Locuitorii satului Căinarii Vechi au acum o Alee a Siguranței. Cinci panouri au fost instalate chiar în centrul localității. La deschiderea aleii au participat conducerea IP Soroca și angajați ai instituției, președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, autoritățile locale, conducerea CRT Dacia, elevi și profesori.
Potrivit șefului Inspectoratului de Poliție Soroca, Veaceslav Rusnac, pe această alee, sunt plasate panouri ce conțin mesaje utile, atât pentru copiii, cât și pentru cei maturi. Prin implementarea acestui proiect, orice trecător are posibilitatea să se informeze ca în situație de risc să reacționeze corect. Totodată, mesajele de pe aceste panouri amintesc trecătorilor și despre măsurile de protecție de care ar trebui să țină cont fiecare persoană.
- Să te ferești de hoții de automobile este simplu: evită să lași obiecte de valoare la vedere, astfel încât să reduci tentația hoților auto.
- Geamul deschis, corespondența nepreluată, poze demonstrative cu bunuri din casă și plecarea de la domiciliu plasate pe site-urile rețelelor de socializare sunt invitații directe pentru hoții de locuințe.
- Copilul tău trebuie să știe cum să evite situațiile de risc. Învață-l, nu-l blama. Educă-l și pregătește-l de situații complicate, nu-l izola.
- Alcoolul: distracție temporară cu consecințe de durată. Oare se merită să devii infractor sau victimă?
- Familia nu este loc de ură și violență. Copii soția sau soțul, părinții-sunt cele mai apropiate pesoane din viața ta. Nu mai da în membrii famieiei sau riști închisoare.
Totodată, la eveniment adulților și copiilor, locuitori ai satului Căinarii Vechi, le-au fost împărțite pliante informative, cu reguli despre siguranță. Până în prezent, Alei ale Siguranței au fost inaugurate în circa 60 de localități din țară.