Peste 330 de elevi din satul Sofia, raionul Drochia, vor începe noul an școlar într-un gimnaziu renovat

0
11

În ultimii patru ani, satul Sofia din raionul Drochia a beneficiat de șase proiecte importante de dezvoltare locală, realizate prin Programele Naționale „Satul European” (ediția II), „Satul European Expres” și „Europa este aproape”, precum și în cadrul Programului de îmbunătățire a condițiilor de igienă și sanitație în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal. Proiectele au vizat infrastructura educațională și rutieră, iluminatul stradal, infrastructura de siguranță și planificarea dezvoltării locale, contribuind direct la crearea unui mediu mai sigur și mai confortabil pentru locuitori și la dezvoltarea durabilă a satului.

Condiții moderne pentru elevi și cadrele didactice

Unul dintre cele mai importante proiecte recent finalizate în localitate este „Îmbunătățirea serviciilor educaționale în învățământul primar și gimnazial din satul Sofia, raionul Drochia, prin reconstrucția acoperișului și renovarea fațadelor Gimnaziului „Viorel Cantemir”, inclusiv dotarea cu echipamente IT și mobilier”.

Acesta a fost implementat în cadrul celei de-a II-a ediții a Programului Național „Satul European”, în perioada martie 2025 – august 2026. Lucrările au inclus reconstrucția integrală a acoperișului, renovarea capitală a fațadelor clădirii instituției, cu aplicarea măsurilor de eficiență energetică, precum și dotarea gimnaziului cu echipamente IT și mobilier modern.

Pentru realizarea proiectului, Guvernul, din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat 4.952.764,68 lei, iar Primăria Sofia a contribuit cu 899.799,40 lei. De infrastructura educațională modernizată vor beneficia cei 331 de elevi și 48 de angajați ai gimnaziului.

La recepția la terminarea lucrărilor, desfășurată la 14 august 2026, au participat reprezentanții antreprenorului care a executat lucrările, reprezentanți ai autorităților publice locale și specialistul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Ion Badașcă. În urma verificărilor, s-a constatat că lucrările executate corespund documentației tehnice de proiect, contractului de antrepriză și cerințelor tehnice în construcții în vigoare.

Subliniem că, intervențiile în infrastructura Gimnaziului „Viorel Cantemir” au început în anul 2023, când în instituție a fost implementat un proiect destinat îmbunătățirii condițiilor de igienă și sanitație pentru elevi și angajați.

Cu o investiție de aproximativ 840 de mii de lei, alocată din bugetul de stat în cadrul Programului de îmbunătățire a condițiilor de igienă și sanitație în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării și implementat prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în gimnaziu au fost construite trei blocuri sanitare moderne, amplasate la toate cele trei etaje ale clădirii și dotate corespunzător. Acestea oferă elevilor și angajaților condiții moderne de igienă și sanitație, fiind adaptate inclusiv pentru copiii cu nevoi speciale.

Astfel, intervențiile realizate în instituție au avut un caracter complex, vizând nu doar modernizarea infrastructurii, ci și îmbunătățirea confortului, siguranței și calității mediului în care copiii își petrec o bună parte din timpul zilnic.

 Iluminat stradal extins în patru zone ale localității

Un alt proiect cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor este cel implementat prin Programul Național „Satul European Expres” – „Alimentarea cu energie electrică a iluminării stradale din satul Sofia, raionul Drochia”.

În cadrul proiectului au fost extinse rețelele de iluminat stradal pe o lungime de 4,1 km, au fost instalate 88 de corpuri de iluminat LED și patru panouri de măsurare a energiei electrice.

Pentru realizarea acestuia, din bugetul de stat, prin FNDRL, au fost alocați 261.534,30 lei.

În urma implementării proiectului, iluminatul stradal a fost extins pe încă 13 străzi ale satului, iar gradul de acoperire a străzilor și spațiilor publice cu iluminat stradal în satul Sofia a ajuns la aproximativ 90%. Potrivit administrației publice locale, străzile mai bine iluminate înseamnă mai multă siguranță pentru copii, persoane în vârstă și toți cei care se deplasează seara, dar și condiții mai bune pentru serviciile de urgență și echipele de pompieri care trebuie să ajungă cât mai rapid la locul unei intervenții pe timp de noapte.

Străzi mai bune și acces mai sigur către instituțiile publice

Totodată, prin Programul Guvernului „Europa este aproape”, în satul Sofia a fost realizat proiectul „Îmbunătățirea calității infrastructurii drumului local din satul Sofia”.

