Munca înseamnă victorie – ei au fost eroii zilei la concursul republican ”Moștenire”

0
47

Concursul republican ”Moștenire ”Punte între ieri și mâine” s-a desfășurat la cea de-a XXV ediție,în incinta Liceului Teoretic ”Ștefan Holban” din s.Cărpineni, r-nul Hîncești, la care și-au dat competiție cei mai buni elevi din republică la secțiunile: Îstoria Literaturii Române și Istoria Românilor. A fost o zi plină de emoții, încununată de succese remarcabile și pentru elevii LT ”B.P.Hașdeu” din or.Drochia.

”S-a muncit foarte mult, încât suntem epuizați de-a binelea și aceste premii sunt pentru mine un mare dar și succes, căci dacă nu le obțineam nici nu-mi închipui cum trebuia să-i motivez pe elevi să mai participe la alte concursuri sau să vină vara la clubul de lectură, susține profesoara de limbă și lieratură română Marina Lefter,- N-avem bucurie zgomotoasă, e o lliniște sufltească după atâta zbucium, după mii de pagini citite, după zeci de eseuri scrise și sute de conversații pe teme literare”.

Cu siguranță că munca înseamnă victorie, căci rezultatul a fost uimitor. Desigur, succesul, pe care l-au obținut elevii a fost grație unei munci perseverente și inepuizabile împreună cu d-na Marina Lefter. Astfel, de Locul 1 la Concursul Republican ,,Moștenire”, secțiunea Istoria literaturii române, cu premiu bănesc de 100 euro și călătorie de 5 zile în Paris s-a învrednicit Conea Valeria, cl. 11,LT “B.P.Hasdeu”, Locul 2 la secțiunea Istorie, cu premiu bănesc de 75 de euro și călătorie de 5 zile în România  l-a deținut Nicolae Covali, cl. 12,  LT “B.P.Hasdeu” și Locul 3, secțiunea Istoria literaturii române, cu premiu bănesc de 50 de euro și călătorie de o săptămână prin locuri memorabile din Moldova  s-a acordat elevei  cl. 12,  LT “B.P.Hasdeu”; Ana Ursachi.
Premiu special s-a acordat pentru Conea Valeria și Ana Ursachi  – vizită în România, la 24-26 mai, la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. și un set de rechizite și  cărți.

Într-un dialog cu Valeria Conea, deținătoarea Locului I la secțiunea ILR, eleva  a menționat, că a muncit foarte mult împreună cu profesoara Marina Lefter și succesul la acest concurs este în mare parte și al ei. Ne-a mărturisit că în momentul cînd s-a anunțat rezultatul și este învingătoare, era atît de epuizată, că nici nu avea putere să-și arate bucuria, dar a fost foarte plăcut emoționată.

Echipa  participanților din Drochia aduce sincere mulțumiri gazdei concursului din Cărpineni, Hîncești pentru ospitalitate și oferirea unui model al educației de calitate, organizatorilor pentru contribuția la formarea spiritului patriotic al tinerilor și, în general, formarea lor ca personalități integre, dar și sponsorilor care au oferit premii generoase învingătorilor și tuturor participanților:

Gheorghe Furdui – avocat în Franța și președinte executiv al Asociației „Alianța pentru Sprijinirea Basarabiei”;
Maria Grapini – femeie de afaceri, inginer și politician din România, europarlamentar;
Viorel Oţet – Presedinte Pro-diaspora France;
Adina Margine – director al Colegiului Național “Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, România.

Profesoara Marina Lefter afirmă: ” Participarea la Concursul Republican “Moștenire-2018”, Ediția a XXV-a, a fost experiență relevană pentru mine în calitate de profesor de Limba și literatura română și pentru elevii Conea Valeria, Ana Ursachi, Nicolae Covali, Doina Ursachi de la IP Liceul Teoretic “B.P.-Hasdeu”, Sunt mîndră de elevii mei și sunt nespus de bucuroasă de succesul obținut”.

Dragostea de neam, de istorie si poezie  va duce cîștigătorii intr-o calatorie de vis…. la Paris. Să le dorim noi succese și călătorie plăcută!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code