În perioada 22–23 septembrie 2026, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au participat la un curs specializat de instruire privind siguranța operațională la incendiile de vegetație, desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței protecției civile din Moldova (2026-2027)”.
Instruirile se desfășoară la Centrul Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, fiind susținut de un instructor profesionist din Germania, specializat în domeniul vizat.
În cadrul cursului, 16 pompieri și comandanți de intervenție cu experiență din cadrul IGSU își consolidează capacitățile privind evaluarea riscurilor, aplicarea tacticilor de intervenție și stingerea în siguranță a incendiilor de vegetație.
Tematica instruirii include subiecte precum comportamentul și dinamica incendiilor de vegetație, siguranța pompierilor pe parcursul intervențiilor, tactici și metode de lichidare a incendiilor, precum și principiile de protecție împotriva acestora. Totodată, participanții sunt instruiți privind evaluarea și triajul structurilor, stabilirea priorităților de intervenție și gestionarea situațiilor generate de focul real.
De asemenea, instruirile includ și exerciții practice, menite să consolideze capacitatea pompierilor de a aplica în teren cunoștințele și tehnicile dobândite, cu accent pe desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță. La finalul celor două zile de instruire, participanții vor primi certificate de participare.
Cursul este prima activitate de instruire desfășurată în cadrul proiectului, care cuprinde patru pachete de lucru, în cadrul cărora sunt planificate patru cursuri privind siguranța operațională, dedicate unor tematici distincte: intervenția la incendiile de vegetație, incendiile în spații închise, riscurile CBRN și operațiunile de căutare-salvare urbană (USAR).
Proiectul de cooperare bilaterală „Consolidarea rezilienței protecției civile din Moldova (2026-2027)” este derulat în parteneriat cu Oficiul Federal pentru Protecție Civilă și Asistență în Caz de Dezastre din Germania (BBK).
Proiectul are o durată de 24 de luni și are drept scop consolidarea capacităților operaționale ale IGSU prin instruiri specializate, dotarea efectivului cu echipamente moderne de protecție și facilitarea schimbului de bune practici europene.
Valoarea proiectului este de circa 1,2 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată integral de partea germană.
Implementarea proiectului va contribui la modernizarea capacităților de intervenție ale IGSU, creșterea nivelului de siguranță a salvatorilor și dezvoltarea cooperării moldo-germane în domeniul protecției civile.




