Acesta a inclus reabilitarea capitală a unor tronsoane de drum de pe patru străzi din centrul localității – Ștefan cel Mare și Sfânt, Ion Hasnaș, Națională și Livezilor –, cu o lungime totală de 2,91 km, precum și instalarea marcajelor rutiere și a semnelor de circulație.

Pentru realizarea lucrărilor, Guvernul, prin FNDRL, a alocat 8.538.809,73 lei, iar Primăria Sofia a contribuit cu 948.756,64 lei.

„Străzile care nu fuseseră reabilitate capital de mai bine de trei decenii oferă acum un acces mai sigur și condiții mai bune de deplasare pentru toți locuitorii satului. Tronsoanele reabilitate fac legătura cu opt instituții publice, ceea ce înseamnă că, zilnic, sute de oameni, inclusiv copii și persoane în etate, beneficiază de condiții mai bune pentru a ajunge la grădiniță, școală, Oficiul Medicilor de Familie, farmacie, primărie și alte servicii publice”, susține primarul satului Sofia, Veaceslav Magaleas.

Un post de pompieri pentru siguranța a mii de oameni

Tot prin Programul Național „Satul European”, ediția a II-a, în localitate a fost implementat un alt proiect important pentru comunitate – „Construcția postului de pompieri și salvatori voluntari din satul Sofia, r-nul Drochia”.

Lucrările au fost finalizate, iar locuitorii satului Sofia beneficiază deja de serviciile pompierilor și salvatorilor voluntari din localitate.

Noua infrastructură deservește aproximativ 11.000 de persoane din satul Sofia și din alte trei localități învecinate. Totodată, șapte voluntari au fost instruiți și pregătiți pentru a interveni rapid și eficient în caz de incendii, calamități și alte situații de risc.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 3 milioane de lei, dintre care 2,7 milioane de lei au fost oferite de parteneri externi, iar contribuția de circa 300.000 de lei a autorității publice locale a fost asigurată din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). De asemenea, finanțatorii externi au dotat postul de pompieri și salvatori cu echipamente și utilaje în valoare de 486 de mii de lei, iar partenerii din Polonia au donat două autospeciale necesare pentru intervenții.

Planificare pentru dezvoltarea durabilă a localității

În paralel, în satul Sofia, prin Programul „Satul European”, ediția a II-a, este implementat un alt proiect important, aflat în etapa de finalizare – „Elaborarea Planului Urbanistic General”.

Cu o alocare de 588 de mii de lei din bugetul de stat, prin FNDRL, este elaborat unul dintre cele mai importante documente de planificare pentru dezvoltarea localității.

Planul Urbanistic General va oferi administrației publice locale o viziune clară asupra modului în care satul se poate dezvolta durabil în următorii ani, inclusiv printr-o gestionare mai eficientă a terenurilor, infrastructurii și zonelor de dezvoltare.

Potrivit primarului satului Sofia, Veaceslav Magaleas, proiectele implementate contribuie semnificativ la îmbunătățirea vieții locuitorilor și la dezvoltarea durabilă a localității.

„Atunci când investim într-o școală, într-un drum, în iluminat, în siguranța oamenilor sau în planificarea dezvoltării localității, investim, de fapt, în oameni și în viitorul satului Sofia. Aceste proiecte se văd în viața de zi cu zi: copiii vor merge, începând cu noul an școlar, la o școală mai sigură și mai confortabilă, oamenii se deplasează pe drumuri mai bune și mai bine iluminate, iar comunitatea este mai bine pregătită să facă față situațiilor de urgență.

Pentru noi, fiecare proiect înseamnă o necesitate rezolvată și, în același timp, un pas înainte pentru întreaga comunitate. Ne dorim ca oamenii să simtă că satul lor se dezvoltă, că aici există condiții bune pentru copii și familii și că, împreună, putem construi un viitor frumos acasă, în care merită să trăiești și să-ți crești copiii. Rezultatele obținute nu ar fi fost posibile fără o colaborare eficientă dintre administrația publică locală, autoritățile centrale, partenerii de dezvoltare și comunitate, fapt pentru care le suntem tuturor recunoscători”, a menționat primarul Veaceslav Magaleas.

Menționăm că, satul Sofia din raionul Drochia are aproximativ 4.100 de locuitori, dintre care peste 600 sunt copii.

PUBLICITATE