La data de 5 octombrie pedagogii din Republica Moldova au marcat ziua profesională. Cu această ocazie profesorii și educatorii din r. Soroca au avut parte de o sărbătoare, care s-a desfășurat în Palatul de Cultură din oraș. Pe lângă flori și cuvinte de mulțumire și recunoștință, ziua profesională este și un bun prilej de a aprecia reușitele și realizările. Cei mai buni pedagogi din raion au primit diplome si premii din partea Ministerului Educației și a Consiliului raional Soroca. Ziua Internațională a Profesorului este sărbătorită din anul 1994.