Dialog mai eficient între autorități și cetățeni

0
7

Reprezentanți ai administrațiilor publice locale din raionul Soroca au participat la un atelier de instruire organizat de Transparency International Moldova, dedicat eficientizării comunicării dintre APL și cetățeni, combaterii dezinformării și promovării transparenței. În cadrul evenimentului au fost abordate metode eficiente de dialog cu locuitorii, iar experții au prezentat exemple de bune practici și instrumente moderne de comunicare.

Pentru consolidarea cunoștințelor prezentate, participanții au luat parte și la un exercițiu practic de atribuire a rolurilor, axat pe comunicarea cu cetățenii în contextul reformei administrative.

În cadrul atelierului, participanții au primit ghiduri practice de comunicare pentru administrațiile publice locale. Organizatorii au subliniat, totodată, importanța dezvoltării abilităților autorităților locale pentru o comunicare mai eficientă cu cetățenii.

Proiectul este implementat de Transparency International Moldova, cu sprijinul Guvernului Norvegiei și al Institutului pentru Raportarea Păcii și Războiului.

PUBLICITATE