Intervenție terestră SMURD – o minoră a fost transportată în siguranță din Republica Elenă în Republica Moldova

0
9

La data de 13 august 2026, o autospecială SMURD din cadrul IGSU, cu un echipaj în componența a 2 angajați ai IGSU și un medic din cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului, s-a deplasat în orașul Salonic, Republica Elenă, pentru preluarea unei cetățene a Republicii Moldova, aflată într-o instituție medicală.
Potrivit informațiilor, o minoră în vârstă de 7 ani a suferit un accident de circulație și a fost internată pentru tratament și reabilitare în cadrul Spitalului General „Papageorgiou” din orașul Salonic.
Minora a fost preluată din instituția medicală din Salonic și transportată pe cale terestră către Republica Moldova. Pe parcursul întregului traseu, aceasta a fost monitorizată permanent de către echipajul specializat.
La data de 15 august 2026, ora 02.00, echipajul SMURD a revenit în municipiul Chișinău, iar minora a fost predată în siguranță personalului medical al IMSP Institutul Mamei și Copilului, pentru continuarea tratamentului și acordarea îngrijirilor medicale de rigoare.

PUBLICITATE