Ziua de 18 iunie, curent, a fost pentru locuitorii satului Chetrosu o sărbătoare de zile mari. Cu fețe luminate de bucurie și cu sufletul împlinit, s-au adunat sătenii la grădinița Nr.2 ”Izvoraș”, unde avea să demareze evenimentul de inaugurare. Cu siguranță, că cei mai fericiți erau copilașii, dar și d-nul primar Ion Prodan, care, alături de consăteni, a trăit adevărate clipe de satisfacție și împlinire sufletească. În sfîrșit grădinița ”Izvoraș” a fost renovată! Încă un obiectiv realizat, încă un vis împlinit! Ca un gospodar priceput la toate, harnic și grijuliu, a pregătit totul la patru ace pentru întîmpinarea oaspeților de onoare, grație căror această instituție a îmbrăcat un veșmînt de nerecunoscut, stilat, modern, confortabil, pregătită pentru a omagia o nouă zi de naștere. Împreună cu managerul grădiniței, d-na Aurelia Doschinescu, au asigurat o bună organizare a evenimentului. Curtea grădiniței a fost frumos și rafinat decorată cu baloane multicolore și covoare moldovenești, țesute de cele mai iscusite meșterițe din sat. O prestanță semnificativă au oferit întregii solemnități prezența Drapelului de Stat al RM și Drapelului Europei, sub flamura cărora doi copilași drăguți, în port național au întîmpinat, după frumoasa tradiție, cu pîine și sare pe multașteptații oaspeți ai sărbătorii: Ion Dascal, președintele raionului Drochia, Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vitalie Vieru, reprezentant al Proiectului ”Energie şi Biomasă”, Danu Mereacre, directorul companiei de construcţie ”Montex-gaz”. La solemnitate au fost prezenți consilieri locali, agenți economici și, desigur părinți, copii și locuitori ai satului. Au fost adresate mesaje de felcitare, cuvinte de mulțumire și adîncă recunoștință tuturor celor , care au contribuit la realizarea acestui vis măreț.
Bucuria acestui eveniment a fost trăită la maxim și de părinți, dar și de copiii, care au prezentat cu multă însuflețire un program artistic pentru toți cei prezenți la sărbătoare.Renovarea acestei grădinițe-minune a devenit posibilă, grație Proiectului”Energie şi Biomasă” în Moldova, finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat şi implementat de PNUD, grație străduinței și înaltei responsabilități a d-lui Ion Prodan față de grijile și nevoile consătenilor, grație susținerii Consiliului raional Drochia și d-lui Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care mereu încurajează și susțin implementarea celor mai relevante proiecte în folosul comunității. Astăzi copiii satului Chetrosu pot beneficia de cele mai bune condiții, de o instituție, dotată cu un sistem de încălzire renovat cu biomasă, o cazangerie dotată cu utilaj performant, dispune de panouri solare și sisteme interne de apă menageră. Lucrările au fot efectuate la cel mai înalt randament, după aprecierea experților în domeniu, dar și înalt apreciate de oaspeții evenimentului, care au efectuat o vizită de studiu a instituției. Acum grădinița ”Izvoraș” este o mîndrie a satului Chetrosu, este o grădiniță în stil european. Dar cel mai important este să înțelegem, că nu există nimic imposibil, acolo, unde este un primar al oamenilor, susținut de o echipă puternică!
La Chetrosu poți să înveți un adevăr: ”A visa- nu este suficient. Trebuie să-ți răsufleci mîinecile, să aplici, să cîștigi,să muncești, să fii ambițios, responsabil, să ai o echipă bună și vei obține neapărat ce-ți dorești. Iar cea mai de preț recunoștință e -să vezi în ochii oamenilor bucuria sinceră a împlinirii”.