7 luni. Puţini credeau în succes. Dar Partidul Democrat, guvernul au dovedit că sunt capabili să realizeze aceste obiective nobile. Pe parcursul anului au fost construite 1600 kilometri, au fost deschise 5000 de locuri de muncă. Deci, aceşti oameni nu vor merge la muncă în alte ţări, căci în anul următor vor  repara încă 2600 km de drumuri.

– Partidul Democrat aderă la un program clar pentru consolidarea societăţii. Noi nu împărţim oamenii după naţionalitate, vizine politică sau convingeri religioase. Toţi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi vom lucra pentru ei şi pentru întreaga ţară. Pe noi ne unesc lucrurile bune, – a spus Eugeniu Nichiforciuc.

Construcţia şi repararea drumurilor din r-l Floreşti, conform programului guvernamental, se află în etapa finală.

PUBLICITATE